close

Polipii colonici: când devin periculoși și de ce trebuie depistați din timp

2025-07-29

Polipii sunt excrescențe care apar pe mucoasa colonului. În cele mai multe cazuri, sunt formațiuni benigne care nu dau simptome. Rareori pot sa provoace disconfort, sangerare rectala sau tulburari de tranzit (constipatie sau diaree) și pot trece neobservați ani la rând. Deși majoritatea polipilor colonici sunt inofensivi, unii pot evolua în timp către cancer colorectal – motiv pentru care detectarea și monitorizarea lor joacă un rol esențial în prevenție.

Gastroenterologie - ERCP


Tipuri de polipi

Aceste formatiuni pot fi sesile sau pediculate (cu un „picior”) și variază în mărime de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. O mare parte dintre adulții peste 50 de ani pot dezvolta polipi colonici fără să prezinte semne clinice. Nu toți polipii sunt la fel și nu toți au același risc de evoluție. Iată cele mai frecvente tipuri:

– polipi hiperplastici (de regulă inofensivi): sunt mici și apar mai ales în partea finală a colonului (rect și sigmoid). Au risc scăzut de transformare malignă

– polipi adenomatoși: sunt cei mai comuni și, în același timp, cei mai importanți din punct de vedere medical, având potențial de transformare malignă dacă nu sunt descoperiți și îndepărtați la timp. Cu cât sunt mai mari sau prezintă modificări celulare (displazie), cu atât riscul de malignizare este mai mare.

-– polipi inflamatori: sunt asociați bolilor intestinale cronice (precum colita ulcerativă sau boala Crohn);
-polipi hamartomatosi-întâlniți în sindroame genetice


De reținut:

Toți polipii trebuie evaluați de medicul gastroenterolog. Majoritatea tipurilor au indicație de rezecție.

Cele mai frecvente afecțiuni digestive


Cauze și factori de risc pentru polipi colonici

Cauzele exacte în apariția polipilor de colon nu sunt întotdeauna clare, dar riscul crește cu:

• vârsta (peste 50 de ani),
• alimentația dezechilibrată (multă carne procesată, puține fibre),
• stilul de viață sedentar,
• fumat și alcool,
• istoricul familial de polipi sau cancer colorectal.
Uneori, moștenirea genetică joacă un rol decisiv, cum este cazul în polipoza adenomatoasă familială, o afecțiune rară, dar severă.

Dieta mediteraneană – stil de viață sănătos


Semne și simptome de polipi colonici

Majoritatea polipilor sunt asimptomatici; multe persoane nu știu că au polip până când nu fac o examinare a colonului. Totuși, în unele cazuri pot apărea:

– sângerare rectală (sânge în scaun, pe hârtia igienică sau vasul de toaletă după defecație)
– anemie feripriva (prin pierderi cronice de sânge)
– modificarea tranzitului intestinal (diaree, constipație sau alternanța lor)
– durere abdomnială
– balonare și disconfort abdominal (polipii mari sau mai mulți polipi în colon duc la disconfort abdominal persistent)
– tulburări electrolitice

Colonoscopia de rutină - metodă de prevenție a cancerului de colon


Diagnostic și tratament

Dr. Georgiana-Elena Bajdechi, medic specialist gastroenterolog la OCH, explică despre importanța screeningului în depistarea polipilor colonici:

Screeningul joacă un rol determinant în depistarea polipilor colonici și este recomandat persoanelor care au trecut de 45 de ani. Colonoscopia este metoda de elecție, deoarece permite vizualizarea directă a întregului colon, dar și rezecția polipilor în aceeași procedură”.

Alte metode complementare sunt:

• teste pentru hemoragii oculte (FIT)
• colonoscopia virtuală (CT-colonografie)

În majoritatea cazurilor, polipii sunt îndepărtați complet în timpul colonoscopiei prin polipectomie.

După îndepărtare, polipul este trimis la analiză histopatologică, iar in funcție de rezultat se stabilește un plan de urmărire periodică a pacientului.


De reținut:

Este indicată repetarea colonoscopiei, dar frecvența acesteia depinde de mai mulți factori: numărul, tipul și dimensiunea polipilor, rezultatul analizei histopatologice (dacă s-a identificat displazie și gradul acesteia), precum și de răspunsul pacientului la tratamentul recomandat și la măsurile de prevenție. Dacă în urma investigației nu s-au identificat polipi, iar pregătirea pacientului a fost efectuată corespunzător, colonoscopia poate fi repetată la un interval de 10 ani. În cazul în care se rezecă adenoame, monitorizarea trebuie să fie mai strictă – o nouă colonoscopie poate fi recomandată la un interval de timp mai scurt, în funcție de caz.

Misiunea colonului


#AducemPerformanțaAcasă

Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.

Nu orice polip devine cancer, dar aproape orice cancer colorectal pornește de la un polip netratat. De aceea, recomandările internaționale spun clar: colonoscopia este o formă de prevenție, nu doar de diagnostic.

La OCH colonoscopiile sunt efectuate de gastroenterologi cu experiență, în condiții moderne, cu sedare, siguranță și confort. Dacă se identifică polipi, se îndepărtează în aceeași sesiune, evitându-se intervenții ulterioare. În plus, pacienții beneficiază de consultanță personalizată și urmărire atentă – pentru ca un diagnostic simplu să nu se transforme într-o problemă complicată.


OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.