Radioterapia: îndreptar pentru pacientul cu cancer

Cancerul este un termen general care defineşte o multitudine de afecţiuni, caracterizate printr-o creştere anormală, haotică, a unor celule într-un anumit organ sau ţesut; în timp, această creștere duce la apariția unei tumori care se poate răspândi în întregul organism (prin sistemul limfatic și cel sangvin).

Există trei metode principale de abordare terapeutică a cancerului:

• chirurgia;
• radioterapia (terapie cu radiații / iradiere / terapie cu raze X);
• tratamentul medicamentos: chimioterapia (terapia citostatică), hormonoterapia.

În majoritatea cazurilor este folosită o combinaţie între aceste tratamente, dar ele se pot folosi şi singure, ca tratament unic.

Centrul de Oncologie și Radioterapie OCH

Radioterapia utilizează radiații ionizante (raze X, gamma, fascicule de particule) pentru a distruge celulele maligne. Dozele administrate sunt direcționate către tumoră și cât mai puțin către țesuturile sănătoase din jur. Prin acțiunea acestor radiații puternice asupra lor, celulele tumorale devin incapabile să crească și să se multiplice (este afectat ADN-ul acestor celule); tumora nu mai crește și se micșorează, eventual dispare.

Statistic, 9 din 10 pacienți cu cancer vor face radioterapie și pentru 40% dintre ei terapia ajută la remisia maladiei. Există dovezi ample că aproximativ jumătate dintre toți pacienții diagnosticați cu cancer necesită cel puțin o ședință de radioterapie în timpul abordării bolii lor. Radioterapia este un tratament foarte rentabil și este o componentă foarte importantă pentru tratamentul cancerului, la nivel mondial.

Cancerul consumă aproximativ 5% din cheltuielile naționale cu sănătatea (la nivel global), iar cheltuielile cu radioterapia constituie, de asemenea, aproximativ 5% din costul total al cancerului. La Ovidius Clinical Hospital pacienții pot accesa serviciile de radioterapie gratuit.

De ce se îmbolnăvesc oamenii de cancer

Tratamentul curativ se poate realiza în mod independent, se poate asocia cu intervențiile chirurgicale sau cu chimioterapia (pentru a distruge ce a mai rămas după extirparea tumorii și pentru a preveni recidiva – terapie adjuvantă), ori se poate efectua înainte de intervenția chirurgicală (pentru reducerea dimensiunii tumorii – tratament neoadjuvant).

Pe lângă scopul curativ, radioterapia se mai poate folosi pentru prevenirea recidivei sau în scop paliativ (ameliorarea simptomelor – durere, presiune, obstrucții, probleme de înghițire – și reducerea suferinței cauzate de cancer în stadiu avansat).

Radioterapia se face fracționat – se administrează zilnic doze mici de radiații, de obicei 5 zile pe săptămână, pentru câteva minute, pe o durată de 1-7/8 săptămâni; sunt însă și cazuri când se face o singură ședință de radioterapie. Celulele normale din vecinătatea tumorii sunt și ele afectate, dar au o capacitate mult mai mare de a se regenera decât cele tumorale. Afectarea celulelor sănătoase generează efectele adverse (imediate sau tardive) ale terapiei; medicii iau în considerare acest aspect când planifică tratamentul, cunoscând cantitatea de radiații pe care un țesut normal o poate primi.

Radiațiile utilizate în radioterapie sunt obținute prin următoarele tehnici:

– cu ajutorul unui accelerator liniar (se folosesc magneți și scuturi pentru a direcționa radiațiile la locul dorit);
– cu material radioactiv (care are exces de energie).

Radioterapeutul va alege și va planifica tratamentul pentru cancer, pentru fiecare caz în parte, în funcție de anumiți factori, precum: tipul, localizarea și extinderea tumorii, poziția altor regiuni ale corpului în raport cu aceasta (mai ales când e vorba de zone sensibile precum ochi, rinichi, măduva spinării etc.), localizarea tumorii (superficială/profundă), administrarea de alte tratamente (inclusiv oncologice), starea generală de sănătate a pacientului, istoric medical, vârstă, comorbidități. În raport cu toate acestea, se va stabili dacă există indicaţie pentru radioterapie şi dacă scopul va fi curativ sau paliativ.

De reținut: în general, există o perioadă optimă în care iradierea are eficienţă maximă.

Radioterapia este administrată, de obicei, în spital, în regim ambulatoriu (după tratament, pacientul pleacă acasă, pentru a reveni pentru următoarea doză). E posibil ca unii pacienți să aibă nevoie de mulaj sau mască pentru tratament (care ajută la mentinerea poziției corecte în timpul iradierii); aceste dispozitive trebuie să fie fixe, dar nu incomode. E posibil ca echipa de radioterapie să facă un marcaj mic, permanent, pe pielea pacientului, care ajută la iradierea unei anumite zone precise. Într-o fază inițială, se va face o simulare a tratamentului, care presupune achizitionarea unor imagini CT pe baza cărora se va realiza planul de tratament în vederea inițierii iradierii. La sfârşitul simulării se va ştii care este doza („cantitatea de iradiere” care se va administra, exprimată în Gy = gray), câte şedinţe de tratament se vor efectua şi în ce mod se va administra radioterapia. Sunt necesare doze diferite de radiații pentru a distruge tipuri diferite de celule canceroase. Această terapie nu este dureroasă, aparatul de radioterapie nu atinge pacientul, dar emite sunete când acceleratorul eliberează emisia de radiații; în timpul terapiei, un fascicul (sau mai multe) de radiaţie este direcţionat prin pielea pacientului în zona tumorii şi a ţesuturilor din jurul acesteia. În zona tratată ajunge astfel o anumită doză (cantitate) precis calculată de iradiere.

În funcție de sursa de radiații, radioterapia este de două tipuri:

• cu fascicul extern;
• cu radiații interne.

În timpul tratamentului cu fascicul extern, pacientul nu devine radioactiv, nu transmite radiaţia persoanelor din jur, nu trebuie să evite familia / colectivitatea. Radioterapia internă cu implant definitiv şi cea metabolică, în care sursele radioactive sunt introduse în organism, necesită aplicarea unor metode de protecţie pentru persoanele din jur în timpul iradierii propriu-zise.

Radioterapia externă (teleterapia) este metoda de radioterapie în care sursa de iradiere e la distanță de pacient. E metoda cea mai frecventă; fascicule bine delimitate de radiații ajung la pacient, în zona care trebuie tratată. Tratamentul se realizează în camera de radioterapie, unde pacientul este întins pe masa acceleratorului, în poziție identică cu cea de la CT-ul de simulare anterior efectuat.

Brahiterapia (curieterapia sau iradierea internă) este metoda de radioterapie în care sursa de iradiere se află în contact, în vecinătatea sau în interiorul tumorii. Plasarea surselor în brahiterapie poate fi temporară sau permanentă. Izotopii radioactivi sunt izolați în dispozitive mici (ace, catetere etc.) și plasați (sub anestezie locală sau generală) în interiorul organismului, în apropierea tumorii și se descompun în mod natural, eliberând radiații care afectează celulele maligne. Este varianta pentru care se optează de obicei în cancere ale gâtului, capului, sânului, cancer cervical, de prostată sau la nivelul ochilor.
În radioterapia metabolică (izotopică), pacientul înghite sau primește injectabil substanța radioactivă. Terapia e indicată mai ales în cancere tiroidiene sau la metastaze osoase. Radioterapia intraoperatorie presupune direcționarea fasciculului de radiații către tumoră chiar în timpul operației.

În timpul radioterapiei, pacientul este evaluat periodic (anamneză, examen fizic local şi general, analize de sânge, radiografii, ecografii). În funcţie de rezultatele evaluărilor se pot recomanda tratamente simptomatice, de susţinere, se poate corecta dieta, se pot decide modificări ale tratamentului (întreruperi, oprirea iradierii etc.). După terminarea radioterapiei, există controale periodice (la o lună, apoi, de obicei, la 3 luni în primii 2 ani, la 6 luni în următorii 3 ani şi, după aceea, anual). În timp, pe măsură ce riscul apariţiei unei recidive sau a dezvoltării unei sechele postradioterapie scade, controalele se răresc. Scopul acestor controale este urmărirea evoluţiei locale a bolii, descoperirea într-o fază precoce a unei eventuale recidive, diagnosticarea şi tratarea efectelor întârziate ale iradierii.

De ce este importantă o inimă sănătoasă în tratamentul cancerului

În timpul terapiei cu iradiații, sunt afectate și țesuturi sănătoase aflate în zona tratată (volum ţintă); este motivul pentru care apar efecte secundare – acute sau tardive. Organe diferite au sensibilitate diferită la iradiere; unele organe și țesuturi sunt mai sensibile la iradiere, ex. intestinul subțire, măduva; din acest motiv efectele adverse acute sunt frecvente în cazul intersectării lor pe parcursul iradierii.

Efectele secundare pot fi:

• generale: înroșirea, uscarea, descuamarea pielii / pierderea părului în locul iradierii, stare de oboseală și slăbiciune fizică, lipsa poftei de mâncare, somnolență, anemie, leucopenie, trombocitopenie etc.;
• în funcție de localizarea tumorii:
– în regiunea craniană: migrenă, alopecie (căderea părului), afectarea memoriei, auzului și vorbirii, greață, vomă;
– în zona ORL: inflamația mucoaselor, uscăciunea gurii, modificarea vocii, afectarea vederii, dificultăți la înghițire / mestecare;
– în zona toracală: umflarea / durerea sânilor; iritații ale pielii, tuse, afectare pulmonară / cardiacă, greutate la înghițit;
– în zona abdomenului: crampe abdominale, indigestie, balonare, diaree, ulcer, afectare renală;
– în zona pelvisului: diaree, greață, vomă, sângerări anale, inflamații ale rectului / anusului, durere la defecare, incontinență urinară, afectarea libidoului, disfuncții erectile.

Efectele secundare sunt, în general, controlate cu medicaţie şi majoritatea dispar în săptămâni / luni de la iradiere. Există situaţii când, pentru susţinerea pacientului până la terminarea iradierii, este necesară hrănirea sa artificială și hidratarea prin perfuzii.

Efectele tardive pot să apară după o perioadă relativ lungă de la efectuarea radioterapiei (luni sau ani) și sunt cauzate în principal de fibrozarea țesutului iradiat, apoi de diverse tulburări neurologice, afecțiuni cardiace, afecțiuni pulmonare disfuncții sexuale. Un efect tardiv este reprezentat de posibilitatea apariției cancerului secundar (din cauza radioterapiei).

De reținut: cel puţin un an după terminarea iradierii în zona ORL sunt interzise extracţiile dentare; ca efecte tardive apar modificări ale dinţilor, căderea acestora, posibil fracturi ale mandibulei în urma extracţiei dentare. De aceea, e bine ca înainte de începerea iradierii să se efectueze un control stomatologic (eventual se fac extracțiile necesare) și să se urmeze tratamentele necesare.

În timpul tratamentului, este de preferat ca pacientul să dea atenție odihnei, oricum va fi mai decompensat fizic și chiar psihic. Nu rareori, bolnavul diagnosticat cu cancer se confruntă cu anxietate, depresie, teamă, furie, frustrare, singurătate, o suită de sentimente negative; viața cu cancer și tratamentul nu sunt simplu de gestionat, de aceea e bine să apeleze la toate pârghiile existente: familie și prieteni, terapie psihologică, grup de suport, dar și rutină în program, inclusiv câteva activități ușoare. Dieta este bine să fie sănătoasă, echilibrată (fructe, legume, proteine de calitate, lactate, cereale integrale, fără alimente procesate) și să se renunțe la obiceiurile nesănătoase (fumat, alcool, dulciuri, grăsimi). Hidratarea e foarte importantă, la fel îngrijirea pielii. E recomandat ca pacienții să evite să se scarpine sau să se frece (uscarea după duș se face prin tamponare ușoară), să poarte îmbrăcăminte confortabilă (din materiale naturale, care nu sunt mulate), să nu se expună la soare, să nu facă băi fierbinți sau reci, să nu se epileze în zona afectată; e bine să folosească produse de toaletă blânde (șampon, săpun) și să se evite orice iritant (inclusiv parfumuri). Pentru îngrijirea tegumentului agresat, medicul curant va recomanda creme sau loțiuni care se vor aplica după tratament; înainte de tratament, pielea se curăță simplu, cu apă și săpun.

Bazați-vă pe medici pentru orice problemă de sănătate, faceți un consult general anual, în scop preventiv. La OCH credem în dreptul pacientului la sănătate și contribuim la îndeplinirea acestui crez prin profesionalism dublat de aparatură de top și abordare multidisciplinară.