logo
    • 14.07.2017

    Cum ne protejăm de accidentări atunci când ieșim la un fotbal cu prietenii - Interviu cu Dr. Toma Cucu

    Ne place să ieșim afară, să facem mișcare după o lungă zi la birou, mai ales dacă este vorba despre un meci de fotbal cu prietenii. Însă sunt cazuri în care o astfel de ieșire se termină neplăcut. Nu de puține ori, în cabinetul medicului ortoped, intră pacienți cu dureri mari survenite în urma unor accidentări întâmplate pe terenul de sport. Tocmai din acest motiv, Dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie- traumatologie la Ovidius Clinical Hospital explică despre leziunile sportive ce apar în aceste situații. O informare mai bună poate preveni aceste leziuni pe viitor.

    Care sunt sporturile unde participanții pot suferi frecvent accidentări?

    Cele mai frecvente sporturi sunt cele de echipă, sporturi în care ai contact cu adversarul: fotbal, baschet, handbal.

    Și cei care merg la sala de fitness se supun unor riscuri asemănătoare?

    Da, se mai pot produce anumite traumatisme, dar mai rar decât atunci când ai un element, să zic neprevăzut, cum ar fi adversarul sau cum sunt anumite mişcări. De exemplu, la sală ştii că ai de făcut un număr de repetări la nişte exerciţii care sunt foarte bine codificate. Când practici un sport de echipă vine mingea de unde nu te aștepți, sare într-o parte, vine un adversar din spate, vine altul din faţă, sunt multe situaţii neprevăzute.

    Ca soluție, accentul trebuie pus pe încălzire. Pe măsură ce înaintăm în vârstă şi ţesuturile se degradează în timp, îşi pierd din conţinutul de apă, se deshidratează, devin mai proaste din punct de vedere calitativ şi atunci sunt și mai vulnerabile.

    Ce înseamnă mai exact “înaintăm în vârstă”?

    Cele mai frecvente probleme sau cazuri de accidentări după practicarea unui sport de plăcere, nu de performanță, apar la persoane trecute de 35 de ani. Sunt persoane care chiar la 40, 50 de ani joacă cu ambiţie, vor să facă efort foarte mare. Țesuturile sunt însă mai puţin elastice, mai puţin valoroase ca structură, au modificări degenerative şi atunci e suficient o răsucire, un pas greşit, o călcare pe o denivelare ca să se producă ruptura de tendon ahilian, rupturi de entorse de glezne, entorse grave de genunchi. Nu trebuie să fie neaparat un accident cu premeditare, să vrea cineva să te accidenteze. Pur şi simplu dintr-o banalitate se poate produce o accidentare gravă, cum ar fi o răsucire sau o săritură foarte mică. Tu ai impresia că ai sărit o jumătate de metru în sus, ca pe vremuri, şi sari de fapt 5 centimetri şi aterizezi cu piciorul strâmb. Traumatismele mai severe apar de obicei pe membrele de sprijin. Adică una e un picior care se răsuceşte în aer şi alta e un picior care se răsuceşte când te sprijini pe el. Astfel de evenimente se pot întâmpla chiar și la ski.

    Ce trebuie să ştim despre oasele şi ligamentele noastre atunci când înaintăm în vârstă?

    Nu vorbim neapărat de vârsta de 80 de ani, dar una este un ligament şi un tendon la 20 de ani şi alta unul la 40 de ani sau la 45 de ani. Atunci se înlocuieşte ţesutul nobil, tendinos, cu ţesut grăsos, fibros şi atunci nu mai are elasticitatea, contractibilitatea și rezistenţa necesare şi de aceea apar accidentările.

    În plus, mulți fac sport după ureche. Asta înseamnă că sunt dezordonați în mişcări. Orice articulaţie şi în special genunchiul, poate suferi ușor traumatisme. Sunt unele articulaţii, cum ar fi cotul, la care stabilitatea este dată de forma oaselor. În această situație vorbim de o stabilitate mult mai zdravănă decât cea a genunchiului, de exemplu, la care forma oaselor din contră, nu ajută la stabilitate. Aici aparatul ligamentar şi aparatul muscular oferă stabilitatea pasivă şi activă.

    Trebuie să ştim că o articulaţie este stabilizată atât pasiv, de structuri care nu se contractă, cât şi activ, de partea musculară. Este bine ca în momentul în care ne apucăm să facem un sport să avem grijă de stabilitatea activă, adică anumite aterizări să le facem cu musculatura încordată. Bineînţeles, musculatura trebuie să fie suficient de bine tonifiată. De asemenea, ar trebui ca fiecare să îşi măsoare real ce poate face şi ce nu poate face în materie de sport.

    Putem să ne alegem cu leziuni şi dacă nu suntem sportivi de performanţă?

    Cele mai multe leziuni le fac cei care nu sunt sportivi de performanţă, pentru că sportivul de performanță știe să alunece, să cadă. Pe când sportivul de ocazie este unul dintre principalii noștri pacienți.

    Cum pot fi preîntâmpinate aceste leziuni?

    Să nu încercăm să facem mai mult decât putem, să ne rezumăm la ideea de a face sport de relaxare, nu de a fi agresivi cu noi înşine şi cu adversarii, că ne putem accidenta destul de uşor, să ne măsurăm paşii, gesturile (alunecări, aterizări) să avem o musculatură pregătită.

    Dar totuși ne accidentăm, cum ne putem trata?

    În cea mai mare parte leziunile suferă tratament chirurgical şi noi avem o experienţă destul de mare, ancorată şi în evoluţia şi modernizarea tehnicilor chirurgicale. Aici mă refer la reconstrucţia ligamentară a ligamentului încrucişat anterior, a ligamentelor colaterale, a ligamentelor patelofemurale interne, a ligamentelor colaterale externe, a ligamentului încrucişat posterior, etc.

    Cea mai frecventă este leziunea de ligament încrucişat anterior și leziunile de meniscuri pe care încercăm să le suturăm ca să încercăm să conservăm cât mai mult din meniscuri pentru că şi ele sunt importante pentru stabilitate. Mai nou, am început să facem şi ultima varianta de tehnică chirurgicală de reconstrucţie de ligament încrucişat anterior. Se cheamă “all inside” și prin această procedură nu mai recoltăm decât un tendon din cele două pe care le foloseam şi obţinem o grefă mai robustă, mai groasă, dar reconstrucţia pe care o facem este anatomică, asta înseamnă că tunelele pe care le dăm le dăm cu amprente, footprint-ul atât pe tibie, cât şi pe femur. Totul se face minim invaziv, abordarea fiind artroscopică.

    Intervenţiile clasice sunt abordate în continuare la Ovidius Clinical Hospital?

    Există anumite intervenţii ce necesită un abord mai extins sau care nu se pot face artroscopic, desigur. Dar cele mai frecvente leziuni le tratăm modern aici, la Ovidius Clinical Hospital. De exemplu, pentru repararea manșetei rotatorii, care este extrem de frecvent întâlnită, avem deja zeci de pacienţi operaţi. Facem totul modern cu ancore în două rânduri, double –'row reconstruction.

    În rupturi de tendon ahilian facem intervenţie minim invazivă cu incizie orizontală de 2-3 cm şi cu un dispozitiv special, suturăm tendonul ahilian. Deci nu se mai face tăietură mare în zona în care pielea este oricum de proastă calitate.

    La cei care au artroză unicompartimentală (adică numai compartimentul intern este foarte afectat de artroză şi celelalte sunt sănătoase), și sunt foarte tineri pentru a le monta o proteză, le facem ceea ce se cheamă osteotomie tibială înaltă de deschidere. Această intervenţie este foarte utilă şi foarte preţioasă la persoane care sunt muncitoare, au 30, 40, 50 de ani şi încă mai funcţionează 10, 15,20 de ani fără să aibă nevoie de proteză.

    Cât durează recuperarea în urma unei intervenții minim invazive?

    Recuperarea durează până se termină. Cu cât abordul şi traumatizarea unui segment, unei articulaţii, de către chirurg este mai mică, cu atât recuperarea este mai rapidă. Minim invaziv înseamnă cu maxim de eficiență. Recuperarea în funcţie de leziune durează un anumit interval de timp. Iată un exemplu: pentru un ligament încrucişat anterior, reluarea sportului la nivel de performanţă se poate face la 8-10 luni, la instabilitatea de glezna în jur de 5-6 luni.

    La OCH, suntem o echipă care abordează în mod profesional, la nivel de clinică occidentală, întreaga patologie sportivă şi nu numai. Avem echipamentul, tehnica şi experienţa necesare ca vindecarea să fie de bună calitate și să ofere un confort şi o posibilitate de a reveni la vechile activităţi într-un timp cât mai scurt.

    Ce trebuie să ştim despre oasele şi ligamentele noastre pe perioada sezonului cald?

    Categoric, atunci când vine căldura corpul se deshidratează, dar şi structurile organismului. Trebuie să fii bine hidratat și să mănânci raţional ca să îți ajuţi în acest modul corpul în perioada de caniculă.

     

    Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple. În cadrul bazei ultra-moderne de recuperare medicală, fiecare pacient beneficiază de tratament personalizat în funcție de afecțiune și vârstă din partea unui personal dedicat siguranței medicale.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.