close

Ziua Mondială împotriva BPOC – „Plămânii tăi pentru viață”

2022-11-16

Ne naștem cu un singur set de plămâni. Menținerea sănătății plămânilor este parte integrantă a bunăstării fiecărui om. A treia zi de miercuri din luna noiembrie, an de an, este zi dedicată BPOC – boală obstructivă cronică, ce afectează bronhiile (bronșita cronică), dar și plămânii (emfizem), și face dificilă evacuarea aerului din plămâni, deoarece căile respiratorii s-au îngustat. Tema din 2022 pentru Ziua Mondială a BPOC este „Plămânii tăi pentru viață” și are loc pe 16 noiembrie. Tema din acest an își propune să evidențieze importanța sănătății pulmonare pe tot parcursul vieții. Ne naștem cu un singur set de plămâni.

Bronșita cronică necesită tratament și schimbarea stilului de viață


Să trăiești cu BPOC nu este deloc simplu – respirația dificilă face ca orice sarcină, cât de mică să devină o încercare. BPOC este o afecțiune care progresează în timp și nu este complet reversibilă. Este o boală cu multe fețe care în timp afectează întregul organism. Simptomele de început pot să fie ușoare, iar persoana afectată nu se îngrijorează, nu merge la medic și nu ia nicio măsură pentru a-și schimba obiceiurile cu impact negativ. Cel mai des factor de risc în BPOC este fumatul – activ, dar și pasiv –, dar boala poate fi declanșată și de expunerea pe termen lung la noxe chimice, la pulberi industriale (cu alte cuvinte, la aer poluat), ori la fumul produs de arderea combustibililor biologici (în special cărbuni). Poate exista și o predispoziție genetică (circa 5 % dintre cazuri).

Experții în sănătate publică spun că BPOC este o cauză majoră de mortalitate la nivel mondial, de invaliditate și de multiple consecințe sistemice (la majoritatea pacienților, afecțiunea este asociată cu alte boli cronice importante, care cresc morbiditatea și mortalitatea). BPOC nu poate fi vindecată, dar poate fi tratată pentru a reduce șansele de complicații și, în general, pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului. BPOC afectează de obicei adultul, iar acesta resimte povara bolii cu precădere în sezonul rece. Pacientul prezintă dispnee cronică și progresivă, tuse și producție de spută, respirație șuierătoare și constricție la nivelul pieptului. Fără tratament, BPOC determină reducerea prematură și severă a capacității respiratorii și avansează către probleme cardiace, dar și alte boli cronice (diabet, astm), ori afectare psihică (depresie), amețeală și confuzie, izolare socială. Cazurile severe necesită oxigenoterapie în mod continuu.

Afecțiunile plămânilor și recomandările medicului pneumolog


Țesutul pulmonar deteriorat nu se reface, în schimb evoluția deteriorării poate fi încetinită și ținută sub control. O decizie înțeleaptă pentru orice persoană este de a renunța la fumat. Pentru bolnavul cu BPOC, renunțare la fumat este un imperativ. Ne naștem cu un singur set de plămâni.  

Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare spital privat din Sud-Estul României, cultivă performanța medicală în beneficiul pacientului. Colectivul de specialiști din cadrul OCH se bazează, în îngrijirea pacienților, pe tehnică de ultimă generație, pe profesionalismul individual, dar și pe abordarea multidisciplinară. 

De Ziua Mondială de luptă și conștientizare a BPOC, Ovidius Clinical Hospital se alătură comunității medicale, militând pentru ideea „Plămânii sunt viață” – „Plămânii tăi pentru viață”.