close

8 Noiembrie – Ziua Internațională a Radiologiei

2020-11-08

Ziua Internațională a Radiologiei este marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, aceasta fiind de altfel și data în care Wilhelm Conrad Röntgen a evidențiat existența razelor X, în 1895. Cu această ocazie, specialiști din întreaga lume organizează evenimente care au menirea creșterii conștientizării valorii pe care o are radiologia în îngrijirea pacientului.


Imagistica medicală este una dintre cele mai interesante și progresive discipline din domeniul sănătății și un domeniu cu o activitate intensă în ceea ce privește cercetarea tehnologică și biologică. Razele X, scanarea IMN, ultrasunetele și toate celelalte tehnologii de imagistică medicală, sunt cunoscute de majoritatea oamenilor, dar scopul și valoarea exactă a acestor servicii nu sunt pe larg înțelese.


„Razele sau radiațiile X sunt o formă de radiație de același fel cu lumină vizibilă, dar mult mai penetrantă, care poate traversa corpul uman. Oamenii încă se tem că o investigație radiologică le-ar periclita sănătatea, cu toate că lucrurile au evoluat foarte mult în ultimii ani. Cu ajutorul noilor descoperiri tehnologice, acest risc este din ce în ce mai mic. Medicul are rolul de a se asigura pentru fiecare pacient în parte că riscul asociat cu radiația este considerat acceptabil pentru examinările medicale justificate. De exemplu, diagnosticarea medicală cu radiații X poate fi folosită și pentru femeile gravide, dar și pentru copii, atunci când medicul consideră că este cazul și atât timp cât beneficiul clinic depășește micile riscuri potențiale datorate radiației.


Ziua Internațională a Radiologiei este momentul din an în care oamenii au prilejul să asiste la evenimente dedicate progresului uimitor al acestei specialități medicale, dar și a rolulului esențial al medicului radiolog în cadrul echipei medicale multidisciplinare”, a spus Ș.L. Dr. Carmen Ciufu, medic primar radiologie și imagistică medicală în cadrul Ovidius Clinical Hospital.


OCH deține un departament de Imagistică medicală dotat cu aparatură modernă, digitală, care poate deservi orice nevoie a pacientului. Spitalul investește în mod constant în traininguri pentru specialiștii săi în radiologie și imagistică medicală, precum și în tehnologiile necesare tratamentului și diagnosticării corecte.

Pacienții care își doresc să afle mai multe despre posibilitățile imagistice ale unităților medicale OCH, pot suna la numărul de telefon 0241 480 400.