• 02.07.2015

    Ce sunt și cum pot fi prevenite infecțiile de spital (nozocomiale) cu Clostridium difficile

    Infecțiile de spital, cunoscute și ca infecții nozocomiale, sunt o problemă de sănătate publică, mai mult decât mediatizată.  În ultimii ani  însă, lumea medicală se confruntă cu o nouă provocare  care are la bază un vinovat nu atât de bine explicat publicului. Vorbim despre un germen al  florei digestive care se găseşte în mod natural în intestinul uman, alături de alţi germeni care alcătuiesc microbiomul intestinal, la peste 3% dintre adulţi, numit Clostridium difficile (Cl. difficile).  Se pare că prin exacerbarea creşterii acestuia, urmare a perturbarii  echilibrului florei normale intestinale, prin consum de antibiotice, de exemplu, se produc leziuni ale mucoasei colonului.

    Pentru a înțelege mai bine ce sunt infecțiile cu Clostridium difficile și cum pot fi combătute, am discutat cu Dr. Marian Anghel, medic primar gastroenterologie - medicină internă la Ovidius Clinical Hospital.

    „Severitatea infecțiilor pe care le provoacă acest germen este dată de o nouă tulpină, rezistentă la fluorchinolone, o categorie de antibiotic foarte utilizată la noi. Aceasta produce epidemii în spitalele din toata lumea, avand virulența crescută și recăderi frecvente.‟, a spus specialistul.

    Există însă câțiva factori de risc ai acestei infecții care trebuie luati in calcul:

    -utilizarea, pentru o perioadă îndelungată, a antibioticelor, mai ales cele cu spectru larg;

    -asocierea antibioticelor cu antisecretoarele gastrice;

    -vârsta – persoanele cu vârste peste 65 de ani fiind mai susceptibile de a contracta o infecţie cu Cl. difficile într-un anumit context dictat de condiţia medicală;

    -imunitatea pacientului – bolile neoplazice;

    -apendicectomia.

    „Transmiterea se face prin intermediul sporilor, în două moduri: direct, de la persoană la persoană prin intermediul mâinilor contaminate şi, indirect, din mediul de îngrijire al bolnavului prin obiectele, suprafeţele sau instrumentarul contaminate. Infecția se poate manifesta ca diaree post-antibiotică, cu o formă ușoară sau moderată, ori ca o colită pseudomembranoasă cu semne mai severe: dureri, febră, creșterea leucocitelor. Bineînțeles că lucrurile se pot complica până la șoc septic, ocluzie sau megacolon toxic. Pacienții cu forme severe de boală reprezintă aproape 20% din procentajul tuturor celor infectați, iar dintre aceștia 50% mor.‟, a precizat medicul de la Ovidius Clinical Hospital.

    În practică, diagnosticul  este stabilit prin evidențirea toxinelor sau a bacilului în scaun. Medicii nu recomandă testarea de control,  Cl. difficile putând persista luni de zile în colon.

    Tratamentul se poate face utilizând mai multe scheme, în functie de severitate sau de recăderi. Atunci când este foarte grav, se poate ajunge chiar la colectomie subtotală (adica se rezecă tot colonul).

     

    Probioticele nu se utilizează în episodul acut, ci după remisia acestuia.

    „Cea mai bună soluție, pentru a preîntâmpina acest tip de infecții, este evitarea utilizării antibioticoterapiei nejustificat (mai ales cele cu spectru larg) și respectarea strictă a regulilor de igienă. Trebuie să reținem că germenul este rezistent la dezinfectantele uzuale pe bază de alcool și mai sensibil la cele ce conțin  hipoclorit.

    Ca argument al celor spuse mai sus, este de menționat experiența Angliei care, prin controlul antibioterapiei (s-a oprit administrarea de fluorchinolone și s-a redus utilizarea de cefalosporine) şi aplicarea unor măsuri drastice de igienă, a reuşit controlul transmisiei  şi a redus infecția cu peste 50%.‟, a încheiat dr. Anghel.

    Principalele măsuri pe care Ovidius Clinical Hospital le adoptă în lupta cu acest inamic invizibil sunt :

    -aplicarea strictă a protocoalelor de izolare (salon alocat), la orice suspiciune de infecţie cu Cl. difficile, încă de la internarea pacientului, precum şi a precauţiunilor de contact;

    -aplicarea strictă a protocoalelor de spălare/dezinfecţie igienică a mâinilor de către personalul medical şi instruirea periodică a acestuia;

    -aplicarea riguroasă a protocoalelor privind decontaminarea mediului de îngrijire, atât în ceea ce priveşte suprafeţele, mobilierul, dispozitivele şi aparatura medicală dar şi a instrumentarului;

    -utilizarea de substanţe dezinfectante pe bază de clor, dar şi alte sporicide în activitatea de decontaminare;

    -educaţie pentru sănătate: pliante  de informare pentru pacientul colonizat şi pentru aparţinători, astfel încât să fie limitată transmiterea şi în cadrul familial.

    Prin înțelegerea și respectarea unor norme de igienă și medicale, astfel de fenomene pot fi evitate. De aceea, regulile impuse de către Ovidius Clinical Hospital în acest sens sunt stricte şi urmate întocmai de către echipa medicală a unității.

     

     

     

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.