close

Afecțiunile plămânilor și recomandările medicului pneumolog

2016-07-25

Societatea modernă a adus o serie întreagă de beneficii tuturor oamenilor în toate domeniile de activitate, însă activitățile moderne sunt responsabile și pentru o creștere a incidenței afecțiunilor pneumologice, de la vârste tot mai fragede. În cadrul pneumologiei, medicul specialist studiază și tratează afecțiunile pulmonare, bronșice, pleurale și ale mediastinului.

În mod mai concret aceste tipuri de afecțiuni pot fi infecțioase (pneumonia), boli obstructive (bronșita cronică, bronhopneumopatia cronică obstructivă sau astmul bronșic), boli interstițiale (fibroza pulmonară), boli neoplazice (cancerul bronhopulmonar, metastazele pulmonare, pleurale), pleurezii (cu diverse etiologii), precum și tulburările respiratorii din timpul somnului.

Patologia pulmonară numără bineînțeles o serie de factori de risc. Dintre aceștia putem aminti fumatul, expunerea la noxele profesionale, radiațiile și poluarea.  Alergia și infecțiile respiratorii repetate și netratate corespunzător pot fi un factor important de luat în considerare ce contribuie la dezvoltarea bolilor obstructive pulmonare. Un diagnostic corect este esențial pentru a trasa o linie în tratamentul indicat fiecărui pacient în parte.

“Diagnosticarea afecțiunilor pleuro-pulmonare, alături de examenul fizic și anamneza specifică (afecțiuni ereditare pulmonare, expunerea la gaze toxice, infecții anterioare tratate necorespunzător, boli autoimune) impune și realizarea de investigații cu diferite grade de complexitate, precum spirometria cu/fără test de bronhodilatație, investigațiile radiologice (radiografie pulmonară, tomografie computerizată), poligrafie sau bronhoscopie. După stabilirea diagnosticului, este necesar ca pacienții să fie monitorizați clinic și paraclinic cu ajutorul mijloacelor tehnice (spirometrie, imagistică pulmonară), iar în funcție de specificul afecțiunilor, unele afecțiuni pot fi vindecate, în timp ce altele pot fi controlate prin metode specifice. Pentru tratamentul afecțiunilor pulmonare, cum ar fi sevrajul tabagic, metodele principale de tratament reprezintă profilaxia primară și secundară”, explică Prof. Univ. Dr. Doina Ecaterina Tofolean, medic primar medicină internă-pneumologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, printre acestea numarându-se și afecțiuni pneumologice.