close

Tratamentul prin endoprotezarea defectelor osoase, soluție modernă și eficientă utilizată la Ovidius Clinical Hospital

2018-03-20

Cancerul este o boală cruntă care sperie îngrozitor pe oricine. În plus, poate să apară oriunde în corp, una dintre cele mai dureroase forme ale sale fiind cancerul osos. Deși această realitate sună brutal, există o parte plină a paharului: apariția unor tratamente din ce în ce mai eficiente pentru orice formă a acestei boli.


Cancerul osos poate afecta întreg scheletul osos, dar mai ales oasele membrelor. Odată cu prezentarea la medic apar însă și variantele de tratament care pot oferi pacientului o mai bună calitate a vieții. O soluție pentru cei care suferă în urma unei tumori osoase este endoprotezarea tumorală. Această procedură poate fi indicată pentru recuperarea unei game mai largi de defecte osoase.


“Endoprotezarea tumorală este un termen care se folosește pentru protezele de tip tumoral. Acest tip de proteze nu se adresează numai tumorilor, ele se pot folosi și în cazul unor defecte osoase mari, nu neapărat tumorale, în urma unei endoprotezări primare sau a unei revizii care prin uzură au dus la pierderi mari de material osos și care nu se mai poate înlocui cu o proteză de revizie obișnuită. Acest lucru implică automat înlocuirea defectului osos cu o proteză de tip tumoral. Pentru a-i da o definiție generală, endoprotezarea tumorală nu se adresează numai formațiunilor tumorale - ci defectelor osoase cauzate de formațiuni tumorale sau de factori mecanici”, a explicat Dr. Cucu Toma, medic primar ortopedie - traumatologie la Ovidius Clinical Hospital.


Protezele tumorale au evoluat foarte mult și, în mâna unor echipe cu experiență, pot să aibă o fiabilitate de peste 80-85%, chiar și la 10-12 ani după montarea lor.


În cazul formațiunilor tumorale maligne, indicația lor este categorică pentru că, în primul rând, intervenția chirurgicală vizează salvarea sau prelungirea vieții. Endoprotezarea tumorală merge mai departe și asigură o calitate a vieții mult mai bună decât fără ea. Eforturi în istoria medicinei, și istoria ortopediei în special, s-au făcut de mari maeștri ai ortopediei cu intervenții eroice, laborioase, dar care din punct de vedere funcțional, articular, duceau la un handicap locomotor mare. Tocmai aceste proteze tumorale asigură o locomoție normală sau cvasinormală dacă intervenția este efectuată cu succes și în concordanță cu tratamentul oncologic pre și post operator.


O colaborare între echipa chirurgicală și echipa de oncologi care mențin formațiunea tumorală sub control este esențială. Este foarte important de știut momentul ideal pentru intervenția chirurgicală, iar acesta îl decide medicul oncolog, cel care stabilește și tratamentul preoperator. Un tratament oncologic adecvat preoperator, micșorează dimensiunile formațiunii tumorale, tocmai pentru a se alege momentul cel mai bun pentru intervenția chirurgicală. Astfel, îndepărtarea fragmentului osos tumoral se face în condiții de siguranță, abia apoi fiind rândul endoprotezării.


“Operația este una de mare anvergură și în funcție de invazia tumorii respective poate să dureze foarte mult. Nu durata intervenției și munca echipei contează, ci rezultatul final. Munca întotdeauna se uită. Timpul de recuperare este însă în funcție de cât de mult din segmentul osos respectiv s-a rezectat și s-a pierdut. Nu vorbesc de cât de importantă este acuratețea actului chirurgical, aceasta este implicită. Contează cât de mult se sacrifică. Am avut o pacientă în vârstă de 74 ani cu o distrucție mare osoasă după o proteză de genunchi precedentă, care s-a decimentat în timp. Pacienta a și căzut și a făcut un dezastru, a trebuit să îi reconstruim genunchiul. La 2 luni de la intervenție mergea foarte bine cu baston, cu o mobilitate foarte bună”, ne-a mărturist medicul Dr. Cucu Toma. 


Protezele moderne înlocuiesc foarte bine segmentul osos. Există și situații în care reluarea sprijinului cu cadru se face a doua sau chiar a treia zi postoperator. Pe plan mondial, perioada de supraviețuire după cancer osos s-a îmbunătățit deosebit. Unde înainte speranța de viață era mult sub 50%, acum s-a ajuns și la 70-80%, pentru 5 sau 10 ani după apariția bolii.


“Aici, la OCH, ne preocupăm foarte mult de calitatea vieții fiecărui pacient care vine și apelează la serviciile noastre. Punem foarte mare accent pe minimizarea pe cât se poate de mult a oricărui tip de complicație care ar putea apărea la fiecare pacient în parte. Nu seamănă un pacient cu altul, nu seamănă o leziune cu alta, nu seamănă o formațiune tumorală cu alta. După zeci de ani de experiență, încă întâlnesc cazuri pe care nu le-am mai întâlnit în toată cariera mea. Fiecare caz este o provocare. Este o muncă titanică până a ajunge să pui un astfel de pacient pe masa de operație, iar intervenția chirurgicală este numai o părticică din munca enormă ce se face pentru rezolvarea și recuperarea unui astfel de pacient. Noi, la OCH, încercăm să ne ocupăm de toți pacienții până când își reiau viață cotidiană în niște parametri cât mai apropiați de normal, motiv pentru care procedurile de mobilizare le începem precoce postoperator în moderna bază de recuperare din incinta spitalului nostru, și le continuăm până la integrarea completă a pacientului”, explică medicul ortoped de la Ovidius Clinical Hospital.

Cancerul osos poate afecta întreg scheletul osos, dar mai ales oasele membrelor. Odată cu prezentarea la medic apar însă și variantele de tratament care pot oferi pacientului o mai bună calitate a vieții. O soluție pentru cei care suferă în urma unei tumori osoase este endoprotezarea tumorală.