close

Disfuncții endocrine la pubertate

2024-02-23

Pubertatea este perioada de timp în care corpul unui copil se transformă în cel al unui adult. În acest timp, organismul suferă schimbări hormonale importante care facilitează schimbările adecvate de dezvoltare.

Pe scurt, pubertatea este perioada în care copiii devin adulți tineri, ei trecând prin schimbări fizice și emoționale. Acest lucru nu se întâmplă deodată, ci încet, în timp. Este bine ca aceste transformări să fie conștientizate și, mai ales, e bine să știm că pot să apară disfuncții endocrine. Tulburările pubertății pot apărea atunci când există o problemă cu glandele responsabile pentru eliberarea hormonilor necesari în această perioadă, cum ar fi glanda pituitară și hipotalamusul, sau când există o problemă cu organele reproducătoare în sine. Nu există decât o cale recomandată: se apelează la specialist, iar acesta evaluează tulburările apărute. Evaluarea poate necesita teste de sânge, studii imagistice și, uneori, teste genetice pentru a identifica cauza de bază și a determina planul de tratament adecvat”, precizează dr. Monica Mailat, medic specialist endocrinolog OCH.


Servicii de endocrinologie la OCH


Ce este pubertatea?

Pubertatea este o perioadă semnificativă de tranziție în dezvoltarea umană, marcând trecerea de la copilărie la adolescență. Este caracterizată de modificări hormonale, fizice și reproductive care pregătesc organismul pentru maturitate sexuală și reproducere. Glanda hipofizară și glandele sexuale, precum ovarele la fete și testiculele la băieți, joacă un rol esențial în controlul proceselor pubertare, prin eliberarea hormonilor sexuali.

Instalarea pubertății

În general, la fete, pubertatea începe între vârstele de 8 și 13 ani, iar la băieți între 9 și 14 ani. Aceste diferențe cronologice sunt influențate de o varietate de factori genetici, nutriționali și de mediu. Instalarea pubertății este orchestrată de eliberarea controlată a hormonilor sexuali, declanșând evenimente precum creșterea în înălțime, dezvoltarea sânilor la fete și schimbările vocale și creșterea masei musculare la băieți.


Radiologie digitală la OCH


Manifestări pubertare

Manifestările pubertare sunt variate și specifice fiecărui sex. La fete, acestea includ dezvoltarea sânilor, creșterea în înălțime, apariția menstruației și creșterea părului pubian. La băieți, se remarcă creșterea testiculelor, schimbări ale vocii, dezvoltarea penisului și apariția părului facial și pubian.

Stadii Tanner

Stadiile Tanner reprezintă un sistem obiectiv de clasificare folosit pentru a documenta și urmări dezvoltarea și secvența caracteristicilor sexuale secundare ale copiilor în timpul pubertății. La fete, aceste stadii includ dezvoltarea sânilor și distribuția părului pubian. La băieți, stadiile Tanner cuprind creșterea testiculelor, dezvoltarea penisului și distribuția părului pubian. Aceste etape reflectă progresul în dezvoltarea sexuală.

Creșterea în înălțime

Saltul statural pubertar întâlnit la ambele sexe reprezintă o creștere rapidă în înălțime, influențată de eliberarea hormonilor de creștere și sexuali. Acesta este un semn al începutului pubertății și indică o creștere rapidă a oaselor lungi.


Servicii de Genetică Medicală la OCH


Schimbări emoționale

Schimbările emoționale sunt semnificative în timpul pubertății. Adolescenții pot experimenta fluctuații de dispoziție, schimbări în comportament și gestionarea diferită a emoțiilor. Aceste modificări sunt strâns legate de reconfigurarea hormonală și procesele cognitive în evoluție, iar sprijinul emoțional și înțelegerea din partea familiei și a comunității pot juca un rol vital în această perioadă.

Pubertate precoce

Pubertatea precoce este definită de debutul semnelor pubertății înaintea vârstei de 8 ani la fete si 9 ani la băieți.
Manifestările clinice pot include dezvoltarea sexuală prematură și creșterea rapidă în înălțime. Etiologia pubertații precoce este foarte vastă. Explicată pe scurt, pubertatea precoce poate fi de cauză centrală sau periferică.


– Pubertatea precoce centrală apare cel mai frecvent în urma maturizării precoce a axului hipotalamo-hipofizar și, mai rar, secundar unor tumori cerebrale, traumatisme cerebrale, iradierii craniene, expunerii la disruptori endocrini etc.

– Pubertatea precoce periferică (gonadotropin-independentă) implică dezvoltare sexuală prematură în absența maturizării axului hipotalamo-hipofizar; poate fi cauzată de: chisturi ovariene, tumori testiculare, sindromul McCune-Albright, hipotiroidismul primar, hiperplazia adrenală congenitală, tumori suprarenaliene, steroizi exogeni etc.


De reținut:

Complicațiile pot implica o înălțime finală mică, tulburări emoționale și sociale, asocierea la vârsta adultă cu riscul de neoplasm mamar, diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială, angină, depresie.


Diagnostic și tratament în pubertate precoce

Diagnosticul se realizează în urma examenului clinic și a investigatiilor paraclinice, cu dozarea inclusiv a hormonilor specifici și uneori în urma testului de stimulare cu GnRH, ecografie pelvină, imagistică cerebrală, vârsta osoasă.

Tratamentul implică evaluări clinice amănunțite, analize de sânge și, în anumite cazuri, terapie hormonală.


Psihologie la OCH

Pubertate tardivă

Pubertatea tardivă este definită ca absența semnelor de debut pubertar la o vârstă cu 2,5 DS mai avansată decat vârsta medie de debut pubertar pentru populația de referință (la băieți absența măririi testiculelor la 13-14 ani; la fete absența țesutului mamar la vârsta de 13 ani).

Cauzele pot include:

• întârzierea tempoului de maturizare – pubertate întârziată „auto-limitată”; se întâlnește în anorexie, exercițiu fizic intens, anumite boli cronice sau endocrinologice, cum ar fi diabetul zaharat, hipotiroidismul, sindromul Cushing, hiperprolactinemie;

• hipogonadismul hipogonadotrop: cu anosmie (sindrom Kallman) sau fără anosmie, în cazul tumorilor cerebrale, boli infiltrative, traumatisme cerebrale, infecții SNC, chimioterapie, radioterapie la nivel cerebral.
Hipogonadismul hipergonadotrop este întâlnit în sindromul Turner, sindromul Klinefelter, disgenezii gonadale, insuficiența ovariană prematură etc.

Manifestările includ absența dezvoltării sânilor și a menstruației la fete, respectiv absența dezvoltării caracteristicilor sexuale secundare la băieți.

Diagnostic și tratament în pubertate tardivă

Diagnosticul se pune în urma examenului fizic amănunțit, a investigațiilor paraclinice, vârstă osoasă, ecografie pelvină la fete și ecografie testiculară la băieți, dozări hormonale specifice, uneori cariotip.
Tratamentul se realizează individualizat, în funcție de etiologia pubertății tardive.

De reținut:

Chiar dacă toată lumea trece prin pubertate, toți trecem prin ea puțin diferit, dar, în cele din urmă, diferențele, pentru majoritatea largă, se vor uniformiza. Pentru cei care prezintă disfuncții, medicul endocrinolog consultat în timp util este cea mai bună opțiune la speranța de a ajunge la acea uniformizare”, a mai adaugă dr. Mailat.

Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a persoanelor cu probleme endocrinologice de orice natură, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale.

Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în spital, cât și la Policlinica OCH Constanța. Medici cu experiență națională și internațională asigură diagnostic rapid și tratament modern.

#AducemPerformanțaAcasă

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.