och-loader

Tratamentul prin implanturi dentare în cabinetul de stomatologie de la Policlinica OCH

2021-05-17

Implanturile dentare sunt cea mai modernă metodă de tratament pentru înlocuirea dinților. Tratamentul poate fi folosit atât în cazul în care unui pacient îi lipsește un singur dinte, dar și atunci când vorbim chiar de mai mulți dinți. Tehnicile moderne de implantologie au ajuns la un nivel foarte avansat și pot avea rezultate deosebite și în cazuri foarte grave. Cu toate acestea, implanturile pot avea și contraindicații. Dr. Cătălina Corduneanu, medic stomatolog în cadrul Policlinicii OCH din Constanța, ne explică care sunt acestea:

„Sunt persoane care suferă de anumite afecțiuni generale, severe, care pot contraindica anestezia și, astfel, intervențiile chirurgicale sau plasarea implanturilor. De asemenea, mai există și cauze locale la nivelul cavității orale ce contraindică poziționarea implanturilor.”


Cu toate acestea, majoritatea persoanelor pot beneficia de implanturi dentare, avantajele acestora fiind importante.

„Implanturile dentare permit înlocuirea dinților lipsă într-un mod cât mai apropiat de natural, prin procesul de osteointegrare. Estetica este deosebită și stabilitatea foarte bună a lucrărilor. Bineînțeles, după un implant dentar se produce restaurarea funcțiilor dentare. Aici vorbim de masticație, adică transmiterea forțelor masticatorii către osul alveolar într-un mod similar dinților naturali. Implanturile dentare reduc încărcarea asupra altor elemente din cavitatea bucală (dinți, gingii, osul alveolar), deoarece oferă coroanelor, punților sau protezelor mobilizabile un suport independent. Prin implantare este eliminată necesitatea șlefuirii dinților vecini, așa cum este în cazul punților dentare. În plus, conservă țesutul osos reducând procesul de resorbție osoasă. Fonația este un alt aspect care se îmbunătățește”, detaliază Dr. Corduneanu.


Dar care sunt componentele lucrării protetice pe implanturi?

Pe scurt, implantul este un dispozitiv introdus chirurgical în osul maxilar. Bontul artificial este un element protetic care se atașează pe implanturi, după ce procesul de vindecare și osteointegrare s-a încheiat.

„Lucrarea protetică, în funcție de cazul clinic și doleanțele fiecărui pacient, poate fi de mai multe tipuri. De la microproteze, la punți dentare și până la proteze mobilizabile. Implanturile, de asemenea, pot fi confecționate din: titan (material cu o biocompatibilitate crescută foarte bine tolerat de organism) și din zirconiu (material preferat din punct de vedere estetic)”, ne mai spune medicul OCH.

Trebuie să mai știm că operația de poziționare a implantului se desfășoară sub anestezie locală și poate dura de la 10 minute până la câteva ore, în funcție de numărul de implanturi plasate. „Evoluția post-operatorie este bună, nefiind traumatizantă. Este foarte importantă păstrarea unei igiene orale riguroase. Durerile și edemul sunt ușoare și trec după administrarea de anti-inflamatorii”, precizează medicul stomatolog.


Cum îngrijim implanturile dentare?

Implanturile necesită atât controale periodice, cât și o îngrijire atentă din partea pacienților. Măsurile sunt vitale pentru succesul pe termen lung al implantului. Dr. Corduneanu ne spune de ce:

„Igiena orală necorespunzătoare crește riscul de eșec. După poziționare, implanturile trebuie igienizate pentru a îndepărta placa dentară. Restaurările fixe (coloane, punți) trebuie igienizate de cel puțin două ori pe zi cu periuță și pastă florurată. Zonele interdentare se igienizează cu ață dentară, periuțe interdentare și dușuri bucale. Se recomandă controale periodice de două ori pe an.”


În cadrul Policlinicii OCH, pacienții beneficiază de tratamente stomatologice la standarde europene, specialiști foarte bine pregătiți și echipamente medicale performante. Implanturile dentare se fac în colaborare cu domnul Dr. Mohammed Al-Mutawakel - medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială.

Pentru întrebări sau programări în vederea unui consult, ne puteți suna la numărul de telefon 0241 480 400.