close

Cum tratăm de hernia de perete abdominal

2017-08-25

Nu știi când te poți alege cu o hernie, cam acesta ar fi adevărul. Deși există și varianta unei afecțiuni congenitale, de obicei hernia de perete abdominal apare după eforturi fizice intense sau chiar după un efort brusc pe care îl efectuează pacientul. Această ruptură se produce la nivelul peretelui abdominal pe o zonă mai slabă din punct de vedere anatomic sau care a fost anterior slăbită prin traumatisme sau intervenții chirurgicale. Important este să înțelegem care sunt simptomele ca să ajungem la medic în timp util. Dr. Paris Stamule, medic primar chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital ne-a explicat detaliile legate de această afecțiune și cum trebuie ea abordată.

Cum știm că avem hernie de perete abdominal

„În primul rând vorbim despre durere: de la o simplă jenă până la un junghi puternic, precum și o deformare, o umflătură care apare la nivelul abdomenului, mai mică sau mai mare, în funcție de gravitatea situației. Când hernia nu este complicată, umflătura apare numai când pacientul este în ortostatism, adică stă în picioare. Când pacientul este în clinostastism, adică atunci când se culcă, deformarea, umflătura, dispare, deoarece conținutul herniat, adică strucurile anatomice intraabdominale care părăsesc cavitatea abdominală prin defectul, ruptura peretelui abdominal reintră în abdomen, hernia practic dispărând. Atunci când umflătura, deformarea peretelui abdominal este permanentă și nu mai dispare în clinostastism, înseamnă că hernia s-a complicat prin încarcerare iar dacă se asociază și durere înseamnă că s-a complicat prin strangulare. Ambele situații reprezintă o urgență, majoră fiind hernia complicată prin strangulare care trebuie operată în primele șase ore de la debut pentru a evita apariția unor complicații redutabile ( necroza ansei intestinale herniate care prezintă suferința vasculară, peritonita localizată sau generalizată). În cazul în care hernia este la debut, de mici dimensiuni,  dacă pacientul este, de exemplu, obez, poate să nu observe deformarea abdomenului în zona respectivă și numai examenul clinic poate pune diagnosticul de hernie. Bolnavul doar simte o arsură, o durere, o jenă în regiunea inghinală și nu simte deformarea. În acest caz, la examenul clinic medicul chirurg îi confirmă acestuia ceea ce a simțit.“

Tratamentul herniei de perete abdominal

Singura soluție este intervenția chirurgicală și cu cât mai repede, cu atât mai bine, potrivit medicului OCH: „Dacă pacientul amână prezentarea la medicul chirurg pentru diagnostic și tratament chirurgical, fie defectul peretelui abdominal se mărește, fie apar complicațiile mai sus amintite, rezolvarea chirurgicală fiind mai dificilă iar recuperarea pacientului mai îndelungată. Hernia, cu cât este mai mică, cu atât se operează mai ușor, atât intervenția cât și recuperarea fiind mai ușor de suportat de către pacient.  Unii pacienți nu realizează care sunt riscurile la care se expun dacă nu se prezintă la chirurg și dacă amână intervenția chirurgical. Cu cât hernia se operează mai din timp, cu atât riscurile de complicații scad.“ Hernia de una singură nu se vindecă, deci ajutorul chirurgical este obligatoriu. Ea nu poate decât să se agraveze, ceea ce înseamnă și apariția complicațiilor: încarcerarea și strangularea, uneori cu perforație de anse, și chiar peritonite, adevărate tragedii pentru un lucru care se poate rezolva la timp și fără probleme. 

De ce se ajunge aici

Dr. Stamule ne-a detaliat și acest aspect: „Unii ignoră și decid să nu vină la doctor. Îsi spun că ‘Lasă,că o bag înăuntru’, își mai pun și centura care este iluzorie că ar ajuta la ceva. De obicei, centura se folosește la herniile foarte mari, la bolnavii foarte în vârstă pentru care orice intervenție este contraindicată. În rest, la persoanele tinere sau de vârsta a doua nu ajută cu nimic centura, nu face decât să complice la un moment dat hernia și operația.“ În cazul unei hernii clasice, pentru care este utilizat procedeul Liechtenstein care implică utilizarea unui material aloplastic (plasa de substituție a peretelui abdominal), pacientul rămâne internat 2 zile după care se externeaza și își poate relua activitățile zilnice. Suferința după acest procedeu este mult mai mică față de abordarea clasică  pentru că este tension-free, strucurile anatomice  nu se mai cos între ele, defectul parietal abdominal fiind reparat cu acea plasă de substituție, motiv pentru care  bolnavul nu mai simte tensiune, nu mai simte durere cum simte la o operație clasică. 

Dr. Paris Stamule a detaliat tipurile de proceduri și beneficiile lor

„Recuperarea este mai rapidă la procedeul Liechtenstein. În câteva zile poate să își reia activitatea, poate chiar și serviciul, în funcție de domeniul unde lucrează. La cei cu hernii strangulate este mai dificil, dacă s-a ajuns la o necroză de intenstin și se taie o bucată din el, atunci recuperarea este mai lungă. De asemenea, va fi nevoie să se păstreze un regim alimentar pentru o perioadă mai lungă față de ceilalți pacienți pentru că există riscul de fistule, aderențe, ocluzii. Dacă discutăm despre o operație laparoscopică, care și ea are anumite indicații, recuperarea este și mai rapidă. În timp, se spune că operația Liechtenstein este cea mai fiabilă: recidive mai puține, complicații mai puține. Operația laparoscopică este și ea foarte bună atâta timp cât respectă indicațiile de utilizare: în hernia bilaterală, în recidive, la persoane cu multe comorbidități. Bolnavul trebuie să își aleagă chirurgul și nu procedeul, deoarece doctorul este cel care îi spune ce procedeu este indicat pentru el. Discuția cu medicul este cea mai indicată pentru a afla ce tip de operație este potrivit pentru fiecare pacient.“

Ce trebuie să faci după ce ai fost operat de hernie de perete abdominal

„Dupa intervenție, timp de o lună, până la două maxim, trebuie evitat efortul fizic intens. Pacientul va fi nevoit să se protejeze, să nu ridice greutăți, să nu alerge, să nu urce scări multe. Se poate deplasa, se poate plimba, dar cu precauție. Să evite tusea frecventă repetată, să evite constipația, aceștia fiind doi factori importanți care favorizează recidiva. Un tușitor cronic, din diverse motive, sigur face hernie la un moment dat. Dacă se știe cu alte boli care de asemenea pot favoriza apariția herniei, trebuie să aibă grijă de bolile respective“, ne-a spus specialistul de la OCH. La Ovidius Clinical Hospital se folosesc aproape toate procedeele descrise în tratatele de specialitate: de la operația clasică, la cea laparoscopică, cu plasă sau fără plasă,  cu rezultate foarte bune și pacienți, în consecință, mulțumiți. De altfel, la OCH, până acum, nu au existat recidive."

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, devenit un model în regiune pentru calitatea serviciilor oferite, respectarea standardelor medicale internaționale, profesionalismul echipei medicale, echipamentul de ultimă generație, confortul, tratamentul si siguranța oferite fiecărui pacient.

De obicei hernia de perete abdominal apare după eforturi fizice intense sau chiar după un efort brusc pe care îl efectuează pacientul. Această ruptură se produce la nivelul peretelui abdominal pe o zonă mai slabă din punct de vedere anatomic sau care a fost anterior slăbită prin traumatisme sau intervenții chirurgicale. Important este să înțelegem care sunt simptomele, ca să ajungem la medic în timp util.