och-loader

Pacientă în criză cu chist renal și litiază renală tratată modern și în condiții de maximă siguranță la OCH

2020-09-29

Promptitudinea cu care acționează medicul în fața unui pacient cu dureri groaznice este deosebit de importantă. Indiferent de dificultatea cazului, medicul și echipa sa sunt nevoiți să adopte o strategie de rezolvare rapidă pentru a scuti omul din fața lor de suferință. O astfel de situație s-a întâmplat și atunci când D. V. s-a prezentat cu dureri groaznice la Ovidius Clinical Hospital. Femeia în vârstă de 36 ani a ajuns în unitate cu o criză de rinichi, fiind preluată de Asist. Univ. Dr. Azis Olgun, medic primar urolog în cadrul spitalului. Din momentul în care a pășit în unitate, ceea ce ea bănuia că este în neregulă s-a dovedit mult mai grav. Din fericire însă, după două intervenții majore și un tratament medical complet, lucrurile s-au liniștit și a plecat sănătoasă acasă. Chiar dânsa povestește:

„Aveam dureri în zona spatelui, pe partea stânga. Se simțeau foarte puternic în interior. Durerea se lăsa pe piciorul stâng și nu mă puteam așeza în nicio poziție. Mă știam cu o piatră la rinichi și un chist bilateral, dar le-am tot amânat până când am fost nevoită să vin de urgență, în criză. Bănuiam diagnosticul însă nu mă așteptăm să fie atât de grav, pentru că piatra din rinichi plecase pe canal deja. Când am venit la domnul dr. Azis, acesta m-a consultat, mi-a făcut un eco și a constatat că piatra a plecat din rinichi. Am făcut și un URO –CT să localizeze mai exact poziționarea acesteia și apoi am rămas internată. Seara am făcut pregătirea pentru intervenție iar în ziua următoare am și fost operată.”

Perspectiva medicului în acest caz este una complexă, mai ales că Asist. Univ. Dr. Azis Olgun are o experiență vastă în patologia rinchiului.

„De fapt, în văzul doamnei V., au fost chiar trei intervenții. Prima dintre intervenții a fost cura laparoscopică a chistului renal. Am știut că pacienta are un chist renal voluminos dar, de asemenea, știam că are și o litiază renală. Pacienta a venit cu dureri importante la nivelul rinichiului respectiv așa că în prima ședința am ales să facem un push-back al calculului cu montarea unui stent renoureterovezical stâng și cura laparoscopică a chistului voluminos. După o săptămână, i-am făcut ureterorenoscopie cu fragmentarea și extragerea fragmentelor cu fibră laser. În această a doua etapă am rezolvat calculul ce inițial fusese împins înapoi în rinichi. În a treia intervenție s-a scos stentul pus inițial, ce a rămas în toată această perioada poziționat între rinichi și vezica urinară.”

O serie de astfel de intervenții poate avea nenumărate riscuri. Din acest motiv, medicul a discutat cu pacientul fiecare detaliu în acest sens, înainte să treacă la treabă.

„Vorbim de un risc chirurgical de la prima intervenție pentru că abordul se face transperitoneal, adică prin burtă, și ulterior se face transureteral. Dar și aici a fost o intervenție complexă. Aceste riscuri sunt cele mai mici posibile datorită experienței echipei de medici care a făcut intervențiile dar și aparaturii performante pe care o avem în spitalul OCH”, a povestit medicul urolog. „Noi ne-am adresat simptomatologiei pacientei. Aceasta a venit cu dureri importante, stare generală modificată și principalul nostru deziderat este ameliorarea întotdeauna a simptomatologiei, deci a calității vieții. Prin plasarea acelui stent, prin deblocarea rinichiului și rezolvarea cu această ocaziei a patologiei chistice, am rezolvat urgența. Ulterior, programat, am reușit să rezolvăm cauza obstrucției renale care determina simptomatologia, aceasta fiind litiaza, calculul acela renal care avea 1,5 cm. După prima intervenție calitatea vieții s-a ameliorat semnificativ, durerile la rinichiul respectiv au fost mult ameliorate, existau niște simptome ale prezenței stentului dar au fost suportabile și sunt obligatorii în vederea celei de-a doua intervenții. După îndepărtarea stentului, pacienta și-a reluat viața la fel ca înainte”, a completat specialistul de la Ovidius Clinical Hospital.

Dacă pentru echipa spitalului astfel de proceduri fac parte din programul zilnic, pentru pacient lucrurile stau altfel. Este o experiență care nu se uită toată viața. Chiar dacă problema a fost dificilă, datorită profesionalismului medicilor și echipamentelor deosebite din spital, pacienta a trecut cu brio prin fiecare intervenție.

„După prima operație am stat 4 zile internată, însă la a doua am stat doar o zi. M-am simțit foarte bine la OCH. Toată lumea a fost foarte atentă. După prima intervenție mi-a fost cam rău și asistentele au fost foarte atente, mi-au dau calmante, medicație pentru stările de vomă, de rău. Pe perioada internării am avut dureri moderate, ca la orice intervenție chirurgicală probabil, în special când mă ridicam, când mă mișcam, dar au fost suportabile și imediat primeam medicația necesară. Nu era nevoie să cer absolut nimic pentru că personalul venea și îmi oferea sau mă întrebau dacă am nevoie de ceva anume.”

Este foarte important, de asemenea, că doamna V. a continuat să se simtă bine și când a ajuns acasă și și-a reluat activitățile zilnice. Iată ce povestește despre cum îi este acum:

„Mă simt foarte bine. Am urmat prescripțiile domnului doctor să nu fac efort, să nu mă ridic brusc, să beau foarte multe lichide. Chiar și acum încerc să beau 2 litri de apă pe zi. Mă bucur mult că am ales Ovidius Clinical Hospital. L-am ales pentru că îmi inspiră încredere. Dar acum și știu că așa e și l-aș recomanda oricui. Aici găsesc medici foarte buni. Având în vedere pandemia, inițial am avut oarece teamă. Însa, odată ajunsă la spital și văzând că toți pacienții sunt triați epidemiologic, cu rigurozitate și am făcut și testul PCR, m-am liniștit. Toate aceste lucruri au contat foarte mult pentru mine. Întreg personalul era echipat corect, corespunzător și consider că măsurile luate și impuse de OCH ar trebui luate în orice spital, nu doar în cele private, pentru a oferi siguranță pacienților. Pe această cale îi mulțumesc domnului dr. Azis, care m-a avut în grijă și mi-a acordat cele mai bune îngrijiri și tratament, astfel încât după aceste intervenții am fost aptă de muncă în termen record și mă simt excelent.”

Promptitudinea cu care acționează medicul în fața unui pacient cu dureri groaznice este deosebit de importantă.