Cu toții așteptăm cu bucurie sărbătorile de iarnă. Pe lângă cadouri, vizitele celor dragi și momentele frumoase, ne dorim să avem parte și de mese încărcate cu bunătăți. Din păcate, mai ales după un post aspru, bucuria meselor de sărbătoare este umbrită de afecțiuni care apar deodată și ne dau cu totul peste cap. Specialiștii Ovidius Clinical Hospital ne explică cum trebuie să ne bucurăm de mâncare, fără a face și vizite de urgență la medic și fără a avea nevoie de un regim drastic de slăbire după Luna Cadourilor.
Dr. Monica Grasa, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Ovidius Clinical Hospital ne explică cum putem combina alimentele pentru a mânca sănătos și de sărbători:
“Friptura (proteinele) se asociază cu salată, legume și mai puțin cu alimente ce conțin amidon (cartofi). E mai bine să alegem aperitivele tradiționale (șorici, tobă, piftie etc. ) și să evităm alimentele banale pe care le putem mânca pe tot parcursul anului (cașcaval, mezeluri etc.). Nu spunem NU salatei boeuf dar ne limităm la 2-3 linguri din preparat și renunțăm să o asociem cu pâine. Sarmalele se pot face folosind o carne mai puțin grasă și le putem consuma cu ardei iute, care ajută arderea caloriilor. O porție corectă nu trebuie să depășească 3-4 sarmale. Cozonacul și alte prăjituri festive nu sunt periculoase dacă avem grijă la cantitatea în care le consumăm. Este de preferat să le mâncăm în prima parte a zilei, după masă și nu între mese. Pe lângă aspectele enumerate, în acestă perioadă ajutăm mai mult ca oricând organismul să facă față exceselor prin consumul unor cantități suficiente de lichide (apă sau ceai ). Alcoolul este un "lichid" aparte, cu un conținut caloric propriu și totodată cu o capacitate de stimulare a transformării caloriilor în grăsime. Dar, cum doar o dată pe an este Craciunul, fiecare om este liber să-și aleagă meniul ideal. Nu ne îngrășăm mai puțin dacă numărăm fiecare calorie ingerată. Meniul ideal este acela din care mâncăm porții mici.”
Majoritatea persoanelor pregătesc un meniu de sărbători universal, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Medicul Monica Grasa ne explică dacă acest tip de comportament este unul indicat.
“Copiii nu sunt niște adulți în miniatură. Alimentația lor trebuie să respecte recomandările potrivite vârstei. Dacă vorbim despre copii mai mici de 3 -4 ani, meniul de sărbători nu trebuie să fie cu mult diferit de cel obișnuit. Copilul nu poftește nici la sarmale, nici la cârnați sau șorici. În ceea ce îi privește pe copiii care deja fac propriile alegeri alimentare, principala lor atracție o reprezintă dulciurile. Găsesc dulciuri în brad, primesc dulciuri de la musafiri, de la Moș Crăciun etc. Poate o limitare a deserturilor uzuale (ciocolată, bomboane, napolitane etc.) este binevenită în această perioadă. Copilul poate mânca o felie de cozonac sau o porție mică de tort. Sunt, de asemenea, de evitat alimentele prea grase, maioneza în exces și alte alimente greu digerabile de către sistemul digestiv al copiilor. Subliniez că și mediul și orele la care sărbătorim sunt importante. Fumul de țigară, zgomotul excesiv, orele târzii, toate acestea sunt aspecte ce nu trebuie ignorate.”
Cu toate că primim sfaturi și știm ce ar trebui să alegem mai bine pentru sănătatea noastră, suntem furați de peisajul culinar, și nu sunt puțini cei care ajung la medic cu afecțiuni digestive.
Eventualele suferințe produse din cauza exceselor culinare de sărbători se pot rezuma si la alte afecțiuni pe lângă cele digestive. Se pot agrava boli cardiovasculare, de piele (psoriazisul, eczemele, urticaria), bolile metabolice (diabetul sau guta),sau chiar și respiratorii (astmul).
Spectrul bolilor gastrointestinale se întinde de la o extremitate la alta a tubului digestiv: poate fi afectat esofagul (ca în boala de reflux), pot apărea gastrite, ulcere, hemoragii digestive, exacerbarea unei afecțiuni intestinale cronice ca boala Crohn, diaree, boala hemoroidală, hepatitele alcoolice sau pancreatitele. Pot suferi, de asemenea, anexele aparatului digestiv, ficatul și pancreasul. Ar trebui sa avem in vedere si trichineloza, dacă se întâmplă să fie consumată carne de porc fără a fi testată în prealabil. Excesele pot afecta deopotrivă persoane tinere, cât și pe cele suferinde de boli cronice care s-ar putea decompensa; pot fi incluse si persoanele care au o afecțiune latentă cum este de exemplu o litiază biliară ignorată până în momentul colicii. O atenție sporită în acestă perioadă ar trebui să aibă și cei care au ținut post și care renunță la cumpătare, suprasolicitând nu numai sistemul digestiv, ci întregul organism.
Cu aceste informații în minte, cu siguranță cu toții putem avea grijă să avem parte de sărbători frumoase.
Ovidius Clinical Hospital dispune de medici experimentați care pot consilia și interveni cu succes în cazul pacienților care solicită ajutor de specialitate.
Cu toții așteptăm cu bucurie sărbătorile de iarnă. Pe lângă cadouri, vizitele celor dragi și momentele frumoase, ne dorim să avem parte și de mese încărcate cu bunătăți. Din păcate, mai ales după un post aspru, bucuria meselor de sărbătoare este umbrită de afecțiuni care apar deodată și ne dau cu totul peste cap. Specialiștii Ovidius Clinical Hospital ne explică cum trebuie să ne bucurăm de mâncare, fără a face și vizite de urgență la medic și fără a avea nevoie de un regim drastic de slăbire după luna cadourilor.