close

Aspirația și biopsia măduvei hematogene

2022-11-01

Măduva hematogenă, popular denumită, măduva osoasă, este țesutul moale și spongios din interiorul majorității oaselor. Celulele imature din sânge se dezvoltă în globule roșii, globule albe și trombocite în măduva osoasă.

Aspirația măduvei hematogene și biopsia nu se fac neapărat împreună. O aspirație de măduvă hematogenă îndepărtează o cantitate mică de lichid și celule din măduva osoasă. O biopsie de măduvă hematogenă îndepărtează o cantitate mică de os împreună cu lichidul și celulele din măduva osoasă. Lichidul, celulele sau osul îndepărtat în timpul acestor proceduri sunt examinate la microscop” explică dr. Elena Călin, medic specialist hematologie la OCH.

Aceste proceduri sunt efectuate pentru:

– a se stabili dacă măduva hematogenă produce numărul normal de celule sanguine;
– a se afla de ce hemogramele sunt anormale;
– a se diagnostica bolile de sânge sau afecțiunile care afectează măduva hematogenă;
– a se găsi o infecție care a început în sau s-a răspândit la măduva hematogenă;
– a se diagnostica tipuri de cancer de sânge sau de măduvă hematogenă, cum ar fi leucemia sau mielomul multiplu;
– a se afla dacă neoplasmul din altă parte a corpului s-a răspândit la măduva hematogenă;
– a se verifica răspunsul la tratament pentru o afecțiune a măduvei hematogene sau cancer
– a se colecta o probă de măduvă hematogenă pentru proceduri medicale, cum ar fi transplantul de celule stem.

Prevenția în hematologie


Aspirația măduvei hematogene și biopsia sunt efectuate în clinică sau spital și durează de obicei 20-30 de minute. Majoritatea pacienților pot pleca acasă după ce au terminat procedura, foarte rar existând indicație de spitalizare.

Alegerea locului din care se va face o aspirație de măduvă hematogenă și biopsie, depinde de vârsta pacientului. La adulți, pentru aspirație de măduvă hematogenă, medicii vor folosi, de obicei, partea superioară a osului șoldului (creasta iliacă) sau, uneori, osul stern. La sugari și copiii mici, medicii aspiră măduvă hematogenă de sub genunchi, din partea din față a osului piciorului inferior (tibie).

Anatomie patologică la OCH


O biopsie de măduvă hematogenă este întotdeauna luată din osul șoldului.

Cum se efectuează procedura, ne explică dr. Elena Călin:

Pacientul se va întinde pe o parte sau pe burtă pe o masă sau pat. În funcție de pacient, este posibil să îi administrăm medicamente pentru a-l ajuta să se relaxeze. Vom folosi o soluție antiseptică pentru a se curăța pielea în zona în care va intra acul și se va plasa un câmp steril în jurul ei, lăsând doar o mică porțiune vizibilă. Se va injecta un anestezic local, pentru a se amorți locul în care acul va intra în piele. Este posibil ca pacientul să simtă o arsură sau usturime atunci când anestezicul este injectat. Ca regulă generală, dacă cele două proceduri sunt realizate în aceeași ședință, se face mai întâi aspirația de măduvă hematogenă, urmată de biopsia de măduvă hematogenă."

Pentru o aspirație de măduvă hematogenă, vom introduce un ac special prin piele și os, în măduva hematogenă. O seringă este apoi atașată de acul respectiv și este extrasă o cantitate mică de țesut medular (care arată ca sângele). Este posibil ca pacientul să simtă durere, dar durează numai câteva secunde. Uneori, sunt luate mai multe mostre de țesut, pentru diferite teste.

Pentru o biopsie a măduvei hematogene, medicul folosește un ac special, mai gros, care se răsucește în os. Acest ac îndepărtează un miez mic de țesut osos solid și măduvă. Pacientul va simți presiune atunci când acul de biopsie străpunge osul, dar și pe măsură ce acul și biopsia sunt îndepărtate din os (după recoltarea probei). Probele recoltate sunt trimise la un laborator, pentru a fi examinate la microscop.

Zona în care s-a efectuat procedura va fi apoi curățată cu alcool, i se va aplica un bandaj. Se va aplica presiune pe zonă timp de câteva minute, pentru a se opri sângerarea. Pacientul rămâne întins timp de 20-30 de minute după biopsie. Când sângerarea s-a oprit poate părăsi clinica sau spitalul și să își reia activitățile normale.”

Aspirația măduvei hematogene și biopsia de obicei nu cauzează probleme, în niciun caz grave. Unele persoane pot avea următoarele reacții adverse locale unde a fost introdus acul:

– sensibilitate sau durere;
– sângerări sau vânătăi;
– roșeață sau umflătură.

Screening gratuit pentru afecțiuni hematologice la OCH


De reținut: dacă nu se efectuează o aspirație sau o biopsie a măduvei hematogene, diagnosticul precis al bolii va fi întârziat sau poate fi dificil să se ia decizii corecte în procesul de control și monitorizare. Aceasta poate duce la progresia bolii și poate avea chiar un efect negativ asupra vieții pacientului. 

Programați-vă la medic pentru orice problemă de sănătate. La OCH credem în dreptul pacientului la sănătate și contribuim la îndeplinirea acestui crez prin profesionalism dublat de aparatură de top.