8 noiembrie 1895: Wilhelm Conrad Röntgen descoperea emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit raze X.
Din 2012, după ce cu un an înainte Societatea Europeană de Radiologie organiza pe 8 noiembrie Ziua Europeană a Radiologiei, mai multe organizații profesionale din domeniu și-au unit forțele și s-a instituit Ziua Mondială a Radiologiei.
Această zi celebrează rolul pe care l-a jucat și îl joacă imagistica în medicina modernă. Astăzi, grație ecografiei, computer tomografiei (CT) și rezonanței magnetice nucleare (RMN) – descoperiri revoluționare, pentru care s-au câștigat premii Nobel –, medicul radiolog este în prima linie a investigării și diagnosticării unei plaje extrem de largi de afecțiuni.
„Medicul radiolog este un specialist care trebuie să cunoască aspecte clinice diverse, care altminteri țin de multe alte specialități medicale. E provocator, e mereu nevoie să ajungi la zi cu tot ce e nou în domeniu.
Medicina bazată pe investigația radiologică a revoluționat medicina în ultimele decenii, iar progresele nu se opresc aici. Pentru mine, pacientul a fost și rămâne, în primul rând, omul care îmi pășește pragul casei – în acest caz cabinetul –, care e speriat de ceea ce presupune investigația, ori de potențialul diagnostic. De aceea eu, medicul radiolog, care la OCH beneficiez de tehnică de ultimă generație, întâi dau atenție persoanei care apelează la cunoștințele mele profesionale; dincolo de investigație și diagnostic primează cel care se bazează pe mine ca medic și am grijă să îi transmit asta. Dar la OCH, noi așa funcționăm – cu grijă și atenție față de pacient și aparținători și nevoile lor fizice și emoționale. Astăzi, la ceas aniversar, le doresc, în primul rând, colegilor mei putere de muncă și sănătate!”, declară Ș.L. Dr. Carmen Ciufu, medic primar radiologie și imagistică medicală.
Radiologia intervențională combină procedurile de investigație imagistică cu cele minim invazive, ghidate imagistic, pentru a evalua, diagnostica și trata afecțiuni benigne și maligne. Putem spune că radiologia este o ramură a medicinei care se ocupă, în prezent, de diagnosticarea și tratarea afecțiunilor medicale prin dezvoltarea radiologiei intervenționale.
Ovidius Clinical Hospital are un Centru de imagistică care beneficiază de dotare tehnică de ultimă generație și de un colectiv de specialiști dedicați, care se ocupă continuu de formarea lor profesională, care funcționează individual, dar și în echipă și care împreună cu celelalte specialități medicale ale celui mai mare spital privat din Sud-Estul Europei cultivă performanța medicală în beneficiul pacientului.
Pentru informații și programări, ne puteți suna la telefon 0241 480400.