close

De ce nu trebuie ignorate durerile abdominale

2022-04-04

Unele dintre cele mai frecvente dureri cu care se confruntă omul pe parcursul vieții sale sunt durerile abdominale. Dar chiar dacă nu le dăm o mare importanță, există câteva aspecte care pot deveni esențiale și nu trebuie ignorate.

Abdomenul reprezintă o parte importantă a organismului uman datorită multitudinii de structuri pe care le conține, fiecare dintre ele putând, la un moment dat, să fie cauza unei suferințe. În lumea medicală, cavitatea abdominală este chiar comparată cu o cutie a Pandorei, în care s-au adunat toate năpastele. Durerea este în general simptomul ce determină disconfort, îngrijorare și ne îndeamnă pe drumul către medic.


Dr. Marian Anghel, medic primar medicină internă și gastroenterologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital explică:

„Cauzele care pun în pericol viața pacientului trebuie întotdeauna excluse înainte de a ne concentra pe diagnostice mai puțin grave. Anamneza și examenul fizic nu exclud toate cauzele, dar confirmarea vine prin indicația judicioasă a examinărilor imagistice sau de laborator și nu prin recomandarea lor holistică.”

Atunci când ne confruntăm cu o durere de abdomen, trebuie să ținem cont de mai mulți factori, precum: sexul, vârsta, profesia, antecedente patologice personale și ereditare, boli și tratamente cronice, obiceiuri (alimentare, fumat, alcool, droguri, ceaiuri medicinale).

„Examinarea pacientului, și nu numai a abdomenului, poate aduce elemente importante pentru diagnostic. Starea de conștiență, poziția, culoarea și temperatura tegumentelor, mișcarea, parametrii generali, semnele de ateroscleroză sistemică sau boli cardiovasculare sunt aspecte foarte importante. Anumite manifestări sunt puternic sugestive pentru unele afecțiuni. De exemplu, distensia exagerată în prezența cicatricilor postoperatorii poate fi dată de ocluzia intestinală, iar durerea la un pacient culcat, nemișcat, fără zgomote abdominale, poate fi peritonită”, a completat medicul.

Alte informații importante se referă și la modul de apariție al durerii, precum și contextul general. De la localizarea sa, durată, descrierea durerii, iradierea acesteia, simptomele asociate (greață, vărsături, balonare etc.), relația cu evenimente fiziologice (mese, defecație, menstruație) și până la felul în care încetează sau se ameliorează, totul trebuie acoperit în discuția cu medicul.

„În principal, durerea abdominală poate fi acută sau cronică, însă nu trebuie uitate cauzele extraabdominale ale acesteia. Adică, afectarea unui alt organ să aibă răsunet digestiv cum se întâmplă în bolile pulmonare, ca embolia sau pneumonia, infarctul miocardic inferior cu manifestări asemănătoare ulcerului sau gastritei, torsiunea de testicul, cetoacidoză diabetică, intoxicații cu metale grele șamd”, detaliază Dr. Anghel.


„Durerea poate fi semnul unei afectări organice, adică un anume organ prezintă modificări structurale, sau poate fi funcțională, în sensul în care nu există dovezi de leziune, dar funcțiile respectivului organ sunt afectate. Acest din urmă aspect poate fi înțeles mai greu de pacienți și aș vrea să insist puțin asupra lui. Preocupările pentru definirea acestui tip de suferință din ultimii 15-20 de ani s-au concretizat în multiple întâlniri ale experților care au elaborat diverse teorii și clasificări. Fundația Roma, la al IV lea consens, a formulat existența afectării axei intestin-creier din care derivă o mulțime de manifestări. Sumar, această axă cuprinde sistemul nervos central, adică creierul și măduva spinării, și sistemul nervos enteric, ambele fiind dezvoltate în viața intrauterină din aceeași structură. Factorii psihosociali și de mediu influențează funcțiile organelor abdominale și percepția durerii, aici intrând evenimente din copilărie, abuzuri, mediul educațional, stresul cotidian, decesul unui apropiat, anxietate, depresie, stres postraumatic. Este important ca încadrarea unui pacient într-o afecțiune funcțională să se facă doar după excluderea unor cauze organice, exagerările nefiind folositoare. Un exemplu frecvent îl reprezintă diagnosticul de intestin iritabil, afecțiune care are niște criterii bine definite. Este adevărat că vremurile pe care le trăim ne-au modificat obiceiurile și comportamentul, dar este necesar un efort de adaptare și conștientizare.”


Astfel, semnele de gravitate în durerea abdominală acută sunt:
- Durerea severă cu debut brusc este aproape întotdeauna semnul unei afecțiuni intraabdominale. Pe de altă parte, durerile care nu se manifestă dramatic pot fi amenințătoare de viață, cum ar fi apendicită perforată la vârstnici sau diabetici;
- Semne de șoc cu hipotensiune arterială, puls foarte rapid, transpirații abundente;
- Distensie abdominală marcată.
Pentru durerea cronică, adică cea care persistă peste 3 luni, semnele de gravitate sunt febra, scăderea din greutate, durerea care trezește pacientul din somn, sângerare în scaun, mase abdominale palpabile.


„Concluziile ar fi următoarele. În multe cazuri vorbim despre dureri abdominale funcționale. Semnele de gravitate indică o cauza organică, iar testarea repetată după excluderea cauzelor organice este inutilă”, încheie specialistul Ovidius Clinical Hospital.  

În cazul în care aveți dureri abdominale pe care doriți să le verificați temeinic, puteți suna la 0241.480.400 pentru o programare în cadrul unităților OCH.