Mai mult de 1,5 milioane de oameni sunt afectați de limfoame peste tot în lume, ne spun studiile de specialitate. Ce sunt acestea, care tip de limfom poate periclita viața și cum trebuie abordate, ne spune Dr. Elena Călin, medic specialist hematologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital din Constanța:
„Limfoamele sunt afecțiuni tumorale ale țesutului limfoid. Există două mari forme de limfom: Limfomul Hodgkin și Limfomul nonHodgkin. Limfoamele nonHodgkin sunt mai frecvente și pot apărea în orice țesut. Modul de manifestare cel mai frecvent îl reprezintă adenopatiile periferice sau profunde nedureroase (umflarea ganglionilor limfatici) - în cele mai multe cazuri. În cazul limfomului nonHodgkin, mai multe țesuturi ganglionare pot fi afectate la debut, cu o implicare frecventă a țesuturilor extraganglionare, care pot fi deseori singura manifestare a bolii.”
Potrivit statisticilor, Limfomul Hodgkin poate să apară la orice vârstă, însă cea mai crescută incidență este întâlnită pentru segmentele 15-39 ani și peste 50 ani. Limfoamele non Hodgkin sunt cea mai frecventă afecțiune malignă a adultului, cu o vârstă medie la diagnostic de 45-55 ani, însă incidența crește cu vârsta.
Cauzele limfoamelor
Specialiștii au identificat o serie de diverși factori de mediu și anomalii genetice congenitale care pot duce la apariția unor alterări cromozomiale ce favorizează dezvoltarea limfoamelor. Factorii ce se asociază cu prezența limfoamelor sunt:
- infecțioși (virusul EBV, HIV, HTLV-1, virusul hepatitei C);
- de mediu (expunerea la pesticide, erbicide, adezivi etc.);
- familiali: există un risc mai mare de apariție a bolii la persoane cu rude cu limfom sau alte neoplazii hematologice;
- imunodeficiență congenitală sau dobândită (boli autoimune, infecția HIV, tratamente imunosupresoare).
Simptomele limfoamelor
„De cele mai multe ori pacienții se prezintă la diagnostic cu adenopatii, însă există și localizări extraganglionare și pot implica orice organ. Tabloul clinic al acestor afecțiuni poate asocia și simptome constituționale, cum ar fi: febra și frisoanele fără cauză infecțioasă, transpirații abundente predominant nocturne, scădere ponderală. Diagnosticul se stabilește pe examenul histopatologic și imunohistochimic al biopsiei ganglionare sau al țesutului afectat. Următorul pas îl reprezintă stabilirea extensiei bolii, și anume stadializarea, cu examen imagistic, teste de laborator și biopsie osteomedulară”, explică medicul OCH.
Tratamentul limfoamelor
În ceea ce privește tratamentul, trebuie luate în considerare mai multe elemente de către medicul curant:
„Strategia terapeutică variază de la caz la caz, în funcție de diverși factori precum: subtipul histologic, stadiul bolii, vârsta pacientului, statusul de performanță al pacientului și factorii de prognostic. Obiectivul principal al tratamentului este obținerea unei remisiuni complete, ce este definită ca dispariția oricărui semn de boală din toate teritoriile implicate la momentul diagnosticului”, a spus Dr. Călin.
Pentru ca tratamentul să fie un succes, abordarea acestuia este multidisciplinară. La Ovidius Clinical Hospital, din echipa care are în grijă un pacient poate face parte, în funcție de nevoile identificate, medicul chirurg, hematologul, radioterapeutul, precum și alți specialiști care pot ajuta la rezolvarea eventualelor complicații prezente pe perioada evoluției bolii.
„După obținerea remisiunii, se impune o supraveghere atentă și completă a pacienților până la aproximativ 5 ani de la tratament prin controale periodice. Ca și mijloace terapeutice, putem vorbi despre polichimioterapie, radioterapie, imunoterapie și transplantul de celule stem. Există o serie de limfoame indolente care nu necesită tratament în momentul diagnosticului și pot fi urmărite prin examinări clinice, teste de laborator și investigații imagistice periodice, iar tratamentul poate fi inițiat în momentul progresiei bolii. Spre deosebire de aceste, limfoamele cu caracter agresiv se tratează din momentul diagnosticului”, a mai adăugat medicul.
La Ovidius Clinical Hospital, pacienții care vin să se trateze pentru oricare tip de limfom au parte de investigații amănunțite, o abordare multidiciplinară complexă a bolii și un tratament conform celor mai recente recomandări internaționale în materie.
Informații și programări la 0241 480 400.