Una dintre cele mai importante probleme care poate afecta genunchiul este instabilitatea. Acest lucru nu sună foarte grav, dar, din păcate, este. Sportivii (profesioniști sau amatori), dar și alte categorii de persoane, pot suferi de instabilitate în urma unui efort fizic susținut sau din cauza unor traumatisme, fapt care le poate schimba iremediabil viața. Netratată la timp, afecțiunea poate determina probleme de sănătate din ce în ce mai grave: de la imposibilitatea practicării sportului preferat, deficiențe cu un grad mare de invaliditate, până la distrugerea completă a genunchiului.
Dr. Cucu Toma, medic primar ortopedie-traumatologie, Dr. Mergeanu Ionuț Alin – medic specialist ortopedie-traumatologie și Dr. Silvana-Crina Alexiuc – medic specialist ortopedie-traumatologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital, formează echipa de ortopezi care tratează instabilitatea genunchiului prin ligamentoplastie, o intervenție chirurgicală minim invazivă.
„90% dintre instabilitățile netratate se transformă în gonartroză, care impune endoprotezarea. Stabilitatea genunchiului este asigurată de un aparat musculo-ligamentar complex. Instabilitatea se poate clasifica, astfel, după mai multe criterii. Ea poate fi acută sau cronică, iar în funcție de ligamentele implicate sau afectate de traumatisme, este definită ca simplă sau complexă. De departe, această afecțiune este întâlnită mult mai des la persoanele active, care practică diverse sporturi, dar și la victimele diferitelor tipuri de accidente (rutiere, casnice, de muncă etc.). Practic, în urma unui traumatism, are loc lezarea diferitelor structuri care asigură stabilitatea genunchiului. Uneori, aceste leziuni sunt izolate, alteori sunt multiligamentare“, a spus dr. Toma Cucu.
Cele mai frecvente ligamente afectate sunt cele colaterale (intern și extern), ligamentul încrucișat anterior, ligamentul patelofemural intern (MPFL) și ligamentul încrucișat posterior.
„La consult, în urma discuției cu pacientul, se poate stabili exact ce s-a întâmplat și medicul poate deduce astfel mecanismul de producere a leziunii. Examinarea clinică este foarte importantă, și, de asemenea, examenul imagistic (RMN) este de un real folos în precizarea diagnosticului“, a adăugat medicul.
Se pare că, în cazul afecțiunilor acute, tratamentul trebuie făcut cât mai devreme posibil. La Ovidius Clinical Hospital Constanța, există echipamente moderne și o echipă chirurgicală antrenată temeinic în acest tip de chirurgie, cu o experiență vastă în rezolvarea acestor tipuri de leziuni. Reconstrucția ligamentară se realizează prin tehnici minim invazive, artroscopice, de o maximă eficiență. Recuperarea pacientului este rapidă, inclusiv revenirea la vechile practici sportive.
„În cazul instabilităților complexe, uneori este necesar tratamentul chirurgical în mai multe etape. Implanturile pe care le folosim aici sunt dintre cele mai moderne din domeniu și asigură o fixare fermă a grefonului și o mobilizare rapidă a pacientului, grăbind astfel procesul de recuperare“, a mai declarat dr. Cucu.
Totodată, în timpul intervenției de reconstrucție a ligamentelor, specialiștii OCH rezolvă și alte leziuni intraarticulare (ale meniscului, ale cartilajului articular etc.).
Un alt avantaj pe care îl pune la dispoziție OCH este existența unei baze moderne de recuperare și reabilitare medicală, atât prin kinetoterapie, cât și prin hidrokinetoterapie, care permite începerea tratamentului recuperator cu personal calificat și sub îndrumarea medicului ortoped, chiar de a doua zi după operație.