close

Recuperarea organismului cu programe specializate la Ovidius Clinical Hospital

2015-12-30

Perioada sărbătorilor este una a relaxării și a recuperării după oboseala acumulată în timpul anului. O varietate de activități sunt specifice sărbătorilor, iar dintre acestea nu lipsesc mesele bogate și sedentarismul. Iată în continuare câteva dintre recomandările echipei de medici specialiști OCH.

Pentru a aduce un aport de energie și revigorare organismului, este recomandată activitatea fizică în aer liber, la bazinul terapeutic sau la sala de kinetoterapie. La Ovidius Clinical Hospital, baza de recuperare și reabilitare medicală este deschisă tot timpul anului. Pacienții se bucură de standarde de înaltă calitate, tehnologie de ultimă performanță și, cel mai important, de o echipă medicală specializată în recuperare medicală și în regenerarea organismului către starea optimă de sănătate.

Prevenția este cel mai important aliat. Depistarea din faze incipiente a unor afecțiuni ce pot crea complicații vă poate salva sănătatea. O programare la un consult de medicină internă pe baza unui bilet de trimitere și a dovezii de asigurat vă oferă: consult medicină internă + ecografie.

Alimentația este o bază importantă pentru starea de sănătate. În perioada sărbătorilor este recomandată moderația alimentară cu un aport echilibrat de carne, legume și fructe, pentru a aduce organismului toate elementele nutritive de care are nevoie. Un ajutor important pentru cei ce doresc să obțină un echilibru în sănătatea lor este un medic specialist în nutriție, care oferă suport în planificarea unei diete corecte și de multe ori chiar preventive.

“La trecerea dintre perioada de post și alimentația specifică sărbătorilor apar cele mai multe probleme digestive. O integrare treptată în dietă a alimentelor bogate în grăsimi și a băuturilor alcoolice, sunt factori esențiali pentru prevenirea dezechilibrelor tubului digestiv (pancreatita acută, colica biliară, reacția alergică post-alimentară, crizele ulceroase). Persoanele care respectă principiul moderației se bucură de tot ceea ce le permite un corp sănătos: vitalitate și bună-dispoziție”, recomandă Ș.L. Dr. Cristina Farcaș, medic specialist medicină internă-homeopatie.

Echipa de medici specialiști OCH vă așteaptă pentru consultații în vederea prevenției, pentru investigații de rutină și pentru sfaturi specializate cu privire la menținerea sănătății organismului. Pentru informații și programări, vă rugăm sunați la telefon: 0241.480.400.