Siguranța pacienților noștri este primordială pentru noi. În perioada de risc epidemiologic provocat de infecția cu coronavirus, Ovidius Clinical Hospital rămâne deschis și a luat toate măsurile necesare pentru a funcționa la aceleași standarde ridicate de calitate cum a funcționat și până acum și cum și-a obișnuit pacienții. În acest sens, OCH dispune de medicamente și materiale sanitare suficiente pentru asigurarea unui act medical la standarde de top și pentru perioada următoare.
Spitalul Ovidius Clinical Hospital rămâne deschis în continuare 24/7 la dispoziția pacienților săi, atât pentru consultații, investigații cât și pentru intervenții chirurgicale. Spitalul asigură asistență medicală permanentă, având în incintă 4 linii de gardă: chirurgie, ortopedie, anestezie-terapie intensivă și imagistică medicală.
În toate locațiile Ovidius Clinical Hospital au fost luate toate măsurile de prevenție necesare pentru a limita riscul răspândirii și infectării cu coronavirus.
Accesul vizitatorilor și al aparținătorilor este interzis în această perioadă cu excepția pacienților cu probleme locomotorii cărora li se permite să fie însoțiți cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.
Toti pacienţii care staţionează în recepţie sau pe holurile ambulatoriului de specialitate sunt informați să mențină distanța de siguranță de minim 1 metru față de celelalte persoane și să rămână doar în zona de interes pentru fiecare. Personalul spitalului este instruit să îndrume fiecare pacient către cabinetul sau departamentul unde are programare.
Recomandăm tuturor pacienților ca la prezentarea în unitatea sanitară să poarte mască de protecție pentru evitarea riscului epidemiologic.
Toate spațiile și suprafețele din spital și policlinică sunt dezinfectate utilizând soluții conforme cu recomandările primite de la Direcția de Sănătate Publică, având un grafic orar bine stabilit și monitorizat.
Echipa Ovidius Clinical Hospital se asigură zilnic de buna implementare și adaptare a măsurilor și recomandărilor de siguranță făcute de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța.
Întreg personalul medical și nemedical aflat în contact cu pacienții a fost instruit si supravegheat să utilizeze echipament de protecție suplimentar față de cel utilizat până acum, adecvat situației actuale și folosește produse dezinfectante omologate oricând situația o impune. Măsurile prevăzute de spitalul OCH se referă și la posibile depistări ale pacienților cu simptome specifice ale infectării cu coronavirus, având implementate protocoale specifice în acest sens.
OCH va continua să implementeze toate măsurile recomandate la nivel național pentru siguranța maximă a pacienților și a personalului medical.