och-loader

Intervențiile de endoprotezare la OCH

2014-04-23

Pacienții care așteptau să fie endoprotezați de către medicii ortopezi Dr. Eugen Rubeli și Dr. Toma Cucu pot veni acum la Ovidius Clinical Hospital. Începând din luna martie, de când s-a deschis OCH, s-au efectuat peste 80 de intervenții chirurgicale ortopedice. Din această saptămână începe și programul de endoprotezare ortopedică.


"Prima intervenție este pentru o gonartroză primară avansată pentru care vom face o artroplastie cu endoproteză totală cimentată de genunchi cu platou mobil. Toată procedura va dura mai puțin de două ore. Tot săptămâna aceasta avem programată o intervenție și pentru o doamnă cu o coxartroză primitivă stadiul 4 pentru care vom face o artroplastie cu endoproteză totală necimentată de șold, cuplu ceramică- polietilenă.", a declarat Dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie- trumatologie, șeful secției de ortopedie din cadrul OCH.


Primul pacient care va suferi o intervenție de endoprotezare, un bărbat de 59 de ani din Constanța, are doar cuvinte de laudă la adresa Dr. Rubeli: „Îl aștept pe domnul doctor de mai bine de un an, de când a plecat de la Eforie, pentru a putea veni la dânsul pentru intervenția de care am nevoie. Când am aflat că va face parte din echipa de medici a OCH, am așteptat să se deschidă spitalul pentru a mă interna aici. Nici nu m-am gândit să plec în altă țară, am vrut să fiu operat de cei mai buni”.


La OCH, endoprotezele folosite în intervențíi sunt de ultimă generație. „Ne bucurăm că putem să ne facem meseria la Ovidius Clinical Hospital unde condițiile de lucru și îngrijire sunt desăvârșite, mai ales că sunt pacienți care ne așteptau de ceva vreme să-i putem opera. Este un nou început pentru noi, un început frumos mai ales că putem să lucrăm în aceeași echipă dintotdeauna”, a mai adăugat Dr. Rubeli.


Dr. Eugen Rubeli, alături de Dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie- traumatologie, șeful departamentului de artroscopie, formează echipa de ortopedie a spitalului. Cei doi au experiență de peste 20 de ani în endoprotezare șold și genunchi și competențe în chirurgie artroscopică, fiind unii dintre cei mai cunoscuți chirurgi ortopezi din România.

Pacienții care așteptau să fie endoprotezați de către medicii ortopezi Dr. Eugen Rubeli și Dr. Toma Cucu pot veni acum la Ovidius Clinical Hospital. Începând din luna martie, de când s-a deschis OCH, s-au efectuat peste 80 de intervenții chirurgicale ortop