och-loader

Sindromul de tunel carpian – abordarea ortopedului

2020-11-03

Atunci când sindromul de tunel carpian este descoperit într-un stadiu incipient, tratamentul poate fi alcătuit doar din măsuri foarte simple și neinvazive. Dar ca să facem acest lucru, trebuie să știm ce înseamnă sindromul de tunel carpian și cum se manifestă.


Sindromul de tunel carpian apare atunci când țesutul din jurul tendoanelor ce înconjoară încheietura mâinii se inflamează și pune presiune pe nervul median. Când se întâmplă acest fenomen, pacientul simte dureri, amorțeală și furnicături. Ce face medicul ortoped în fața unor astfel de simptome, ne spune Dr. Silvana-Crina Alecu, medic specialist ortopedie traumatologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital din Constanța.


„Înainte de a fi chirurg, ortopedul este medic. Drept urmare, sindromul de tunel carpian, un fenomen neurologic destul de des întâlnit în rândul populației, trebuie diagnosticat pentru a se putea începe schema de tratament. Alternativele de tratament încep inițial noninvaziv cu medicație și fizio-kinetoterapie și escaladează treptat către neuroliza chirurgicală, dacă este cazul”.


Persoanele cele mai afectate sunt cele pentru care rutina zilnică presupune lucrul manual ce implică intensitate și vibrații importante.


„Traumatismele locale precum și bolile sistemice care alterează metabolismul nervos sau microcirculația sunt principalii factori predispozanți pentru sindromul de tunel carpian”, a explicat medicul de la OCH.
Pentru ca pacientul să aibă parte de tratamentul complet al tunelului carpian printr-o abordare corectă, este esențială cooperarea între medicul chirurg și clinician. De aceea la OCH, pacientul este îndrumat și tratat de o echipă multidisciplinară.


„Un procent important din populația afectată de sindromul de tunel carpian prezintă de asemenea afecțiuni sistemice care, rămase neidentificate, pot complica tratamentul, fie conservator sau chirurgical. Tratamentul ortopedic variază de la ortezare, de obicei în fază incipientă sau preoperatorie, până la neuroliza deschisă sau minim-invazivă, în momentul în care se constată eșecul tratamentului conservator sau deficit funcțional important”, a adăugat Dr. Alecu.


Din fericire, recuperarea după sindromul de canal carpian este posibilă în condiții optime, deși depinde de un cumul de factori precum gravitate, vechimea simptomelor și bolile asociate. Recuperarea funcțională maximă se obține după șase luni postoperator.


„Recuperarea vine în ajutorul pacientului, înaintea operației, în decursul tratamentului conservator precum și cu rol adjuvant chirurgiei pentru maximizarea efectului terapeutic. Ovidius Clinical Hospital deține baza umană și materială pentru îndeplinirea în condiții deosebite a tratamentului necesar acestei patologii”, a încheiat medicul.

Pentru programări în cadrul compartimentului de ortopedie-traumatologie, puteți suna la 0241 480 400.