Diabetul zaharat este afecțiunea în care nivelul glicemiei (zahărul din sânge) crește peste normal. Alimentele pe care le ingerăm sunt transformate în glucoză, care intră în sânge și contribuie la toate procesele vitale ale organismului uman. Insulina (hormonul secretat de celulele beta din pancreas, cu rol în metabolismul glucidelor) transportă glucoza din sânge către toate celulele. Ajunsă la nivelul celulelor, glucoza este transformată fie în energia necesară corpului pentru activități mentale și fizice, fie este stocată, pentru a fi utilizată mai târziu. În cazul persoanelor cu diabet, organismul lor nu poate folosi corect insulina produsă, ori nu are capacitatea de a secreta deloc insulina.
În literatura de specialitate, diabetul zaharat este definit ca o tulburare metabolică. Odată apărut, va dura toată viața. Există mai multe tipuri de diabet.
Prediabetul, așa cum spune și numele, nu este un diabet propriu-zis, ci un precursor. La o persoană prediabetică, în mod constant, glicemia este peste medie, dar încă nu suficient de mare pentru a justifica un diagnostic complet de diabet.
În cazul diabetului de tip 1 (diabet insulinorezistent), sistemul imunitar al pacientului atacă și distruge celulele beta din pancreas care produc insulina. Această formă apare de regula la copii și la adolescenți și necesită administrare de insulină toată viața.
Persoanele cu diabet de tipul 2 pot produce insulină, dar corpul lor nu o mai utilizează eficient. Când glicemia este constant crescută, pancreasul pompează continuu insulină și, în cele din urmă, celulele devin supraexpuse. Tipul 2 este de departe cel mai frecvent tip de diabet (90% dintre cazuri) și unul care se dezvoltă de obicei la adulți; cu toate acestea, rata diabetului de tip 2 la copii este în creștere. Diabetul de tip 2 este asociat cu obezitate și sedentarism.
Impactul obezității asupra unei persoane
Diabetul gestațional apare doar la femeile însărcinate și, de obicei, dispare după naștere. Totuși, statistic, jumătate dintre femeile care au avut diabet gestațional vor dezvolta diabet de tip 2 mai târziu.
În 1980, 108 milioane de oameni din întreaga lume aveau diabet. Până în 2014, acest număr a crescut la 422 milioane, arată cifrele OMS. Federația Internațională a Diabetului (IDF) estimează că 700 de milioane de adulți din întreaga lume vor avea diabet până în 2045. La nivel mondial, China are cel mai mare număr de diabetici (116 milioane), urmată de India (77 de milioane) și de Statele Unite (31 de milioane).
Rezultatele Studiului Național privind Prevalența Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezității, Dislipidemiei, Hiperuricemiei și Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR, publicat în 2014) arată că prevalența diabetului zaharat (DZ) în România este de 11,6%, ceea ce înseamnă că aproape 2 milioane de români cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani suferă de această afecțiune. Mai mult, IDF a estimat pentru România un număr de 851.000 persoane diagnosticate cu diabet (pentru anul 2013) şi un număr de 298.000 de persoane nediagnosticate.
Conform Atlasului IDF (ediția 2016), România se plasează printre locurile fruntașe ale Europei, după Malta (cu o prevalență estimată a diabetului de 13,9%), Portugalia (13,6%), Serbia (13,2%), Muntenegru (12,8%), Turcia (12,5%) și Macedonia (12%). Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că, la nivel global, pentru fiecare caz cunoscut de diabet zaharat de tip 2, mai există încă un caz nediagnosticat (din pricina neefectuării analizelor periodice sau neprezentării la medic în caz de apariție a simptomelor).
De obicei, diabetul de tip 2 evoluează pe tăcute, în luni sau chiar ani de zile și e depistat, de multe ori, când deja apar și complicațiile cronice: retinopatie diabetică, polineuropatie, eveniment coronarian acut, insuficiență renală. De aceea este indicat ca orice persoană trecută de 45 de ani să își facă la fiecare 6-8 luni o glicemie (prin analiză de sânge; recoltarea se face dimineața, după cca 8 ore de repaus alimentar).
Atât în cazul diabetului de tip 1, cât și al diabetului de tip 2 (mai ales cel cu evoluție acută), există câteva semne care indică posibilitatea unei glicemii crescute:
– consum crescut de lichide, peste 2-2,5 litri/zi, senzație de sete, buze/mucoase uscate (polidispie);
– urinare frecventă și volum crescut de urină (poliurie);
– poftă crescută de mâncare (polifagie);
– scăderea în greutate, în ciuda unui consum alimentar crescut.
Tratamentul DIABETULUI la Ovidius Clinical Hospital
Factorii care predispun la apariția diabetului de tip 2 sunt: moștenirea genetică și înaintarea în vârstă. Aceștia sunt factori care nu pot fi modificați. Modificabil însă este stilul de viață, celălalt factor de predispoziție în diabet. În acest caz, sunt indicate o dietă hipocalorică și combaterea sedentarismului, plus odihnă suficientă, consum moderat de alcool, renunțarea la fumat.
În cazul diabetului de tip 1, nu se poate vorbi de prevenție, ci doar de respectarea cu rigoare a modului de viață pentru persoana insulinodependentă.
Indiferent de forma de diabet, stilul de viață sănătos nu mai este doar o recomandare pe care alegi să o urmezi sau nu, ci devine o a doua natură. Aportul caloric trebuie să fie suficient și se stabilește împreună cu medicul curant, fiind împărțit în 3 mese/zi, 2-3 gustări și un anumit raport de glucide (în cazul diabetului de tip 1 trebuie calculat pentru a se stabili doza corespunzătoare de insulină care se administrează între mese).
Activitatea fizică este inclusă în programul zilnic, dar se evită hipoglicemiile și accidentările (la diabetic, orice rană, cât de mică, se închide mai greu). Diabeticul care își ține glicemia sub control (și, mai ales, nu are hiperglicemii în mod frecvent), va ajunge mai târziu la complicațiile majore ale diabetului – afectarea vaselor mici din organism (care duc la complicații la nivelul retinei, rinichiului și picioarelor) și afectarea vaselor mai mari (care pot duce la infarct miocardic, accident vascular cerebral, arteriopatie a membrelor inferioare).
Tipul de diabet nu se schimbă, dar, la un pacient cu tip 2 e posibil să fie nevoie de administrare de insulină, pentru a ține mai bine boala sub control, deși, inițial e indicată doar terapie medicamentoasă, dietă și exerciții fizice. De altfel, evoluția naturală a bolii face ca secreția de insulină să fie tot mai scăzută la acest pacient și terapia noninsulinică tot mai puțin eficientă. Există totodată și pacienți foarte disciplinați, care reușesc să renunțe la insulină sau să nu ajungă la ea, prin optimizarea corespunzătoare a stilului de viață și scăderea greutății.
Diabetul zaharat - cauze și tratament
Hipoglicemia apare atunci când pacientul nu respectă tratamentul prescris de medic. Hipoglicemia se definește ca o scădere a concentrației de glucoză din sânge sub 70 mg/dl (valorile normale ale glucozei în sânge, pe nemâncate, sunt între 80-120 mg/dl). Când mâncăm, zahârul din alimente ajunge în sânge și glicemia crește. Atunci, pancreasul secretă insulina, hormonul care preia excesul de zahăr din sânge și îl transportă în celule (mai ales cele hepatice), unde este stocat sub formă de glicogen. Dacă nu mâncăm, nivelul zahărului din sânge scade și apar: dureri de cap, senzație de greață sau de vărsături, somnolență, oboseală, confuzie, paloarea feței, tulburări de vedere și de vorbire, transpirații reci.
De reținut: Semnele de hipoglicemie pot fi adesea confundate cu cele ale accidentului cerebral vascular. De aceea, pacientul își va lua glicemia.
Există trei tipuri de hipoglicemie: ușoară, severă și coma. În hipoglicemia ușoară, pacientul trebuie să mănânce carbohidrați simpli și o să își revină. În hipoglicemia severă, pacientul are nevoie de ajutorul altei persoane pentru a-și reveni (injecție cu glucagon). Cea mai gravă este coma hipoglicemică, în care pacientul este inconștient, episod care de multe ori nu este compatibil cu viața.
Hiperglicemia este dată de nivelul crescut al zahărului în sânge și, în timp, duce la apariția unor leziuni ale nervilor, vaselor de sânge și organelor. De cele mai multe ori, hiperglicemia apare după mese, mai ales dacă acestea au în conținut foarte multe glucide. În cazul în care hiperglicemia este netratată, se ajunge la acumularea unor acizi toxici (cetone) în sânge, în urină (cetoacidoza). Semnele hiperglicemiei sunt: respirație mirositoare (mere putrede), greață și vărsături, dificultăți de respirație, gură uscată, slăbiciune generală, confuzie, dureri abdominale, comă.
Programați-vă la medic, ca să vă verificați starea de sănătate. La OCH, diagnosticarea și tratamentul sunt în funcție de persoană și nu de boală. Medici cu suflet și condiții de top sunt în slujba sănătății pacienților.
„Renumele se obține prin performanță”
