Chirurgia de înlocuire a articulației (artroplastia totală a genunchiului, șoldului) este de obicei recomandată de medicii specialiști persoanelor cu vârsta peste cincizeci de ani care suferă de osteoartrită severă, iar terapia fizică este un factor foarte important în obținerea unui rezultat de înlocuire cât mai de succes.
„Studiile clinice arată faptul că, cu cât pacientul este mai pregătit înainte de o astfel de intervenție chirurgicală de înlocuire totală a unei articulații, cu atât recuperarea va fi mai rapidă și ușoară după operație”, explică Dr. Tatiana Tulea, medic primar recuperare și reabilitare medicală din cadrul spitalului Ovidius Clinical Hospital.
Durerea articulară (de genunchi, șold) este o problemă comună și majoritatea pacienților o vor experimenta la un moment dat în viața lor. Mulți dintre aceștia chiar învață să trăiască zilnic cu această durere agravantă. Cu toate acestea, dacă durerea devine atât de severă încât activitățile zilnice devin greu de efectuat, intervenția chirurgicală de artroplastie ar putea fi singura opțiune pe care să o mai poată adopta.
Datorită durerii și disconfortului articular pacienții devin mai puțin activi și în acest context intră într-un cerc vicios pentru că atunci când mușchii nu sunt folosiți se hipotrofiază și nu funcționează bine în susținerea și mișcarea articulației.
„Începerea unui program de recuperare preoperatorie (înainte de protezare), are multiple beneficii în perioada postoperatorie. Acest program presupune exerciții periodice / regulate pentru întărirea mușchiilor care vor susține în mod corespunzător o nouă articulație”, recomandă Dr. Tulea.
Acest program de recuperare poate fi efectuat în Baza de recuperare a spitalului Ovidius Clinical Hospital unde există dotări specifice și personal calificat și presupune un set de exerciții concepute pentru a maximiza condiția fizică înainte de operație și a ajuta/facilita recuperarea de după operație.
Programul de exerciții inițial este ușor, diversificându-se treptat în timp și este adaptat la vârsta și bolile asociate ale pacientului. Chiar dacă programele de reabilitare postoperatorie sunt cunoscute, mai puțini pacienți sunt conștienți că pot beneficia foarte mult de programele de pre-abilitare.
Luarea măsurilor terapeutice înainte de operație vă poate ajuta să vă recuperați mai repede, iar întărirea musculaturii din jurul șoldului și articulației genunchiului vă permite să simțiți beneficiile reabilitării înainte de operația propriu-zisă. Exercițiile zilnice vă pot ajuta să vă pregătiți corpul, pentru a facilita recuperarea și să vă îmbunătățiți starea generală de sănătate.
În doar 30-45 de minute pe zi, vă puteți îmbunătăți circulația, vă puteți întări mușchii care vor susține în curând noua articulație, puteți reduce oboseala și durerile musculare.
În baza de recuperare a spitalului Ovidius Clinical Hospital pacienții găsesc toate facilitățile pentru un tratament personalizat în vederea recuperarii pre și post operatorie. Centrul de hidrokinetoterapie și recuperare medicală este dotat după ultimele standarde ale medicinei, cu echipamente de hidrokinetoterapie, sală de kinetoterapie, sală de electroterapie și masaj terapeutic cu aparatură de ultimă generație.
Recuperare medicală, recreere și regenerare în bazinul terapeutic de la Ovidius Clinical Hospital
Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar care oferă servicii complete pacienților cu afecțiuni de ortopedie și traumatologie, având bază de recuperare modernă cu sală de kinetoterapie, electroterapie și hidrokinetoterapie ce permite pacienților începerea tratamentului recuperator cu personal calificat și sub îndrumarea medicului ortoped și a medicului de recuperare, chiar de a doua zi după operație.
Pentru informații și programări sunați la 0241.480.400.