close

Dr. Elena Călin, noul medic hematolog de la OCH

2019-06-04

„Medicina, pentru mine, a fost întotdeauna o chemare și un privilegiu”.

După finalizarea perioadei de rezidențiat la Spitalul Clinic Colțea București, Dr. Elena Călin, medic specialist hematologie, se întoarce la Constanța, pentru a fi alături de pacienții cu boli de sânge. Alegerea ei este acum Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare și modern spital privat din sud-estul României. Motivul?

„Datorită profesionalismului de care au dat dovadă în cei 5 ani de activitate, a standardelor înalte de calitate și a satisfacției pacienților care au trecut pragul OCH”, ne-a spus chiar ea.

Dar ne-am dorit să aflăm mai multe despre specialistul care nu s-a îndreptat către București sau străinătate, ca mulți alții:

„Medicina, pentru mine, a fost întotdeauna o chemare și un privilegiu. Decizia mea de a deveni medic a fost determinată în mare măsură de valorile mele și de ideea de a fi parte dintr-o profesie bazată pe ajutorul altora indiferent de circumstanțe, axată pe facilitarea oamenilor spre a duce o viață mai sănătoasă și prin urmare mai fericită. Iar la OCH obiectul meu principal este să am un impact pozitiv imediat asupra îngrijirii pacienților cu afecțiuni hematologice.”

Din păcate, în România nu sunt mulți medici care aleg această specialitate deși bolile legate de ea nu îi ocolesc pe români. Despre afecțiunile pe care le tratează, ne vorbește doamna doctor:

„Bolile hematologice pot fi grupate în afecțiuni non oncologice și oncologice. Din primul grup, cele mai frecvente cauze pentru care se prezintă pacientul în cabinetul de hematologie sunt modificările apărute la nivelul hemogramei din care putem aminti anemia și trombocitopenia, care necesită o urmărire atentă și impun tratamente pe termen îndelungat. În ceea ce privește afecțiunile hematologice oncologice, acestea au de obicei un debut brusc, în plină stare de sănătate, o evoluție rapidă și, nediagnosticate la timp, pot fi fatale. Aici putem vorbi despre limfoame Hodgkin, nonHodgkin, leucemii acute, cronice, mielom multiplu, sindroame mielodisplazice și multe altele. Diagnosticul afecțiunilor hematologice necesită de cele mai multe ori efectuarea unor manevre speciale precum puncțiile medulare și biopsiile osteomedulare, care pot oferi informații necesare în confirmarea bolii dar și verificarea răspunsului la tratament.”

Cu toate că aceste boli picteză un tablou destul de sumbru, există modalități prin care putem scădea riscul apariției unei astfel de afecțiuni:

„Putem preîntâmpina apariția acestor afecțiuni prin controale regulate, analize effectuate periodic și prezentarea la medic încă de la primele simptome. De regulă pacientul se prezintă la medicul hematolog când apar semne și simptome ce pot sugera o afecțiune hematologică și anume: astenie fizică marcată, amețeli, sângerări sau echimoze (vânătăi) spontane sau după traumatisme minore, creșterea în dimensiuni a ganglionilor superficiali, febră (care nu are ca și cauză o infecție), transpirații profuze nocturne și bineînțeles modificări la nivelul hemogramei apărute la un control de rutină”, a spus Dr. Călin.

Hematologia este o ramură medicală cu o rată de personalizare a tratamentului foarte ridicată. Factorii care determină tratamentul sunt: momentul stabilirii diagnosticului, vârsta și starea de sănătate a pacientului și/sau alte comorbidități. De aceea trebuie să ne asigurăm că medicul la care mergem are toate informațiile despre istoricul nostru medical iar tratamentul pe care îl primim este deosebit de atent conceput. Pacientul hematologic găsește la OCH în primul rând servicii medicale de cea mai înaltă calitate, dar și răspunsuri și clarificări privind patologia specifică.”