close

Bunele practici în prevenirea și controlul infecțiilor implementate în cadrul Ovidius Clinical Hospital

2017-01-06

Acordarea îngrijirilor de sănătate se desfășoară, în prezent, peste tot în lume, într-un context extrem de complex, generat de progresul fără precedent al tehnologiilor și științelor medicale, care fac posibile terapii la care omenirea nici nu îndrăznea să viseze în urmă cu 20-30 de ani.

Tocmai de aceea prevenirea și controlul infecțiilor în spitalul modern reprezintă un ansamblu de măsuri, de metode și mijloace care se adresează unității sanitare în ansamblul ei, ca entitate, ca organism „viu” în care atât pacienții și aparținătorii care îi însoțesc precum și personalul medical sunt potențiale surse de germeni.

Este o activitate planificată și organizată, care privește toate sectoarele de activitate și este introdusă în cultura organizațională a OCH.

În cadrul OCH funcționează încă de la deschidere un compartiment de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale care se preocupă ca bolnavii tratați în spitalul nostru să se bucure de condiții de spitalizare deosebite, prezența specialiștilor epidemiologi în spital fiind o garanție a calității și a siguranței actului medical.

Luând în considerare rezultatele unor studii și cercetări derulate la nivelul unor universități de prestigiu din lume, Organizația Mondială a Sănătății a lansat în 2004 “World Alliance for Pacient Safety – First do no harm”, (Alianța pentru siguranța pacientului) o inițiativă care propunea statelor lumii stabilirea unui consens privind dezvoltarea unor norme și standarde privind siguranța pacientului care să fie unanim acceptate precum și promovarea unor mecanisme de recunoaștere internațională a excelenței în siguranța pacientului astfel încât preocuparea pentru siguranța pacientului să devină un efort mondial menit să aducă beneficii semnificative tuturor pacienților. În centrul acestei inițiative se plasează din anul 2005 “Global Patient Safety Challenge” și Campania “Clean care is safer care” (O îngrijire curată este o îngrijire sigură), dedicată prevenirii infecțiilor asociate îngrijirilor de sănătate în spitale dar și în alte instituții de acordare a asistenței medicale. Ulterior, în anul 2009, OMS elaboreză Ghidul de implementare a Strategiei multimodale de îmbunătățire a igienei mâinilor și Campania “Save lives – Clean your hands” (Mâinile curate salvează vieți).

În spiritul valorilor promovate de OMS și în conformitate cu legislația națională care reglementează domeniul, în Ovidius Clinical Hospital s-a dezvoltat un program de acțiune identificând și implementând soluții de îmbunătățire a siguranței pacientului și de reducere a riscurilor de infecții asociate îngrijirilor de sănătate, concentrându-ne pe următoarele domenii:

  • produse curate
  • mâini curate
  • echipamente curate
  • practici curate
  • mediu curat

În cadrul sistemului de management al calității, OCH și-a creat o cultură organizațională privind siguranța pacientului, adoptând și implementând modele de succes utilizate în mari clinici universitare din lume.

Măsurile și acțiunile concrete ce se derulează în Ovidius Clinical Hospital:

  • a fost asigurată o infrastructură completă și complexă pentru siguranța pacientului în ceea ce privește combaterea infecțiilor, încă din faza de proiectare a spitalului, fiind realizate circuite funcționale corecte ce sunt respectate cu strictețe conform protocoalelor;
  • a fost implementat un program de evaluare și feedback al complianței personalului privind măsurile de igienă, și în special igiena mâinilor;
  • în programul de training al personalului se actualizează periodic cunoștințele privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate îngrijirilor de sănătate;
  • se menține o comunicare permanentă, interdisciplinară între personalul clinic, laboratorul de analize medicale și Comisia pentru prevenirea și controlul infecțiilor din cadrul spitalului, în vederea identificării precoce a tuturor riscurilor potențiale și aplicării adecvate a măsurilor de control;
  • este implementat un sistem de asigurare a calității mediului de îngrijire prin proceduri specifice de asigurare a curățeniei, dezinfecției și managementului deșeurilor rezultate din activitățile medicale iar eficiența acestor activități este monitorizată continuu prin prelevarea de probe din mediul de îngrijire;
  • este implementat programul de screening al pacienților privind colonizarea acestora cu germeni multirezistenți sau cu agenți patogeni de importanță epidemiologică și se monitorizează continuu circulația germenilor în spital pentru a aplica prompt măsurile de control necesare;
  • politica “practici curate” se bazează pe respectarea cu strictețe de către întregul personal a tehnicilor aseptice, măsurile de asepsie și antisepsie fiind respectate la toate manevrele medicale efectuate pacienților internați în OCH
  • echipamentele și instrumentarul medico-chirurgical sunt supuse proceselor de dezinfecție și sterilizare în cadrul unui sistem standardizat prin care se asigură trasabilitatea proceselor, astfel încât orice neconformitate să fie prompt semnalată și înlăturată;

Siguranța pacienților este definită de OMS ca “prevenirea efectelor adverse care pot afecta pacientul în timpul și pe durata acordării îngrijirilor de sănătate”, însă în literatura de specialitate pot fi regăsite multiple alte definiții mai mult sau mai puțin complexe.

Ceea ce putem aprecia cu certitudine însă, este faptul că siguranța pacientului este piatra de temelie a unei îngrijiri medicale de calitate.

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple.

În spiritul valorilor promovate de OMS și în conformitate cu legislația națională care reglementează domeniul, în Ovidius Clinical Hospital s-a dezvoltat un program de acțiune identificând și implementând soluții de îmbunătățire a siguranței pacientului și de reducere a riscurilor de infecții asociate îngrijirilor de sănătate, concentrându-ne pe următoarele domenii: produse curate, mâini curate, echipamente curate, practici curate și mediu curat.