”Un expert în tratarea bolilor reumatice, cum ar fi un medic reumatolog, ar trebui să participe la îngrijirea pacienților cu artrită inflamatorie care sunt suspectați de artrită reumatoidă și acesta ar trebui să stabilească diagnosticul conform criteriilor EULAR de diagnostic. Prezența umflăturilor articulare, în special ale articulațiile mici de la mâini cu redoare matinală peste 2 ore și o durată de peste 6 săptămâni însoțite de un sindrom biologic de inflamație (VSH, PCR) și de prezența autoanticorpilor caracteristici (factor reumatoid, Ac antiCCP) stabilesc diagnosticul de artrită reumatoidă. Consultația inițială la medicul reumatolog permite stabilirea diagnosticului: stadializarea bolii, estimarea gravității bolii și elaborarea și inițierea unui plan de îngrijire. Frecvența îngrijirii ulterioare de specialitate depinde de severitatea simptomelor și inflamațiilor articulare, de răspunsul pacientului la tratament, de complexitatea și riscurile asociate terapiei”, precizează Ș.L. Dr. Daniela Dușa, medic specialist reumatologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital.
În cazul unei întârzieri a diagnosticului, efectele pot fi devastatoare, până la invaliditate. Tratamentul corect și la timp este esențial, spune medicul:
”Alegerea tratamentului optim se bazează pe mai mulți factori, inclusiv gradul de activitate al bolii (sever, moderat, ușor), etapa terapiei (terapie inițială sau cea ulterioară la pacienții rezistenți la un anumit medicament), preferințele pacientului (de exemplu, calea și frecvența administrării, posibilele reacții adverse).
În tratamentul artritei reumatoide se folosește o combinație între următoarele tipuri de terapii: medicamente antiinflamatorii cu acțiune rapidă (antiinflamatorii nonsteroidiene și glucocorticoizi sistemici sau intraarticulari) și medicamente modificatoare de boală (DMARDs) nonbiologice (Metotrexat, Leflunomida, Plaquenil, Sulfasalazina, ș.a.) și biologice (inhibitori de TNF α, antagoniști de IL6, antagoniști de receptor de IL1, ș.a.). DMARD’s-urile au potențialul de a reduce și de a preveni deteriorarea articulațiilor și de a păstra integritatea și funcționalitatea acestora”.
Pentru că vorbim de o boală greu de îndurat, se impune și un program de management cuprinzător pentru că artrita reumatoidă include educația pacienților, intervenții psihosociale, utilizarea adecvată a repausului, exerciții fizice, terapie fizică și ocupațională și consiliere nutrițională și dietetică.
”Programul de management include, de asemenea, intervenții pentru a reduce riscurile de boli cardiovasculare și osteoporoză, precum și imunizări pentru a reduce riscul de complicații infecțioase ale terapiilor imunosupresoare”, a adăugat medicul.
Dr. Dușa ne spune și care sunt facilitățile OCH de care pot beneficia pacienții care decid să se trateze aici: ”Analizele de laborator necesare diagnosticului, dar și monitorizării activității biologice și a posibilelor reacții adverse ale terapiei pot fi efectuate în cadrul laboratorului Synevo cu care OCH colaborează. Modificările osteoarticulare care apar în evoluția artritei reumatoide pot fi vizualizate prin radiografia de mâini, dar și prin examinare prin rezonanță magnetică (RMN), prezența sinovitelor active pe imaginile RMN ajutând la diagnosticarea precoce a afecțiunii, dar și la monitorizarea eficienței terapiei. Departamenul de imagistică al OCH dispune de toate aparatele necesare în acest sens.”
La OCH pacienții pot fi diagnosticați și monitorizați conform ghidurilor naționale și internaționale. Medicul reumatolog are rolul de a diagnostica și de a monitoriza evoluția pacientului, gradul de activitate al bolii, posibilele reacții adverse ale terapiilor, dar și posibilele manifestări extrarticulare și comorbidități.
Informații și programări la telefon 0241 480 400.