Centrul de Cardiologie Intervențională OCH anunță creșterea numărului său de membri cardiologi intervenționiști odată cu începerea colaborării cu dr. Roberto Haret, reputat specialist, cu peste 15.000 de proceduri intervenționale în palmares. Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „T. Popa” Iași, dr. Haret a deprins abilitățile de cardiolog intervenționist în cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București – Laboratorul de Cateterism. A colaborat, de-a lungul timpului cu mai multe instituții de stat și particulare și și-a construit o reputație solidă de profesionist, în baza abilităților sale medicale și umane.
„Sunt bucuros să revin pe pământ dobrogean și să mă pun în slujba locuitorilor acestui ținut, din nou. La OCH echipa este grozavă, iar aparatura medicală un vis împlinit pentru orice cardiolog intervenționist. Cele mai bune planuri de tratament necesită combinația de competență crescută a medicului și echipament de top, ceea ce noi oferim la Ovidius Clinical Hospital”, spune dr. Haret care își așteaptă pacienții în Centrul de Cardiologie Intervențională OCH.
Pentru a beneficia de expertiza dr. Haret, pacienții se pot programa la recepția OCH, la numărul de telefon 0241480400.