Este recomandat ca toți bărbații de peste 50 ani să se prezinte la un consult urologic periodic, în urma căruia află exact cum stau cu sănătatea prostatei. Acest segment de vârstă este cel mai predispus la cancerul de prostată, așa că vizitele la medicul urolog nu sunt de ocolit.
„La OCH, dintre testele uzuale folosite pentru diagnosticul cancerului de prostată, PSA-ul este cel mai important instrument pe care îl folosim și este o analiză simplă de sânge, care presupune o puncție venoasă obișnuită. Bineînțeles că este foarte important să evaluăm clinic pacientul, adică efectuarea tușeului rectal în condițiile suspiciunii rezonabile, este obligatoriu, tușeul rectal fiind unul dintre elementele cele mai importante în diagnosticul cancerului de prostată. În funcție de necesitățile pe care le presupune diagnosticul, se poate recomanda efectuarea investigațiilor imagistice cum ar fi ecografia. Ecografia endorectală este ideală în evaluarea cancerului de prostată, pe care o putem efectua la Ovidius Clinical Hospital, în Constanța, în cele mai bune condiții. În anumite situații speciale, când există anumite suspiciuni, se recomandă și efectuarea RMN-ului de prostată multiparametric”, a povestit Asist. Univ. Dr. Azis Olgun, medic primar urologie la OCH.
Par multe lucruri de făcut, nu-i așa? Ei bine, toate aceste investigații sunt necesare pentru că descoperirea din timp a cancerului de prostată face diferența între viață și moarte, iar atunci când diagnosticul a fost pus, e bine să știi că ești pe cele mai bune mâini.
Tratarea chirurgicală laparoscopică a cancerului de prostată
„Tratamentul chirurgical presupune în cazul cancerului de prostată localizat, adică în boala strict localizată la nivelul prostatei, o intervenție chirurgicală radicală: Prostatectomia radicală. Aceasta presupune excizia prostatei, veziculelor seminale, ganglionilor regionali. Se poate face printr-o intervenție chirurgicală clasică, dar noutatea și lucrul cu care ne mândrim aici la OCH este efectuarea prostatectomiei radicale laparoscopic. Laparoscopia prostatică este un element modern adus în tratamentul cancerului de prostată. Combină beneficiile tratamentului radical, adică vindecarea bolii canceroase cu beneficiile laparascopiei. Durerea mult diminuată, o evoluție favorabilă și rapidă post-operator, absența sau minimalizarea cicatricilor post-operatorii, traumatizarea minimă a peretelui abdominal, timpul de spitalizare mult, mult redus. Totul în cadrul unor rezultate optime”, a mai adăugat Dr. Azis.
Diagnosticul de cancer de prostată reprezintă o provocare, dar la OCH se poate afla clar prin efectuarea puncției biopsiei de prostată endorectal, cu ghidaj ecografic.
„Această puncție a intrat în arsenalul nostru deja de câțiva ani și avem o experiență destul de bună. Efectuarea acestei puncții, care este minim invazivă, ne aduce în vedere un diagnotic foarte clar al pacientului. După efectuarea stadializării prin metode imagistice de mare performanță: CT, RMN, putem stabili indicația corectă a tratamentului chirurgical al cancerului de prostată. Mai departe atunci când stabilim indicația de prostatectomie radicală în cadrul acestei boli, așa cum spuneam, ne referim la o boală strict localizată la nivelul prostatei. În această situație, efectuăm prostatectomia radicală laparoscopică”, a precizat Dr. Azis.
Ovidius Clinical Hospital – ”Mai mult decât chirurgie oncologică”
Informații și programări la telefon 0241 480400.
Pacientul cu cancer de prostată beneficiază la OCH de cele mai moderne și cele mai eficiente instrumente și materiale medicale din domeniu. În plus, pentru fiecare pacient nevoile terapeutice sunt individualizate în funcție și de alte afecțiuni ale acestuia: boli cardiologice, de tract digestiv, precum și completarea tratamentului chirurgical cu tratament oncologic.