och-loader

Medici

Dr. Vasilescu Radu

Scurtă prezentare

Absolvent al Facultății de Medicină Cluj-Napoca, promoția 1994. A urmat rezidențiatul în Chirurgie Cardiovasculară la Institutul Inimii din Cluj – Napoca. Din anul 2002 este medic specialist, iar din 2009 medic primar chirurgie cardiovasculară.

 

Are o vastă experiență medicală în domeniul chirurgiei cardiovasculare, și de-a lungul carierei a operat o patologie extrem de variată. Supraspecializarea în chirurgia endovasculară a realizat-o în Franța în centre medicale universitare cu renume, respectiv CHU Tours și CHU Nancy. Experiența pe care a acumulat-o în aceste centrele medicale universitare, alături de profesori universitari precum Prof. Univ. Dr. Michel Aupart – unul dintre marile nume în chirurgia cardiacă și Prof. Univ. Dr. Michel Marchand de la CHU Tours și Prof. Univ. Dr. Seirguey Malikoff de la CHU Nancy i-au putut asigura cunoștințele și experiența necesară pentru a putea realiza intervenții în chirurgia endovasculară la cel mai înalt nivel.

 

“Am ales Franța pentru că are cel mai bun sistem medical din Europa, multă vreme OMS i-a clasat chiar ca fiind sistemul cel mai bun din lume. Spitalele în care m-am perfecționat beneficiază de tehnici foarte avansate și în permanență implementează în practică noile tehnologii.” a relatat Dr. Radu Vasilescu.

 

În ultimii ani și-a îmbogățit cunoștințele în materie de chirurgie endovasculară la spitalul din Chateauroux, studiind noile tendințe în specialitate.


Domenii de interes

  • - Chirurgia arterială aorto-iliacă și a membrelor inferioare – chirurgie convențională (endarterectomii, by-pass) și endovascular (angioplastii +/- stent)
  • - Chirugia anevrismelor aortice: convențional și endovascular
  • - Chirurgia arterelor carotide
  • - Chirurgia de angio-acces: fistule arteriovenoase pentru hemodializă, montare de catetere pentru hemodializă, camere implantabile pentru chimioterapie
  • - Chirurgia varicelor

Centre unde activează

Ovidius Clinical Hospital