Diabetul gestațional este caracterizat prin apariția unor valori crescute ale glicemiei în timpul sarcinii, valori care se normalizează după naștere. Se poate întâmpla în orice etapă a sarcinii, dar este mai frecvent în al doilea sau al treilea trimestru.
Dacă sarcina apare la o persoană deja diagnosticată cu diabet de tip 1 sau 2, există câteva aspecte de care femeia ar trebui să fie conștientă.
„În sarcină se pot întâlni mai multe tipuri de diabet zaharat. Există situații în care sarcina apare la o persoană deja diagnosticată cu un diabet zaharat de tip 1 sau de tip 2. În aceste cazuri, este bine ca sarcina să fie planificată, pentru a ne asigura că diabetul zaharat este bine controlat, iar schema terapeutică este cea potrivită”, precizează dr. Simona Nicodim, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
De reținut: sfatul medicului specialist este ca persoana cu diabet zaharat, în cazul unei sarcini neplanificate, să ia legătura cât mai rapid cu medicul curant, pentru o evaluare completă și stabilirea conduitei terapeutice adecvate.
„Pe de altă parte, sunt situații în care apar valori glicemice mari (hiperglicemii), în timpul sarcinii, la persoane care anterior aveau glicemii normale. În aceste cazuri poate fi vorba despre un diabet gestațional sau despre un alt tip de diabet al cărui debut a coincis cu sarcina. În cazul diabetului gestațional, valorile glicemiei se normalizează după naștere”, spune dr. Simona Nicodim.
Semnele și simptomele care pot să indice un diabet zaharat pot fi:
• senzație de sete;
• gură uscată;
• urinat frecvent;
• scădere în greutate;
• astenie fizică;
• tulburări de vedere;
• mâncărimi ale pielii.
Cu toate acestea, manifestările pot lipsi, dacă valorile glicemiei nu sunt foarte mari. De aceea, în sarcină sunt indicate investigații suplimentare.
Tratamentul diabetului la OCH
Dacă valorile glicemiei sunt normale, dar gravida are risc crescut de diabet zaharat (vârstă peste 35 ani, exces ponderal, istoric de diabet gestațional la nașteri anterioare, istoric de diabet în familie) se va face un test de toleranţă la glucoză orală (TTGO), după prima vizită la medic. Dacă valorile sunt normale, testul se repetă la 24-28 săptămâni de sarcină. Același test TTGO este indicat și gravidelor fără risc crescut de diabet gestațional (la 24-48 de săptămâni de sarcină).
Despre diabet în sarcină, spune dr. Simona Nicodim, se poate vorbi „dacă se depistează una sau mai multe dintre valorile următoare: glicemie bazală peste 92 mg/dl, glicemie la o oră mai mare sau egală cu 180 mg/dl (în cursul TTGO cu 75 g glucoză), respectiv glicemie la 2 ore peste 153 mg/dl (în cursul TTGO cu 75 g glucoză)”. În acest caz, gravida trebuie să se prezinte la un medic diabetolog. Acesta va stabili dacă este vorba despre un diabet gestațional sau despre un alt tip de diabet zaharat și îi va face un plan de tratament și investigații pentru monitorizare. Medicul diabetolog va recomanda un regim alimentar adaptat particularităților fiecărei gravide.
De reținut: dacă valorile glicemice nu pot fi controlate doar prin optimizarea stilului de viață, se va iniția tratament cu insulină. „În țara noastră nu există medicație orală aprobată pentru a trata diabetul zaharat la o gravidă. De aceea, dacă apare o sarcină neplanificată la o persoană cu diabet zaharat de tip 2 care urmează un alt tratament decât insulina, aceasta trebuie să se prezinte cât mai rapid la medicul curant diabetolog pentru modificarea schemei terapeutice”, avertizează diabetologul OCH.
Un alt aspect important de subliniat este că gravida trebuie să ia „doar medicația recomandată de medicii curanți” (ginecolog, medic de familie, diabetolog, cardiolog).
Diabetul – o boală care cere disciplină în stilul de viață
Gravida trebuie să fie conștientă de faptul că dacă valorile glicemice nu sunt controlate (sunt prea mari sau prea mici), există riscuri, atât pentru făt (macrosomie, făt mai mare decât vârsta sarcinii, malformații, deces), cât și pentru mamă (preeclampsie, apariția sau agravarea unor complicații ale diabetului zaharat). Dacă gravida a avut un diabet gestațional, după ce naște va reveni la valori glicemice normale, dar prezintă un risc crescut ca diabetul gestațional să reapară la sarcinile ulterioare. Dacă avea anterior sarcinii diabet de tip 1 sau 2 sau sarcina a coincis cu debutul afecțiunii, va continua să se monitorizeze și trateze la medicul ei curant și după ce naște, programând cu atenție o viitoare sarcină.
„Nu există o modalitate specifică prin care se poate preveni apariția diabetului zaharat”, declară dr. Simona Nicodim, „acesta fiind consecința cumulării mai multor factori. Cu toate acestea, un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, activitate fizică în limitele toleranței individuale la efort și controlul câștigului ponderal poate reduce riscul dezvoltării unui diabet zaharat”.
Programați-vă la medic pentru orice problemă de sănătate. La OCH credem în dreptul pacientului la sănătate și contribuim la îndeplinirea acestui crez prin profesionalism dublat de aparatură de top.