„Ecografia arterelor de membre inferioare, cunoscută și sub denumirea de ecografie Doppler arterială, este o metodă imagistică modernă, neinvazivă și complet sigură, utilizată pentru a vizualiza fluxul sangvin în arterele picioarelor”, spune dr. Dragoș Moraru, medic specialist chirurgie vasculară OCH.
Când este recomandată ecografia Doppler arterială
Această investigație folosește ultrasunete pentru a reda în timp real modul în care sângele circulă prin vasele mari de sânge ale membrelor inferioare. Prin tehnologia Doppler, medicii pot observa cu acuratețe viteza și direcția fluxului sangvin, detectând eventualele îngustări sau blocaje.Ecografia arterelor membrelor inferioare este indicată atunci când apar simptome precum:
– durere la mers;
– amorțeală sau senzație de rece în picioare;
– răni care nu se vindecă la nivelul membrelor inferioare;
– schimbări de culoare ale pielii picioarelor.
Aceste simptome pot sugera existența unei boli arteriale periferice – o afecțiune cauzată de îngustarea sau blocarea arterelor, din cauza depunerilor de grăsimi (ateroscleroză).
Arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare
Cum se desfășoară ecografia arterelor de membre inferioare
„Pacientul se întinde pe pat, iar medicul aplică un gel pe piele, apoi mișcă o sondă cu ultrasunete de-a lungul arterelor de la nivelul coapsei, genunchiului și gambei. Se ascultă și se vizualizează fluxul de sânge. Totul durează aproximativ 20–30 de minute”, explică Dr. Dragoș Moraru.Nu este nevoie de pregătire specială; este recomandat:
• să se poarte haine lejere;
• să se evite apicarea de creme sau loțiuni pe picioare în ziua investigației.
Dislipidemiile - pericolul grăsimilor din sânge
Ce informații oferă ecografia Doppler?
Prin această metodă, medicul poate detecta:– blocaje sau îngustări ale arterelor;
– prezența plăcilor de aterom;
– severitatea afectării vasculare.
„În funcție de rezultate, se poate decide necesitatea unui tratament medicamentos, a unei proceduri chirurgicale sau doar monitorizarea periodică a pacientului”, precizează dr. Moraru.
De reținut:
Ecografia arterelor de membre inferioare nu prezintă riscuri. Nu folosește radiații și poate fi repetată ori de câte ori este nevoie, fără efecte secundare. Dr Moraru sfătuiește pacienții „Să nu ignore simptomele precum durerile la mers sau schimbările de culoare ale pielii. Este important să meargă la medic, iar o ecografie Doppler poate fi primul pas către un diagnostic corect și un tratament eficient”.
Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.
OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.