close

Masă ovariană de peste 13 kilograme extirpată cu succes, la Ovidius Clinical Hospital

2023-09-20

Masele tumorale ovariene reprezintă o patologie frecventă în ginecologie. Majoritatea cazurilor de tumori ovariene sunt de natură benignă, însă acest fapt nu exclude posibilitatea unei malignități.

Dr. Mihail Cocoș, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Ovidus Clinical Hospital, prezintă un caz de tumoare gigantică extirpată cu succes și oferă amănunte, în interviul de mai jos, despre acest tip de masă ovariană.

Menopauza – etapă firească în viața femeilor


Scurtă prezentare a cazului

Această prezentare”, spune dr. Mihail Cocoș, „se referă la un chistadenom gigant mucinous diagnosticat la o femeie în vârstă de 55 de ani, cu debut de menopauză de un an, cu o distensie abdominală importantă. Fără a avea antecedente patologice semnificative personale sau heredocolaterale, pacienta declară că a constatat, în urmă cu aproximativ 3 luni, o distensie a abdomenului și a invocat o dietă nesănătoasă. A ținut regim alimentar restrictiv, însă abdomenul a continuat să se destindă progresiv, motiv pentru care a solicitat și efectuat, din proprie inițiativă, un examen ecografic ce a relevat o formațiune chistică ovariană, iar apoi un examen CT a susținut diagnosticul de chist ovarian stâng.

La un interval de 2-3 săptămâni, pacienta se prezintă electiv în ambulatoriu, pentru ‘second opinion’, confirmare și stabilirea unei decizii terapeutice. Aspectul gracil al pacientei, însoțit de o oarecare paloare tegumentară, contrastau marcant cu abdomenul aflat în tensiune și destins în totalitate, asemănător unei sarcini gemelare la termen. Sunt completate investigațiile prin scor ROMA și RMN pelviabdominal. Se efectuează PAP test. Examenul RMN descrie o formațiune înlocuitoare de spațiu, multiseptată, cu gadofilie parietală de 28/30/34 cm dezvoltată abdominopelvin, cu origine, probabil, ovariană.

Asociat chistului gigant, se obiectivează uter cu structură fibromatoasă.

Tumorile ovariene – tipuri, simptome, diagnostic, tratament


Intervenția chirurgicală a fost prin abord clasic, incizie mediană pubo-supraombilicală până în apropierea apendicelui xifoid, pentru a face posibilă scoaterea formațiunii în bloc, cu pereții întregi. A fost prezentă o aderență posterioară la nivelul mezocolonului care, odată ce a fost anulată, a permis luxarea întregii formațiuni în plagă; piesa a fost trimisă la laboratorul de anatomie patologică, pentru examen extemporaneu.

De dimensiuni impresionante, formațiunea a cântărit 13,8 kilograme. Intervenția a continuat cu anexectomie controlaterală și histerectomie totală. Examenul extemporaneu descrie tumoare mucinosă borderline. Evoluția postoperatorie a fost una foarte bună, cu recuperare rapidă a pacientei.

Ulterior, examenul histopatologic descrie – tumoare ovariană borderline tip intestinal, dezvoltată la nivelul unui teratom matur ovarian chistic.

Testele imunohistochimice corelate cu aspectul histologic pledează pentru un teratom matur asociat cu un chistadenom mucinos cu fenotip intestinal, cu focare borderline.

Prognosticul acestor cazuri este unul bun, de cele mai multe ori.

Pacientei i se recomandă investigarea tractului digestiv, precum și control /evidență la medic oncolog”.



Necesitatea histerectomiei laparoscopice - indicațiile medicului specialist


Cum apar aceste tumori gigant?

Masele ovariene uriașe sunt, în multe cazuri, de natură benignă, iar mecanismul exact de producere și evoluție este și acum neclar. Este recunoscută implicarea factorilor de creștere endotelială în geneza și dezvoltarea tumorilor de ovar (VEGF). Evoluția până la dimensiuini mari, uneori impresionante, este datorată faptului că diagnosticul este întârziat, din diverse motive care țin de percepția și disponibilitatea pacientei în a se adresa medicului.


Există o predilecție, o anumită vârstă, de exemplu, pentru apariția tumorilor gigant?

Chistadenoamele mucinoase, cum este cazul abordat aici, apar cel mai frecvent între 35 și 60 de ani, dar au fost raportate, rar, și cazuri la femei mai tinere sau mai în vârstă față de acest interval.

Chistadenoamele mucinoase reprezintă 10-15% din toate neoplasmele ovariene și sunt unilaterale, în 95% din cazuri.

Cancerul de col uterin - prevenție, diagnosticare și tratament


Ce sunt aceste tumori? Există mai multe tipuri?

Chisturile ovariene, în marea majoritate benigne, pot fi clasificate în chisturi funcționale, cu originea în foliculii ovarieni (folicular, luteal, tecal) sau non funcționale (neoplazice ovariene benigne, denumite în funcție de țesuturile originare) – epiteliale/stromale de suprafață, ale cordoanelor sexuale, cu celule germinale și alte categorii / forme mai rare.


În cât timp cresc, încât devin tumori gigantice? Au un ritm de creștere rapid sau lent?

Ritmul de creștere al chisturilor ovariene depinde de originea lor și de echilibrul de producere / resorbție al acestuia. În general, creșterea este de ordinul săptămânilor, ori lunilor. Creșterea poate fi oprită brusc, accidental, prin ruperea peretelui chistului, însoțită de fenomene asociate deversării lichidului chistic în cavitatea peritoneală, eventual asociată fenomenelor hemoragice locale.

Chistul mucinos este recunoscut ca entitatea ce produce mase impresionante ca volum, dacă nu se produce ruptura chistică (peritonita mucinoasă).


O tumoare gigant este, în mod obligatoriu, malignă / benignă?

Nu există o corelație între dimensiunea tumorii și potențialul ei malign. Majoritatea tumorilor ovariene, cum am spus deja, sunt benigne (peste 90%). Însă, de fiecare dată, și mai ales în cazurile cu risc (care țin de vârstă, istoric familial, aspecte imagistice suspecte), trebuie documentare suplimentar și trebuie stabilită o strategie terapeutică ce ia în calcul malignitatea tumorii. În aceste situații, este recomandată dirijarea pacientei către chirurgul oncolog.

Detectarea precoce este esențială în tratarea cancerului de col uterin


Există simptome care să trimită pacienta la medic în timp util (înainte ca tumoarea să devină gigantică)?

Majoritatea chisturilor ovariene sunt asimptomatice și, în general, durerea, sub diverse reprezentări, este principalul motiv al prezentării la medic.

În epoca modernă a medicinei, astfel de tumori ovariene mucinoase uriașe sunt întâlnite rar în practica clinică, deoarece majoritatea cazurilor sunt diagnosticate devreme, în timpul examinărilor ginecologice de rutină sau sunt constatate accidental, la examinarea cu ultrasunete a pelvisului și a abdomenului.

Majoritatea pacientelor cu tumori mari se prezintă la medic, în principal, pentru simptome generate de presiunea asupra sistemului genito-urinar, digestiv și respirator.


De la ce dimensiune a unei tumori ovariene se indică extirpare chirurgicală?

Managementul chirurgical al tumorilor ovariene ține de o serie de mai mulți factori:

-simptomatologie (în general acestea sunt manifeste la dimensiuni peste 5-6 cm),

-suspiciune de malignitate,

-eșec terapeutic medicamentos

-altele (de exemplu în caz de chist endometriozic care afectează fertilitatea).

Dar, de obicei, chisturile gigant necesită rezecție din cauza simptomelor compresive sau a riscului de malignitate, iar gestionarea lor necesită invariabil laparotomie, pentru a preveni perforația și scurgerea lichidului chistic în cavitatea peritoneală.


Cum se diagnostichează aceste formațiuni? Ce investigații sunt necesare?

Examenul ecografic este principalul mijloc de diagnostic, în prima fază. Acesta se efectuează în cadrul controalelor de specialitate de rutină sau în contextul unor afecțiuni sau simptomatologii abdominopelvine.
Investigatiile imagistice, cum ar fi scanarea prin rezonanță magnetică (RMN), ori computertomografia (CT) oferă o idee mai bună despre extinderea tumorii în diferitele cadrane ale abdomenului.

O tumoare de dimensiuni mai mici duce automat la extirparea altor organe? Ce anume determină diferențierile de abordare în astfel de cazuri?

Gestionarea chisturilor ovariene depinde de vârsta pacientului, de mărimea chistului și de natura sa histologică.

Chirurgia conservatoare, precum chistectomia ovariană și salpingo-ooforectomia, este adecvată pentru leziunile benigne, la pacientele cu vârste fertile, în absența altor patologii ginecologice. Examenul histologic extemporaneu oferă informații intraoperatorii despre natura tumorii și ajută la stabilirea corectă a strategiei chirurgicale, în timp real.

În situația în care sunt implicate alte organe de vecinătate sau pacienta este în afara vârstei fertile, intervenția chirurgicală poate fi extinsă (anexectomie bilaterală cu histerectomie). Sunt situații în care intervenția se poate extinde și la alte organe implicate în procese aderențiale sau invazive (cum sunt cazurile oncologice).

Chistadenomul mucinos, de exemplu, este o tumoare benignă a ovarului cu originea din epiteliul de suprafață al acestui organ, caracterizată prin producție de mucină și clasificat în: subtipuri benigne (80%), cu potențial malign scăzut (10%) și invazive (10%).

Subtipurile borderline tind să fie mai frecvente decât tumorile invazive. Chisturile benigne și maligne foarte mari ale ovarului sunt mai puțin frecvente și implică provocări diagnostice și de management, iar determinarea antigenului cancerului (CA)-125, scor ROMA, poate ajuta la identificarea tumorilor epiteliale ale ovarului.

Ovidius Clinical Hospital este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României care oferă o gamă completă de servicii medicale.

Pentru informații și programări, ne puteți suna la telefon 0241480400.