close

Tratamentul oncologic al cancerului de sân se realizează în condiții de maximă siguranță la OCH

2020-06-15

Atunci când vorbim despre cancerul de sân, puțini sunt cei care știu că nu toate pacientele cu această afecțiune pot fi operate. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Ovidius Clinical Hospital a conceput Centru de excelență dedicat cancerului de sân – o unitate specială care este dedicată prevenției și tratamentului acestei afecțiuni, echipată cu cele mai bune tehnologii în acest sens. Aici pacienții pot veni fără să își facă griji pentru sistemul lor imunitar fragil, pentru că în toate unitățile OCH siguranța pacientului este pusă pe primul loc.

Astfel, s-au luat toate măsurile de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2:
• Triaj epidemiologic;
• Respectarea distanțării sociale între persoane de minim 1,5 m;
• Efectuarea frecventă a igienei mâinilor cu soluții dezinfectante;
• Echipare corespunzătoare a personalului și a pacienților ce urmează să fie internați;
• Creșterea frecvenței de dezinfecție a suprafețelor și a zonelor medicale;
• Adaptarea intervalului de consultații astfel încât să fie evitată aglomerarea zonelor de așteptare;
• Sterilizarea și purificarea aerului atât din spital cât și din policlinică;
• Distanțarea între scaunele din sala de așteptare pentru pacienții care vin la consult.

În plus, pacienților li se recomandă ca sosirea la spital să nu se facă mai devreme de 15 minute față de ora programată telefonic, pentru a evita aglomerarea.

Informațiile despre cancerul de sân aflate la timpul potrivit pot salva vieți


Cu educația și informația potrivită, femeile pot acționa preventiv pentru sănătatea lor. Astfel, boli precum cancerul de sân pot fi descoperite în stadii incipente și tratate complet.
Însă, situațiile pot fi diferite de la o pacientă la alta. Ca să înțelegem mai bine cum este abordat tratamentul oncologic al cancerului mamar, odată ce diagnosticul a fost pus, Prof. Univ. Dr. Laura Mazilu - medic primar oncolog la Ovidius Clinical Hospital explică:

„Vorbim de intervenție chirurgicală doar pentru pacientele cu cancere localizate sau local avansate, care sunt reconvertite cu tratamentul oncologic la operabilitate. Mai departe, chirurgia oncologică presupune intervenția chirurgicală la nivelul gladei mamare și de preferat conservatorie, dacă se poate, adică fără mastectomie. Mastectomia are un impact negativ asupra imaginii corporale, de aceea, dacă se poate utiliza chirurgia conservatorie, ea este binevenită și ar trebui utilizată. De asemenea, trebuie reținut că în chirurgia oncologică a sânului, chirurgul se adresează atât tumorii primare, cât și axilar, pentru a verifica eventualele metastaze din această zonă. Această intervenție a fost rafinată în ultimii ani prin utilizarea ganglionului santinelă. La noi există tehnologia de ultimă oră Sentimag, așa că acest lucru se poate realiza ușor, modern, într-o singură intervenție.”

Pacientele își doresc să poată urma tratamentul fără a ajunge la mastectomie, iar acest lucru este de la sine înțeles. Din fericire, atunci când este cazul, chirurgia zilelor noastre permite reconstrucția mamară chiar în aceeași intervenție. Cu toate acestea, fără o depistare precoce, lucrurile pot fi complicate. În cadrul Centrului de excelență OCH dedicat cancerului de sân, există mijloacele și competența pentru o abordare multidisciplinară complexă, cu rezultate deosebite pentru pacientă.

„În prezent, echipa multidisciplinară de la OCH include imagistician, chirurg, medic oncolog, medic anatomo-patolog, precum și specialiști care se ocupă de recuperarea pacientei post-operator. Dar pacienta trebuie să se prezinte la oncolog în momentul în care este vorba despre o formațiune tumorală mamară, așa că mai departe cel care conduce echipa multidisciplinară este oncologul. În cadrul discuției echipei multidisciplinare se stabilește care este planul terapeutic al pacientei, dacă pacienta are nevoie de intervenție chirurgicală sau de tratament oncologic în preoperator și apoi intervenție chirurgicală”, a mai adăugat Prof. Univ. Dr. Laura Mazilu.

În cadrul OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân se pot realiza terapii medicamentoase inovative – chimioterapie și anticorpi monoclonali, parte din programul de tratament multidisciplinar al cancerului de sân. De asemenea, pentru un tratament complet, în noul Centru pacienții pot beneficia de:

Prevenție cu Alprevia
Diagnostic imagistic complet (Mamografie 3D cu tomosinteză, Ecografie, Rezonanță magnetică, Computer tomografie)
Puncție - biopsie a tumorilor de sân sub ghidaj ecografic și analgo-sedare
Marcarea preterapeutică ecoghidată a tumorilor infraclinice de sân
Diagnostic histopatologic și imunohistochimic
Chirurgie minim invazivă - Ganglionul Santinelă cu Sentimag
Testare genetică prin Roche România
Specialiști oncologi de TOP din Constanța și New York
Consiliere psihologică pre și postoperatorie
Recuperarea postoperatorie

Ovidius Clinică Hospital a luat toate măsurile necesare pentru ca paciențiilor diagnosticați cu cancer să le fie asigurat tratamentul în condiții de deplină siguranță.