och-loader

Prevenția în hematologie

2022-05-17

Dr. Cezara Tudor – medic specialist hematologie din cadrul Ovidius Clinical Hospital – ne recomandă să fim atenți la mesajele pe care le primim de la organismul nostru și să acordăm mai multă atenție prevenției, în beneficiul sănătății noastre pe termen mediu și lung.

Ce înseamnă prevenția în hematologie?

„Atunci când vorbim de prevenție, cu toții realizăm, măcar în linii mari, importanța ei. Cu cât suntem mai atenți cu sănătatea noastră, cu atât avem șanse mai mari să ducem o viață mai lungă și mai bună.

În România, din păcate, există o reticență când vine vorba de o simplă vizită la medic și, de cele mai multe ori, marea majoritate se prezintă când simptomele depășesc pragul toleranței. Oamenii ar trebui să își asculte corpul mai mult și să observe diferite modificări ce apar de-a lungul timpului și, dacă apar acele simptome, nu trebuiesc ignorate și să se amâne vizita la medic.

Când vorbim de simptome, putem să ne referim la o simplă oboseală cronică ce s-a acumulat pe o perioadă lungă de timp și accentuarea ei la eforturi, chiar mici, lipsa poftei de mâncare și chiar scăderea în greutate în lipsa unei cure de slăbire, transpirații nocturne și dureri osoase. Acestea pot fi semne de alarmă ce pot ascunde diferite patologii hematologice.”


Care sunt cauzele apariției bolilor hematologice?

„Din păcate, bolile maligne hematologice, de cele mai multe ori, nu au o cauză anume pentru care apar. Însă, prin diagnosticarea lor în stadii incipiente, au o șansă mult mai mare să răspundă la tratament.”


Ce ar trebui să facă un pacient înainte de a veni la medicul hematolog?

„O simplă analiză de rutină numită hemoleucograma ne poate oferi informații valoroase despre diferite modificări ce apar în organismul nostru.

O scădere a hemoglobinei și a hematocritului, modificări la nivelul indicilor eritrocitari ne pot masca o anemie. Desigur, medicul hematolog va ști de unde să pornească în următoarele investigații, pentru a afla cauza acesteia și ce tip de anemie este. Deci, practic, avem un punct de plecare. O creștere a trombocitelor sau o scădere a lor sunt semnele unor tulburări de coagulare, cât și o posibilă afecțiune hematologică malignă. Variații ale numărului de leucocite împreună cu modificările formulei leucocitare, că vorbim de neutrofile, limfocite, monocite și așa mai departe, pot oferi informații atât despre o simplă infecție sau un sindrom inflamator, cât și despre o posibilă afecțiune malignă.”


Ce investigații sunt recomandate pentru un diagnostic mai exact al bolilor hematologice?

„Prezența unor formațiuni noi apărute la nivelul gâtului, axilei, inghinal, ne pot sugera o posibilă afecțiune malignă hematologică. Și, pentru diagnosticul acesteia, este nevoie de o biopsie ganglionară completată de o imunohistochimie. Investigarea măduvei hematogene prin puncția aspirativă sau biopsie osteomedulară este recomandată când anamneza, adică istoricul pacientului, examenul clinic, analizele uzuale hematologice, mai ales hemoleucograma, cu frotiu de sânge periferic, prelevarea unei mici cantități de sânge capilar, întinsă pe o lamă de frotiu și ulterior analizată la microscop sau probele biochimice, ridică suspiciunea pentru afecțiunea hematologică. Aspectul medular, adică aspirarea unei probe de lichid din măduva osoasă sau biopsia osteomedulară, prelevarea unui fragment mic de os, se efectuează fie din creasta iliacă, fie din stern. Aceste proceduri diferențiază, dacă problema este la nivelul sângelui periferic sau la nivelul măduvei osoase.”


Ce sfaturi aveti pentru pacienți?

„Sunt de părere că oamenii ar trebui să fie mult mai conștienți de problemele ce pot apărea în cazul în care ignoră semnele ce ni le transmite organismul nostru.

Nu trebuie să te simți neaparat rău ca să faci o vizită la medic sau să îți faci un set de analize. O problemă pe care o previi este pe jumătate rezolvată.”

O simplă oboseală cronică ce s-a acumulat pe o perioadă lungă de timp și accentuarea ei la eforturi, lipsa poftei de mâncare și chiar scăderea în greutate în lipsa unei cure de slăbire, transpirațiile nocturne sau durerile osoase sunt semnale de alarmă ce pot ascunde diferite patologii hematologice.