och-loader

Despre OCH

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar unde fiecare pacient primește un tratament individualizat, personalizat, potrivit nevoilor sale.

Cei mai buni profesioniști din sănătate din Sud-Estul României s-au întâlnit pentru a crea aici locul ideal pentru un act medical efectuat cu tehnologie de înaltă performanță, astfel încât pacienții să primească îngrijirea medicală de care au nevoie la standarde excepționale.a


Experiența OCH înseamnă lucruri diferite pentru fiecare pacient în parte: ar putea fi ceva simplu, cum este salutul cald venit din partea personalului de la recepție sau faptul că oricare membru al echipei te va duce la destinația dorită. Cu siguranță însă, pe lângă rezultatele intervențiilor chirurgicale, eficiența tratamentelor și acuratețea diagnosticelor, pacienții își vor aduce aminte mereu de mediul liniștit și odihnitor în care se lucrează, un ambient perfect pentru vindecare.

Începutul—Constanța, februarie 2014

Ovidius Clinical Hospital – OCH – primul spital multidisciplinar privat din sud-estul României! Şi acum, când rostesc aceste cuvinte, mă cuprinde emoția... Totul a pornit în urmă cu mai bine de patru ani, de la o discuție cu un vechi prieten, specialist în administrarea spitalelor. Împreună cu el, după îndelungi frământări, am creionat acest proiect pe care ulterior l-am prezentat și altor colegi, cu toții medici în Constanţa. Vroiam să ajutăm cumva comunitatea în care trăim prin creșterea accesului pacienților la servicii medicale de cea mai bună calitate.


Poate atunci ideea de a construi cel mai mare spital privat din Dobrogea părea doar un vis, dar, după mai multe întâlniri, am decis cu toţii că ceea ce ne dorim poate deveni realitate. De la momentul deciziei de a face un spital multidisciplinar privat și până acum parcă totul a fost o minune.


În demersul nostru am întâlnit o mulțime de oameni care au fost alături de noi, fiind impresionati de sprijinul pe care l-am primit de la toţi cei care s-au implicat, alături de noi, în acest proiect: finanţator, biroul de arhitectură, managerul de proiect, antreprenorul general şi mulţi, mulţi alţii. Tuturor celor care ne-au ajutat vreau să le aduc mulţumirile mele! Ovidius Clinical Hospital a apărut din dorinţa de a oferi un act medical de calitate pacienţilor. Prioritatea principală este omul, iar aici, în spitalul nostru, întreaga echipă medicală este dedicată acestuia şi nevoilor sale. Ovidius Clinical Hospital acum există şi este prezent în peisajul medical românesc cu o echipă formată din adevăraţi profesionişti, aparatură medicală de ultimă generație și o misiune: Excelență în îngrijirea pacienților noștri!


Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu—membru fondator Ovidius Clinical Hospital


Certificări

Spitalul este certificat ISO 9001(SR EN ISO 9001:2015).

Spitalul este certificat ISO 14001.

Spitalul utilizează dispozitive medicale certificate EN ISO 13485.

Serviciile externalizate sunt asigurate de furnizori de specialitate, cu certificat de calitate specific activității prestate.


Conducerea OCH

Director executiv

Ec. Mociu Adrian

• telefon: 0241 480 423 

• program de audiențe: vineri 10.00–11.00

Director de îngrijiri

Asist. Mirela Răileanu

• telefon: 0241 480 408

• program audiențe: vineri 11.00–12.00

Director medical

Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu

• telefon: 0241 480 423

• program audiențe: vineri 12.00–13.00

Noul nostru centru medical dispune de șapte cabinete în care sunt acoperite peste 20 de specialități, atât medicale, cât și chirurgicale, și este dotat cu un departament de spitalizare de zi, dotat cu cinci paturi.

Nu ne plac jumătățile de măsură. Spitalul nostru este dotat la cele mai înalte standarde.

Spitalul OCH dispune de 53 de paturi, trei săli de operație, compartiment de spitalizare continuă în specialități chirurgicale și medicale, compartiment de anestezie și terapie intensivă, compartiment de spitalizare de zi, laborator de endoscopie digestivă, unitate de transfuzie sanguină, sterilizare și farmacie proprie, bază de tratament, compartiment de imagistică medicală, laborator de anatomie patologică, compartiment de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, punct de recoltare probe biologice (Synevo), cabinete de consultații și dotări la cele mai înalte standarde.

Policlinica OCH Constanța

Policlinia OCH pune la dispoziția pacienților șapte cabinete de consultații în care sunt acoperite 20 de specialități, atât medicale, cât și chirurgicale, de cabinet de ecografie, de un punct de recoltare pentru analize medicale Synevo și are în structură și un compartiment de spitalizare de zi în specialități medicale, cu cinci paturi, săli de tratamente și explorări funcționale.a