close

Terapia manual-posturală, o noutate pentru pacienții cu afecțiuni osteo-articulare în cadrul OCH

2016-06-10

Terapia manual-posturală pentru prevenția și tratamentul afecțiunilor osteo-articulare este disponibilă pentru pacienți în cadrul Ovidius Clinical Hospital. Această metodă terapeutică complexă este derivată din elemente ale medicinei tradiționale chineze și japoneze și se bazează pe procedee manuale asupra întregului corp: mobilizări osteo-articulare, presopunctură, tehnici și procedee speciale de masaj, stretching.  Scopul acestei terapii este reechilibarea posturală și funcțională a organismului.

Terapia manual-posturală vizează păstrarea sau redobândirea simetriei bazinului, a sănătății coloanei vertebrale, corectarea centrului de greutate, fiind atât o metodă profilactică, cât și de tratament.

O serie de afecțiuni pot fi ameliorate sau vindecate prin aplicarea terapiei manual-posturale, printre care: lumbago, ischialgia, dureri ale articulațiile șoldului, genunchi, glezne, diferite tipuri de migrene, rigiditate sau dureri la nivelul umerilor, tulburări gastro-intestinale, afecțiuni ale sferei genitale feminine (dureri menstruale, menstruație neregulată, infertilitate), afecțiuni și suferințe ale aparatului cardiovascular, pregătirea sportivilor de performanță, precum și ameliorarea, corectarea și creșterea ventilației pulmonare.

Reglarea tensiunii arteriale este o altă utilitate a terapiei manual-posturale și se adresează atât hipertensiunii cât și hipotensiunii.

Efectele terapiei manual-posturale asupra organismului:

  • produce căldură, invigorare
  • înlătură oboseala, dă o senzație de confort
  • crește imunitatea organismului
  • ajută la înălțarea corpului
  • înfrumusețează chipul
  • face corpul mai elastic și învigorează mișcările
  • îmbunătățește funcția sexuală
  • armonizează funcțiile psihice

O ședință cu terapia manual-posturală are durata cuprinsă între 30 min și 1h 30 min, în funcție de afecțiune sau de tipul de tratament profilactic indicat de către medic. Pentru mai multe informații și pentru programări, sunați la telefon 0241 480 400. 

Ovidius Clinical Hospital oferă pacienților tratamente și programe specializate, ultramoderne, de reabilitare medicală, în cadrul bazei de tratament și recuperare, dotată la cele mai înalte standarde de performanță tehnologică. Personalul medical specializat coordonează activitățile de recuperare medicală în cadrul bazinului de hidrokinetoterapie, în sala de kinetoterapie (dotată cu aparatură de ultimă generație) și de fizioterapie, unde se pot efectua toata gama de proceduri specifice.