Proloterapia, cunoscută încă din primele decenii ale medicinei moderne, a evoluat semnificativ în ultimele decenii. Astăzi, la Ovidius Clinical Hospital, această procedură este realizată cu tehnologie de ultimă generație și ghidaj ecografic, crescând semnificativ precizia și eficiența tratamentului.
Asist. Univ. Dr. Stelian Ilie Mociu, medic primar anestezie și terapie intensivă, supraspecializat în terapia durerii, explică modul în care proloterapia este utilizată astăzi în practica medicală și beneficiile pe care le poate aduce pacienților cu dureri musculo-scheletale.
„În urmă cu 50 de ani, proloterapia se făcea pe repere anatomice. Medicul știa, de exemplu, unde este tendonul achilian și injecta în acea zonă. Era o abordare empirică, dar uneori eficientă”, povestește dr. Mociu.
Istoria procedurii pornește chiar de la o experiență personală a unui chirurg american, care și-a slăbit un ligament de la deget și, inspirat de tratamentele sclerozante pentru hernii, și-a injectat singur substanța iritantă. Rezultatele au fost surprinzător de bune – de aici a început cercetarea și dezvoltarea proloterapiei ca tehnică.
Terapia Intervențională a Durerii
Ce este proloterapia, cui i se adresează
În esență, proloterapia constă în injectarea unei substanțe iritante, cel mai adesea glucoză sau dextroză în concentrație de peste 15%, în țesuturile afectate – în special în inserțiile musculare pe os. Această micro-leziune controlată stimulează organismul să declanșeze un proces de vindecare și regenerare tisulară.„Leziunea creată aduce celule noi în zonă. Organismul repară și întărește structura. Cu alte cuvinte, facem un rău mic, ca să obținem un bine mare”, explică medicul OCH.
Durerile de spate fără hernie de disc sunt indicația principală pentru proloterapie. În aceste cazuri, cauza poate fi slăbirea structurilor de susținere: mușchi, tendoane, ligamente.
„Pacienții vin cu dureri cronice, iar noi încercăm să reactivăm capacitatea naturală a corpului de a se vindeca”, adaugă dr. Mociu.
Indicații pentru pacienți
Ședința de proloterapie decurge astfel:• pacientul se prezintă la intervenție cu stomacul gol (nemâncat);
• este sedat, deoarece procedura poate fi dureroasă;
• cu ajutorul ecografului, medicul injectează cu precizie substanța în zona țintită;
• în fiecare punct se administrează 1–2 ml de soluție.
De reținut:
„Rezultatele apar, de regulă, după a treia procedură. În total, sunt necesare în jur de cinci ședințe, la intervale de 2–3 săptămâni. Beneficiile apar mai greu, dar pot dura câțiva ani. După aceea, terapia poate fi reluată”, precizează dr. Mociu. Procedura este dureroasă, dar durerea este gestionată prin sedare și tratament post-procedural. Se recomandă analgezice non-antiinflamatoare (precum paracetamol), deoarece antiinflamatoarele ar contracara efectul dorit.
Crioterapia în durerea cronică de genunchi
Contraindicații și precauții în proloterapie
Printre contraindicații se numără:• tulburările de coagulare
• infecțiile active la locul de puncție
• tratamentul anticoagulant (care trebuie ajustat)
De reținut:
„Diabetul nu este o contraindicație, chiar dacă folosim glucoză – poate crește puțin glicemia, dar nu este un risc serios”, adaugă medicul.
Un caz special: mama medicului
Dr. Mociu povestește cum, în pandemie, prima pacientă a fost chiar mama sa. Cu sprijinul mentorului său de la Pain School International (Budapesta), a realizat prima procedură în condiții dificile.
„Eram sceptic la început. Dar după trei ședințe, rezultatele au fost evidente. De atunci, am înțeles cât de mult contează și am început să cred în această procedură.”
De reținut:
– proloterapia este o terapie regenerativă minim invazivă pentru durerea cronică musculo-scheletală
– folosește glucoză injectată în zone precise, ghidate ecografic
– necesită mai multe ședințe, dar efectele se mențin pe termen lung
– procedura se realizează în siguranță, cu sedare și monitorizare atentă, în condiții moderne, la OCH
O premieră pentru zona de sud-est a țării: Intervenție neurochirurgicală cu pacientul conștient
Ce oferă OCH în plus
La OCH Constanța, pacientul beneficiază de:• ecografe performante, cu ace speciale pentru ghidaj ecografic
• echipă medicală multidisciplinară, bine coordonată
• experiență în terapia durerii, inclusiv intervențională
„Nu poți face medicină singur. Fiecare coleg e esențial – de la recepție până la asistenta din sală. La OCH, echipa contează”, încheie Dr. Mociu.
Ovidius Clinical Hospital: 10 ani de performanță în anestezie și terapie intensivă (ATI)
#AducemPerformanțaAcasă
Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.Dacă suferiți de dureri recurente și căutați o alternativă la medicația de durată sau intervenții chirurgicale, proloterapia poate fi soluția potrivită. La OCH vă așteaptă o echipă medicală cu experiență și cele mai noi tehnologii în terapia durerii.
OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.