close

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

2024-01-30

La 4 februarie, an de an, se marchează Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, o zi destinată creșterii gradului de conștientizare asupra cancerului și a impactului pe care îl are în viața omului modern.

Tema sub care se desfășoară evenimentele dedicate acestei zile, în al treilea an consecutiv, este: „Să stopăm decalajul de îngrijire!”. Specialiștii în sănătate atrag atenția asupra faptului că oamenii din anumite regiuni, medii socioeconomice și comunități marginalizate se confruntă adesea cu bariere semnificative în accesul la prevenirea, diagnosticarea și tratamentul de calitate a cancerului. Prin creșterea nivelului de alfabetizare și înțelegere a publicului și politicului, în egală măsură, aceeași specialiști în sănătate publică sunt de părere că se reduce frica, se risipesc miturile și concepțiile greșite legate de cancer, crescând implicit șansele la o îngrijire mai bună a bolnavului cu cancer, șansele la viață.

Cancer: semne de alarmă


Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial (10 milioane de persoane anual). Mai mult de 40% din decesele cauzate de cancer ar putea fi prevenite, fiind legate de factori de risc modificabili, precum fumatul, consumul de alcool, alimentația necorespunzătoare și inactivitatea fizică. Cel puțin o treime din toate decesele legate de cancer ar putea fi prevenite prin screeningul de rutină, depistarea și tratamentul precoce.

În multe părți ale lumii, unitățile de asistență medicală sunt rare sau inaccesibile, în special în zonele rurale. Acest lucru poate îngreuna diagnosticarea și automat urmarea unui tratament pentru cancer în timp util. Costul tratamentului pentru cancer poate fi ridicat, chiar și în țările dezvoltate. Acest lucru poate împiedica oamenii să caute îngrijirea de care au nevoie, chiar dacă sunt conștienți de opțiunile lor. Lipsa de conștientizare cu privire la simptomele și riscurile cancerului poate împiedica oamenii să caute diagnostic și tratament precoce. Adesea, cancerul este adesea asociat cu rușine și frică, ceea ce poate descuraja oamenii să caute ajutor; acest stigmat poate fi și mai pronunțat în anumite culturi sau comunități.

De ce se îmbolnăvesc oamenii de cancer


În România, conform ultimelor date (din 2020), mortalitatea cauzată de toate tipurile de cancer a reprezentat unul din șase decese (16,7%). Mortalitatea prin cancer la noi este peste media UE (cu 7% mai mare) și, din anul 2000, a crescut pentru șase tipuri de cancer. Cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces, urmat de cancerul colorectal și cancerul de sân, arată profilul de țară privind sănătatea (România 2023, publicat în decembrie 2023). România are cele mai scăzute costuri de îngrijire a pacienților oncologici din UE (160 de euro pe cap de locuitor, versus media UE, de 326 de euro). Accesul la terapii noi, conform datelor din Programul Național de Oncologie, se produce cu întârziere, față de restul Europei.

Cancerul este o problemă de sănătate globală. Omenirea depune un efort colectiv continuu și necesar pentru a diminua impactul pe care cancerul îl are în viețile noastre. Un stil de viață cât mai echilibrat, recunoașterea semnelor și simptomelor și, mai ales, screeningul ajută la atenuarea poverii pe care această boală o pune pe umerii societății, a sistemellor medicale, a indivizilor.  

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în spital, cât și la Policlinica OCH Constanța. Medici cu experiență națională și internațională asigură diagnostic rapid și tratament modern.

La OCH, Centrul de Oncologie și Radioterapie a declarat lupta pacientului oncologic lupta sa, iar serviciile sunt gratuite.

#AducemPerformanțaAcasă

Pentru programări și informații, sunați la telefon  0241480400.