Cancerul colorectal este o afecțiune tot mai frecvent depistată, atât la nivel mondial cât și în România. Se consideră că obezitatea, consumul crescut de carne și alcool, consumul scăzut de fibre alimentare și fumatul, sunt principalii factori de risc incriminați în apariția cancerului de colon și rect și că acesta reprezintă a treia cauză de deces la nivel global.
Supraviețuirea pacienților cu un asemenea diagnostic este strâns legată de descoperirea precoce și de tratamentul complet și complex în funcție de stadiul în care este depistată tumora. Pe lângă chirurgie, în tratamentul cancerului colorectal, poate fi necesară chimioterapia și/sau radioterapia înainte și după intervenție.
Preocuparea permanentă a specialiștilor din spitalul constănțean Ovidius Clinical Hospital pentru actul medical de cea mai bună calitate se adresează și pacienților cu tumori de colon sau rect. Aceștia au parte de un diagnostic corect endoscopic, histopatologic și stadial bazat pe explorările și examinările efectuate în totalitate la OCH. Tratamentul, de asemenea, se poate realiza în totalitate în cadrul spitalului, atât actul chirurgical, cât și terapia oncologică.
Deviza spitalului "Excelență în chirurgie" este respectată și în cazul pacienților cu cancere colorectale, recent, un pacient cu o astfel de suferință fiind diagnosticat și tratat la OCH. Acesta a fost supus unei rezecții rectosigmoidiene pe cale laparoscopică, cu anastomoză colorectală mecanică transanală. Deși sună complicat, operația a avut o misiune simplă și clară: îndepărtarea unei tumori colorectale și asigurarea unei vieți normale postoperatorii pentru pacient. Medicul care a condus echipa ce a realizat intervenția este Dr. Gabriel Serac, medic primar chirurgie generală în cadrul Ovidius Clinical Hospital, care ne-a explicat ce presupune o astfel de operație:
„Rezecția rectosigmoidiană pe cale laparoscopică reprezintă îndepărtarea unei porțiuni de colon și rect prin abord minim invaziv, laparoscopic. Restabilirea continuității digestive se realizează printr-o sutură mecanică, cu ajutorul unor dispozitive speciale numite stapplere. Acestea ne permit să efectuăm în condiții de maximă siguranță, o legătură între colon și rect, fiind prevazute cu agrafe speciale din titan dipuse în mai multe rânduri, care după închidere realizează o sutură etanșă. Această intervenție este recomandată pacienților care prezintă tumori colorectale când acestea nu depășesc în totalitate grosimea peretelui intestinal. În urma consultului chirurgical, pe baza investigațiilor efectuate se stabilește conduita terapeutică cea mai potrivită pentru fiecare pacient, respectând protocoalele terapeutice actualizate.”
Pacientul, un bărbat din Constanța, a povestit că se bucură foarte mult că a venit la OCH pentru investigații și tratament, și a descoperit rapid problema pe care o avea.
„Am fost constipat foarte mult timp, am avut probleme cu tranzitul, nu mă simțeam bine și am venit la medic la un consult. Am făcut o colonoscopie și în urma ei s-a descoperit o tumoră. Medicul mi-a spus că trebuie să facă o intervenție chirurgicală pentru a scoate această tumoră la nivelul colonului sigmoid. Știam că aici am să găsesc profesioniști. Mai cunosc și alte persoane care s-au operat aici și au fost foarte mulțumite, s-au simțit foarte bine după ce au ieșit din spital”, a povestit el.
Colonoscopia este o investigație deosebit de importantă, care se poate efectua atât la persoane cu semne și simptome care sugerează o boală a colonului cât și la persoane asimptomatice ca un control periodic de rutină prin care se pot descoperi eventuale afecțiuni încă din faze incipiente, putându-se astfel interveni cu un tratament mult mai eficient la timp. De asemenea, colonoscopia permite prelevarea de biopsii din leziunile descoperite, care sunt supuse unui examen histopatologic.
„Netratată, o tumoră de colon sigmoid se dezvoltă local determinând îngustarea lumenului colonului până la 100%, ceea ce produce apariția ocluziei intestinale manifestată prin dureri abdominale, vărsături fecaloide și absența tranzitului intestinal. În formele mai avansate local are loc implicarea organelor învecinate cu semne specifice în funcție de gradul de afectare. De asemenea, în aceste forme pot apărea metastaze la distanță, cel mai frecvent hepatice. În astfel de situații intervențiile chirurgicale sunt mai complexe, nu se mai pot realiza laparoscopic și uneori sunt necesare intervenții chirurgicale în mai mulți timpi”, avertizează Dr. Serac.
Din fericire pentru pacientul din Constanța, stadiul tumorii colonului sigmoid a permis realizarea operației miniminvaziv. Dacă în cazul unei intervenții clasice recuperarea poate fi îndelungată și efectele postoperatorii greu de îndurat, rezecția rectosigmoidiană pe cale laparoscopică implică doar câteva zile până la reluarea rutinei obișnuite.
„Intervenția prin care se rezecă o porțiune de colon cu anastomoză între colon și rect, efectuată pe cale laparoscopică, aduce beneficii majore pacientului, permițând mobilizarea precoce, reluarea tranzitului intestinal și a alimentației în primele 48 ore postoperator, precum și externarea pacientului la 4 zile după operație. Timpii operatori sunt identici cu cei din chirurgia deschisă, însă în tehnica miniminvazivă este nevoie ca operatorul să stăpânească foarte bine tehnica laparoscopică, ceea ce presupune parcurgerea așa zisei curbe de învățare și în mod special curbă de învățare în chirurgia colorectală laparoscopică pentru a nu periclita sănătatea pacientului prin abaterea de la principiile oncologice bine cunoscute. Pe lângă aparatura specifică laparoscopiei, la aceste intervenții este necesară tehnologie avansată de electrochirurgie, materiale de sutură mecanică de cea mai bună calitate și existența unui serviciu de gastroenterologie care la nevoie poate participa activ în sala de operație pentru evidențierea unei leziuni intraluminale de mici dimensiuni. Beneficiile majore pe care le aduce pacientului, cum ar fi reluarea precoce a tranzitului intestinal, reluarea alimentației în primele 24-48 ore, durere redusă postoperatorie, rata redusă de complicații la nivelul plăgilor și externare la 4-5 zile de la operație, o face să merite tot efortul pe care îl depune echipa chirurgicală în cele 2 ore, cât durează intervenția. În cazul acestui pacient, intervenția a decurs fără incidente, pacientul s-a mobilizat rapid după intervenție, a început alimentația hidrică a doua zi și cea solidă dupa reluarea tranzitului la 48 ore. Evoluția a fost simplă, fără complicații, pacientul fiind externat în ziua a 4-a postoperator. După finalizarea examenului histopatologic al piesei operatorii pacientul va fi îndrumat, către medicul oncolog pentru completarea tratamentului multimodal al cancerului de colon”, a explicat specialistul OCH.
„De a doua zi am început să mă ridic din pat, să fac puțină mișcare prin salon. Nu am avut dureri și pot spune că am făcut cea mai bună alegere că am venit aici. Nu mi-a fost deloc teamă pentru că mai am multe alte intervenții și alegerea am făcut-o de data aceasta a fost pentru condițiile foarte bune de la OCH și medicii excelenți. Totul a fost deosebit, de fiecare dată când am avut nevoie de ceva am primit prompt, nu am nimic de reproșat. Eu recomand tuturor acest spital și îmi doresc să se mai mărească și să poată ajuta cât mai mulți pacienți”, a declarat și pacientul când încă se afla în perioada de recuperare după intervenție.
Din ce în ce mai mulți pacienți au aflat de condițiile de tratament de la Ovidius Clinical Hospital și se prezintă tot mai încrezători la consultații și internare. Spitalul are, și mereu va avea, ca prioritate sănătatea pacienților săi, așa că eforturile de achiziții de echipament de specialitate, precum și de atragerea în echipă a celor mai bun profesioniști, nu contenesc.
„Suntem norocoși să dispunem în cadrul spitalului nostru de toată aparatura și tehnica necesară, de medici specializați și supra specializați și de personal medical calificat pentru a putea efectua astfel de intervenții și pentru a reda sănătatea pacienților noștri. Aceștia pot parcurge întreaga perioadă dificilă din viața lor, de la primele simptome, efectuarea colonoscopiei, a investigațiilor de imagistică medicală, intervenție chirurgicală, urmărire postoperatorie și tratament oncologic multimodal, în Ovidius Clinical Hospital”, a concluzionat Dr. Serac.
Pentru programări, ne puteți suna la numărul de telefon 0241 480 400.