close

Rolul psihologului în tratamentul pacienților cu boli grave

2017-11-22

Există o relație foarte strânsă între mintea și corpul nostru. Dacă avem o stare psihică proastă, acest lucru se va reflecta în comportament, mai apoi în gânduri și convingeri, iar acestea vor crea stilul nostru de viață, alegerile, deciziile. Toate acestea în timp pot duce la instalarea unor boli. Acest lucru este numit somatizare, adică încercarea organismului de a scoate din inconștient o suferință emoțională. Somatizarea este un strigăt de ajutor. Ea face vizibilă o durere care nu poate fi rostită cu glas tare, dar nici nu mai poate fi trecută cu vederea.

Medicii au ca scop tratarea și vindecarea bolilor vizibile, exprimate, psihologul găsește sursă psihică și emoțională a bolilor. Ca un pacient să poată fi tratat complet de o suferință fizică, este necesară și prezența psihoterapeutului în schema sa de tratament. De aceea, spitalul privat Ovidius Clinical Hospital pune la dispoziția pacienților săi psihologi pregătiți să îi susțină și să îi ghideze către vindecare. Ca să înțelegem mai bine activitatea unui psiholog într-un spital, am vorbit cu psihoterapeutul Oana Marta, specialist la OCH:

“În spitalul nostru, psihologul este integrat în echipa de specialiști și vizitează zilnic pacienții pe secția medicală, discutând cu pacienții internați, oferind suport psihologic. Cancerul, de exemplu, afectează atât pacientul, cât și familia și relațiile dintre membri. De aceea psihologul este și la dispoziția familiei bolnavului cu care face echipă pentru binele pacientului. În plus, este foarte importantă și transmiterea și clarificarea unor mesaje cu restul echipei medicale”.

Legătura dintre suferința psihică și cea fizică

Specialiștii în psihologie spun că cel mai probabil prima dată apare durerea sufletească, cel puțin în cazul adulților, și după aceea boala fizică, acest aspect nefiind valabil și pentru copii. Durerea sufletească este rezultatul faptului că oamenii nu își pot exprimă dorințele, nu sunt valorizați, nu se simt iubiți și nu știu să se iubească pe ei înșiși. Un șir lung de alegeri greșite în viață va duce la durere sufletească și apoi la boală. Altfel psihicul uman este extraordinar de puternic și își poate reveni după pierderi greu de imaginat.

“Atunci când vorbim de afecțiuni acute, psihologul intervine la solicitarea bolnavului și această întâlnire nu va avea ca subiect boala, ci probleme personale cărora persoana nu le mai poate face față. Atunci când vorbim, însă, de bolile cronice, psihologul trebuie să fie prezent încă de la început. Acest proces este unul elaborat și este pus în valoare de echipa interdisciplinară. Spre deosebire de anii trecuți, tendința este ca întreg drumul de la diagnosticarea cu o boală incurabilă a unui pacient și până la ultimul contact cu acesta, să fie parcurs de echipa interdisciplinară. Într-o prima fază, pacientul ia contact cu medicul curant, apoi cu medicul chirurg, cu imagiștii, cu anatomopatologii. Dacă din nefericire avem de-a face cu o tumoră malignă, cancer, atunci intră în scenă medicul oncolog, medicul de îngrijiri paliative, psihologul. Pacientul va fi informat de rezultatul analizelor și investigațiilor într-un mediu securizant, veștile mai puțin fericite vor fi date cu mare precauție și cu grijă pentru psihicul pacientului. Aceasta nu mai reprezintă un act exclusiv medical, ci uman. În spitalul OCH se perfectează acum un sistem modern de comunicare și abordare a cazurilor medicale de cancer în care se ține cont extrem de mult de psihicul bolnavului”, a mai explicat Oana Marta.

Chiar și bolile acute pot genera căderi psihice care întârzie sau îngreunează vindecarea. Dar, de obicei, bolile cronice, îndeosebi cele care limitează viața, necesită suport psihologic. Afectarea psihologică poate fi severă și cu revelații neașteptate pentru bolnav, cu destructurarea unor convingeri, credințe, emoții, cu pierderea sensului vieții. Desigur însă, discuțiile cu un psiholog sunt o opțiune, nu o obligație.

Deschiderea pacientului către terapeut este esențială

“Pentru fiecare dintre noi ajutorul psihic și emoțional poate lua multe forme spirituale, dar cred că fiecare îl caută, mai devreme sau mai târziu. Vârsta maturității ne face să nu privim cu superficialitate soluțiile cele mai la îndemână ci să le testăm. Încă nu am întâlnit nicio persoană care să refuze o discuție relaxată despre viață. Chiar și pacienții cu mai puțină deschidere s-au relaxat odată ce au înțeles că ei sunt cei care dictează limitele discuției și s-au deschis încet, atât cât s-au simțit confortabil.

Deschiderea personală este o chestiune ce este întotdeauna respectată. Viața personală a pacientului, întâmplările pe care le trăiește, sentimentele lui, emoțiile lui cele mai intime îi aparțin în totalitate și este o lipsa de profesionalism să se insiste asupra unor lucruri pe care acesta nu dorește să le dezvăluie. Există modalități de a discuta fără amănunte. Relația psiholog-pacient este guvernată de confidențialitate. Este în totalitate responsabilitatea psihologului să creeze o relație bazată pe încredere și să o mențină până la sfârșitul întâlnirilor. În fapt, încrederea și confidențialitatea nu se opresc niciodată, mergând dincolo de încheierea relației psiholog-pacient. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a dezvăluit în cadrul cabientului va rămâne acolo pentru totdeauna”, a mai detaliat psihoterapeutul.

Activitatea specialiștilor în psihologie de la OCH

Ovidius Clinical Hospital este una dintre puținele unități spitalicești care include natural specialiști în psihoterapie în echipele multidisciplinare care se ocupă de tratamentul pacienților săi:

“Aici a existat și există o extraordinară deschidere din partea conducerii pentru tot ce este nou, modern și de folos pacientului. Includerea unui psiholog în echipa de specialiști este un pas important și rar întâlnit în lumea medicală, fie ea și privată. Prezența mea la patul pacientului a fost o surpriză pentru pacienți, extraordinar de bine primită. Nu s-au așteptat ca psihologul să vină zilnic și să stea de vorba cu fiecare. Cel mai amplu proiect actual constă în alcătuirea grupurilor de suport pentru pacienții oncologici, pe lângă vizitele la pat”, a precizat Psih. Marta.

Întâlnirile grupurilor de suport au loc săptămânal, în spitalul OCH și durează în jur de 2–3 ore. Pacienții se pot adresa deja spitalului pentru a se alătură unui grup de suport. Efectele asupra sănătății pot fi uimitoare.

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple. 

Medicii au ca scop tratarea și vindecarea bolilor vizibile, exprimate, psihologul găsește sursă psihică și emoțională a bolilor. Ca un pacient să poată fi tratat complet de o suferință fizică, este necesară și prezența psihoterapeutului în schema sa de tratament. De aceea, spitalul privat Ovidius Clinical Hospital pune la dispoziția pacienților săi psihologi pregătiți să îi susțină și să îi ghideze către vindecare.