close

Interviu despre tratamentul obezității cu Dr. Gabriel Serac – medic primar chirurgie generală, coordonatorul echipei de bariatrie de la Ovidius Clinical Hospital

2020-06-11

După timpul petrecut mai mult în casă, în care mișcarea zilnică a fost din ce în ce mai greu de realizat, riscul să ne rotunjim a fost mare când cel mai lung drum a fost de la canapea la frigider. În toate însă trebuie să acționăm cu măsură și să încercăm să introducem elementele unei vieți sănătoase, chiar dacă nu am putut ieși afară cât ne-am fi dorit. Este foarte important să știm că sedentarismul, alături de alți factori, este una din cauzele care duc la obezitate. De altfel, numărul persoanelor care se confruntă cu obezitate este în creștere.

Cum avem grijă de noi? Prin educație alimentară, mișcare și un stil de viață echilibrat. Vestea bună este că persoanele care ajung să fie diagnosticate cu obezitate au soluții prin care își pot recăpăta viața. Mersul la un medic specialist este însă primul pas. Împreună cu acesta se poate realiza un plan de tratament care să pună pacientul pe drumul cel bun, să scape de kilogramele nesănătoase și chiar de bolile provocate de acestea.


Dr. Serac Gabriel – medic primar chirurgie generală, coordonatorul echipei de bariatrie de la Ovidius Clinical Hospital ne-a răspuns unei serii de întrebări despre obezitate, cauzele ei, dar și despre cât de expuse la infectarea cu noul coronavirus COVID-19 sunt persoanele afectate de această boală. Dr. Serac, alături de dr. Alina Vîncă - medic primar chirurgie generală și dr. Hrițcu Mihai - medic primar chirurgie generală, a tratat cu succes peste 300 de pacienți care sufereau de obezitate.


R: Ce pot face pacienții care suferă de obezitate pentru a reveni la normoponderabilitate? Mai ales cei care au tot încercat diete sau diverse metode de exerciții fizice de care nu s-au putut ține sau care nu au avut rezultatele așteptate.


Dr.G.S: Pacienții care au trecut prin mai multe încercări nereușite incluzând diete și programe de antrenament personalizate fără rezultate notabile pot opta pentru intervenția chirurgicală bariatrică pe cale laparoscopică cu recuperare rapidă postoperator și reducerea excesului de greutate spre normoponderabilitate. Pacienții care aleg să se opereze în cadrul OCH vor slăbi în decurs de 12 - 18 luni până la o greutate normală corespunzătoare înălțimii și vârstei lor, în funcție de greutatea de la care aceștia pornesc. Acesta este ritmul optim. Organismul are un anumit ritm pe care îl setează și care va duce la rezultate corespunzătoare, cu perioade de stagnare și rescădere în greutate. Pacienții nu scad în greutate peste noapte, însă această operație ii ajută să țină regimul, operația fiind restrictivă. Regimul este foarte strict postoperator mai ales în primele 6 săptămâni, apoi se vor putea alimenta relativ normal dar cu mențiunea că vor consuma cantități foarte mici de alimente.


R: Pacientul care alege o astfel de intervenție poate înregistra o ameliorare sau chiar vindecare a bolilor asociate obezității după intervenție, precum diabetul, odată cu revenirea la greutatea normală?


Dr.G.S: Odată cu reducerea excesului ponderal pacienții renunță la medicația pentru patologia asociată (diabet zaharat tip II, HTA, apnee de somn...), ajungând la un an de la operație să nu mai depindă de masca ce le asigura un somn cât de cât odihnitor sau de pumnul de pastile pe care erau nevoiți să le înghită.


R: Când e prea târziu să mai poate apela la chirurgia bariatrica ?


Dr.G.S: Sunt pacienți pentru care din păcate poate fi prea târziu și nu neapărat din cauza vârstei, căci există și o limită de vârstă, ci datorită bolilor cardiace și pulmonare severe în general, care ar putea face echipa de chirurgie bariatrică să considere intervenția mult prea riscantă. Spre exemplu pacienții cu apnee în somn, cu un cord decompensat care dezvoltă secundar hipertensiune pulmonară, au risc mare să nu mai poată respira după operație. Un alt exemplu ar fi pacienții cu obezitate și diabet asociat care a afectat rinichii și ajung la insuficiență renală.


Sunt multe de spus legate de acești pacienți, însă concluzia pe care am putea să o tragem este că pacienții cu obezitate și în special cu obezitate morbidă sunt predispuși la forme severe ale oricăror boli și la complicații după fiecare act chirurgical, mai ales dacă acesta este efectuat în condiții de urgență, fără timp de pregătire. Sunt pacienți pe care îi pregătim pentru această operație de “micșorare a stomacului “ peste două luni. De aceea pacienții care se află în această situație ar trebui să considere că a venit momentul să facă ceva pentru ei până nu este prea târziu și primul pas pe care ar trebui să-l facă este să se prezinte la o consultație.


R: Care sunt urgențele medicale pentru persoanele cu surplus de kilograme, când ar trebui să se adreseze aceste persoane medicului specialist?


Dr.G.S: În cazul unui pacient obez care se prezintă în serviciul de urgență pentru un abdomen acut de etiologie diferită (colecistită acută, pancreatită acută, apendicită acută, ocluzie intestinală) va fi rezolvată urgența care a determinat prezentarea acestuia în serviciul chirurgical și ulterior efectuate investigațiile preoperatorii pentru gastrectomia longitudinala laparoscopică și efectuarea intervenției în condiții de siguranță la un interval de timp corespunzător după evenimentul acut. Cu riscul să mă repet, rata de complicații la acești pacienți după orice intervenție chirurgicală este semnificativ mai mare, cu atât mai mult dacă aceasta se efectuează în condiții de urgență și nu se poate face o pregătire.


R: Vorbind de contextul actual, fac parte persoanele supraponderale din categoria de risc de infectare cu COVID-19?


Dr.G.S: Persoanele care prezintă un exces ponderal, fie că sunt supraponderale sau obeze, asociază odată cu kilogramele, comorbidități asemeni diabetului zaharat, patologiei cardiace și a unui grad variabil de insuficiență respiratorie, fapt ce îi face vulnerabili în fața oricărei infecții bacteriene sau virale, cu atât mai mult în fața unui virus cu tropism respirator cum este cel gripal sau coronavirusul.


R: Există o predispoziție pentru persoanele care suferă de obezitate spre contractarea altor boli infecțioase, virusuri?


Dr.G.S: Nu există o predispoziție a persoanelor obeze de a contracta acest virus dacă urmează recomandările pentru prevenirea acestor infecții, însă există riscul tocmai din cauza faptului că persoanele cu obezitate au și alte suferințe asociate să facă forme severe și foarte severe ale bolilor. Dacă urmărim comunicările din această perioadă și statisticile legate de decesele pacienților cu COVID-19, observăm că mai mult de jumătate dintre ei aveau asociat ca diagnostic secundar obezitatea. Aș îndrăzni să spun că acesta ar fi diagnosticul principal și că foarte probabil decesul nu era înregistrat dacă nu era obezitatea și bolile asociate obezității, acești pacienți fiind foarte probabil în viață acum.


Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar pregătit să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, oferind tratamente de excepție specializate pentru pacienții afectați de obezitate, îngrjire postoperatorie în cele mai sigure condiții și cu cea mai performantă aparatură.

Informații și programări pentru un consult de specialitate la numărul de telefon 0241 480 400.