close

Insuficiența hepatică

2022-11-14

Insuficiența hepatică este un sindrom ce constă în pierderea capacității funcționale a ficatului. Rolul vital al acestui organ se datorează multiplelor funcții pe care le îndeplinește: sinteză, depozit, detoxifiere, reglarea coagulării sângelui și a volumului circulator, a glicemiei și a echilibrului hormonal, imunitate. Numărul reacțiilor pentru realizarea acestor procese depășește 500 și nu există deocamdată un aparat care să suplinească lipsa ficatului ca în alte afecțiuni precum dializa în bolile renale.


Insuficiența hepatică se clasifică după modul de instalare în două categorii:

1. Insuficiența hepatică acută - scăderea funcțiilor hepatice fără o afecțiune anterioară, într-un interval scurt de zile sau săptămâni
2. Insuficiența hepatică cronică este stadiul final de evoluție a unor boli cunoscute

Cauzele pot fi sistematizate astfel:

1. Insuficiența hepatică acută virală (virusuri hepatitice, herpes simplex, citomegal virus etc), paraziți (ex.leptospire); toxică (intoxicația cu Paracetamol și alte medicamente, ciuperci etc.); alte cauze (ficat gras acut de sarcină, sindrom Reye, hipertermie, insolație);

2. Insuficiența hepatică cronică
o hepatitele cronice virale;
o boala ficatului gras nonalcoolic;
o hepatitele autoimune;
o alcoolismul cronic;
o alte cauze mai rare-defecte ereditare (Boala Wilson, Deficitul de alfa 1 antitripsina, Hemocromatoza);
o medicamente (alopurinol, izoniazida, ketoconazol etc);
o hepatitele criptogenetice; a căror cauza nu poate fi identificată.


Screening pentru depistarea afecțiunilor gastrice, la Ovidius Clinical Hospital


Simptomele sunt în general nespecifice, accentuându-se odată cu progresia insuficienței hepatice:

-colorație galbenă a tegumentelor și mucoaselor (icter)
-mărire de volum a abdomenului
-tulburări de coagulare (echimoze, sângerări nazale, anale sau prin vărsături)
-manifestări neuropsihice reflectând scăderea funcției de detoxifiere (encefalopatia hepatică)


Dr. Marian Anghel, medic primar medicină internă și gastroenterologie la OCH completează: „Dacă în insuficiența hepatică cronică instalarea lentă permite luarea unor măsuri terapeutice, în cea acută intervenția medicală trebuie făcută de urgență având în vedere mortalitatea mare.


Insuficiența hepatică acută se clasifică în funcție de timpul de apariție a encefalopatiei hepatice:

-sub 7 zile – insuficiența hepatică hiperacută sau fulminantă
-8-28 zile - insuficiența hepatică acută
-peste 28 zile - insuficiența hepatică subacută

Triada simptomatică este caracteristică: icter, modificare de coagulare, semne neuropsihice reflectând encefalopatia hepatică.

În intoxicația cu Paracetamol toxicitatea depinde de doza administrată: 10-12 g în scop de suicid sau abuz de alcool simultan cu doze terapeutice. De reținut că blocajul hepatic apare la 3-4 zile după administrare.

În intoxicația cu ciuperci ce apare la sfarșitul verii și toamna, evoluția este tipică: după 6-12 ore apar dureri abdominale, greață și vărsături cu sânge. Următoarele 1-3 zile nu prezintă simptome dar se alterează probele hepatice; în zilele 3-5 apare insuficiența multiplă de organe și sisteme. Analizele reflectă întreaga degringoladă a organismului - tulburare de coagulare, sindrom de detresă repiratorie acută, hipoglicemie, tulburarea echilibrului acido-bazic, retenție azotată; edemul cerebral și encefalopatia hepatică sunt cauzele cele mai frecvente de deces.


Hepatita de la A la G

Tratamentul îl reprezintă transplantul hepatic decis după calcularea unor scoruri. În cazul unei insuficiențe hepatice acute potențial reversibilă se poate face transplantul auxiliar ortotopic, adică doar rezecția lobului stâng al ficatului bolnav. Statistic, ratele de supraviețuire sunt dezarmante (între 7 și 36%), de aceea măsurile de prevenire sunt esențiale. Marele Shakespeare spunea în A douăsprezecea noapte „liver, brain and heart, these sovereign thrones” (ficat, creier și inima, aceste tronuri suverane), subliniind astfel importanța ficatului în întregul ansamblu al ființei umane.” relatează dl. Dr. Marian Anghel. 

La Ovidius Clinical Hospital credem în dreptul pacientului la sănătate, siguranță și respect și punem în practică acest crez prin profesionalismul personalului, dublat de aparatură de top. Diabetul zaharat este abordat multidisciplinar la OCH, iar pacienții beneficiază de diagnostic, tratament, consiliere și spitalizare.