Simptome precum durerea de cap persistentă, scăderea forței musculare, amețeli, reducerea acurateței gândirii, scăderea memoriei de la o zi la alta, problemele de limbaj, tulburări de sensibilitate cum ar fi furnicăturile în mâini și picioare, tremorul, mișcările involuntare sunt tot atâtea recomandări pentru un consult neurologic. În multe cazuri, medicul poate recomanda evaluarea pacientului în regim de spitalizare de zi, o alternativă modernă și eficientă la internarea clasică.
Ce înseamnă spitalizarea de zi în neurologie?
Spitalizarea de zi oferă pacienților beneficii precum:• investigații complexe (CT, RMN, analize de laborator);
• evaluări funcționale și cognitive,
• administrarea unor medicamente atât în scop diagnostic cât și curativ, așa cum este cazul Bolii Parkinson sau miasteniei gravis.
De reținut:
Pacientul petrece câteva ore în spital, iar la finalul zilei pleacă acasă, cu un plan clar de tratament sau urmărire. „Această abordare – internare de zi – este recomandată în situațiile în care sunt necesare investigații multiple într-un timp scurt, la un pacient stabil din punct de vedere neurologic, de cele mai multe ori pentru monitorizarea patologiilor neurodegenerative sau pentru evaluarea periodică a pacienților care au suferit un accident vascular ischemic sau hemoragic”, spune dr. Andrei Motoc, medic specialist neurologie OCH.
Ce afecțiuni neurologice pot fi investigate în spitalizare de zi?
– diversele tipuri de cefalee (migrene, cefalee de tensiune, cefalee trigemino-vegetativă);– episoade de vertij;
– tremor, slăbiciuni musculare;
– tulburări de memorie sau concentrare;
– diversele tipuri de durere de coloană vertebrală.
De reținut:
„Medicul neurolog este esențial în echipa de spitalizare de zi. El este cel care corelează simptomele cu istoricul pacientului, stabilește investigațiile necesare și interpretează rezultatele în context clinic, beneficiul pacientului fiind un diagnostic corect, tratament țintit, fără a fi expus stresului unei internări prelungite sau la costuri crescute”, mai adaugă dr. Motoc.
Migrena – durere de cap primară
Tipuri de investigații în regim de spitalizare de zi
Pacientul cu simptome neurologice în spitalizare de zi poate efectua:– analize de laborator;
– evaluări cognitive și neuropsihologice;
– teste pentru tulburări de mișcare;
– imagistică cerebrală de înaltă rezoluție (CT, RMN);
– imagistică a diverselor segmente ale coloanei vertebrale și a plexurilor nervoase care se formează la nivelul ei.
Boala Parkinson afectează grav mișcarea
Ghid pentru pacientul neurologic
Răspunde dr. Andrei Motoc, medic specialist neurologie• De ce este important consultul neurologic la timp?
În neurologie, timpul înseamnă șansă: în formele timpurii de demență, Parkinson, epilepsie sau neuropatii, tratamentul precoce poate încetini evoluția sau chiar ameliora complet simptomele. A aștepta „să treacă de la sine” înseamnă a pierde timp vital.
• Când este indicată spitalizarea de zi în locul internării?
Când pacientul e neurologic stabil și are nevoie de evaluări multiple rapide: RMN cerebral și spinal, bilanț pentru migrenă, ajustarea tratamentului în boala Parkinson, reevaluare post-AVC sau stadializare pentru tulburări cognitive.
• Cum colaborează medicul neurolog cu alți specialiști?
Colaborarea este esențială:
➤ cu cardiologul – pentru prevenția AVC;
➤ cu radiologul – pentru diagnostic imagistic;
➤ cu neurochirurgul – pentru evaluarea cazurilor severe;
➤ cu psihiatrul și medicul de reabilitare – pentru tratamente complete în tulburări cognitive, autoimune sau neurologice cronice.
De reținut:
„Le recomand pacienților să nu ignore simptomele neurologice, chiar dacă par minore sau trecătoare. În această specialitate medicală timpul contează — unele afecțiuni, pot evolua rapid și ireversibil dacă nu sunt tratate la timp. Chiar și simptome aparent banale, precum amorțelile, tulburările de echilibru sau durerile de cap persistente, pot fi semnul unei probleme serioase. Cu cât evaluarea este făcută mai devreme, cu atât crește șansa unui tratament eficient și a unei recuperări complete. A amâna consultul înseamnă, uneori, a pierde o oportunitate reală de vindecare”, spune dr. Motoc.
Accidentul vascular cerebral – o urgență medicală
#AducemPerformanțaAcasă
Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.La OCH Constanța, pacienții cu simptome neurologice beneficiază de avantajul spitalizării de zi.
OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.