close

O nouă specialitate medicală vă așteaptă în cadrul Ovidius Clinical Hospital: ORL

2016-04-12

Cu o experiență profesională remarcabilă Dr. Carmen Liana Mocanu, medic specialist chirurgie ORL, vine în sprijinul pacienților cu afecțiuni în sfera oto-rino-laringologie prin servicii de specialitate în diagnosticare și tratament chirugical oferite în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

“Am avut norocul de a urma studii medicale într-un centru universitar cu mentori extraordinari, deschizători de drumuri pentru tinerii medici, și m-am bucurat de stagii de pregătire în centre medicale de excepție din Bruxelles, Belgia, în urma unei burse de specializare și în alte centre recunoscute din Italia, Olanda , Franța și Anglia în cadrul cursurilor de perfecționare. Experiența de a lucra alături de echipe de medici recunoscuți din România și din Europa a reprezentat o mare împlinire profesională deoarece mi-a oferit șansa de a mă perfecționa în domeniul chirugiei ORL, un segment medical ce se adresează unei palete largi de afecțiuni oto-laringo-nazale”, menționează Dr. Carmen Liana Mocanu.

Cu ajutorul unei aparaturi performante de diagnostic și tratament venim în ajutorul persoanelor cu deficiențe cronice sau acute de auz, cu malformații congenitale, traumatisme sau care prezintă formațiuni tumorale, surditate și vertij, cu infecții rino-sinusale acute sau cronice, celor ce suferă de alergii fără rezultate remarcabile în terapia alergologică, profesioniștilor în scufundările submarine, profesioniștilor aerului – aviatorii, persoanelor ce lucrează în mediu zgomotos, copiilor ce intră în colectivitate și manifestă probleme respiratorii cronice, precum și celor ce au suferit accidente ORL sau suferă de probleme funcționale nazale.

În ceea ce privește tratamentul chirurgical ORL, afecțiunile tratate sunt vaste: chirurgia urechii (perforații de timpan, chirurgia osișoarelor urechii, chirurgia colesteatomului, chirurgia conductului auditiv extern), chirurgia endoscopică a nasului (deviația de sept tratată pe cale endoscopică, chirurgia cornetelor pe cale clasică sau prin radiofrecvență, chirurgia afecțiunilor cronice rinosinusale), chirurgia de chisturi cervicale congenitale, traheostomii la adulți și copii, biopsie ganglionară, laringectomie și faringectomie parțială, evidări ganglionare cervicale, chirurgia sforăitului prin radiofrecvență sau pe cale chirurgicală clasică în funcție de rezultatele examenului polisomnografic și ale celui de sleep-endoscopy, precum și probleme de deglutiție care pot apărea la pacienții în vârstă sau celor ce au suferit un accident vascular.

“Abordarea complexă a pacientului ORL este realizată cu aparatură performantă. Urechea este examinată cu audiometrul și cu microscopul, examinările nazale și ale laringelui sunt realizate cu fibroscopul, pentru a putea realiza otoemisii acustice. Aparatul de radiofrecvență va oferi o formă avansată de diagnostic pentru tratamentul hipertrofiei de cornet și pentru tratarea patologiei sforăitului cronic și al apneei (în strânsă colaborare cu medicul pneumolog, nutriționist și tabacolog). În plus, pentru intervențiile endoscopice, vom lucra cu un endoscop rigid, cu microscopul operator și cu truse de chirurgie otologică și rinologică”, explică Dr. Carmen Liana Mocanu, medic specialist chirurgie ORL în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Specialitatea ORL oferă pacienților Ovidius Clinical Hospital servicii de diagnostic și tratament nechirurgical sau chirurgical miniminvaziv pentru întreaga gamă de afecțiuni. Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple.