close

Medici

Prof. Univ. Dr. Ileana Claudia Mihailov

Scurtă prezentare

Medic primar reumatologie / Medic primar medicină internă / Doctor în Științe Medicale / Profesor Universitar

Prof. Univ. Dr. Ileana Claudia Mihailov, medic primar reumatologie și medicină internă, activează în cadrul Ovidius Clinical Hospital. Prof. Univ. Dr. Mihailov este cadru universitar în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Medicină, disciplina Medicină Internă - Reumatologie, departamentul „Discipline Clinice Medicale”.

Prof. Univ. Dr. Mihailov a urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. A obținut titlul de Doctor în Medicină cu tema „Considerații etiopatogenice și terapeutice în artropatia psoriazică”. A avut o bursă de studii doctorale la Universitatea Brest, Clinica de Reumatologie și a urmat un masterat în Științe Administrative, la Universitatea „Ovidius” Constanța, specializarea „Guvernare și Administrație Publică Europeană”, în parteneriat cu Universitatea Lille, Franța.

Prof. Univ. Dr. Ileana Claudia Mihailov are o vastă experiență profesională, o carieră didactică prodigioasă și a ocupat de-a lungul timpului funcții manageriale ca și director de cercetare și dezvoltare și șef de secție timp de peste 20 de ani. Este totodată implicată în activități de cercetare și dezvoltare medicală, inclusiv din poziția de cadru didactic universitar.

Este membră în următoarele asociații profesionale:

• Comitetul profesional Societatea Română de Reumatologie;
• Comisia Națională de Reumatologie;
• Consiliul Facultății de Medicină Universitatea „Ovidius” Constanța.

Este președinte al:

• Comisiei mixte de recunoaștere a titlurilor oficiale de medic specialist eliberate de un stat terț (altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și SUA) în specialitatea Reumatologie.


Prof. Univ Dr. Ileana Claudia Mihailov este un profesionist desăvârșit, dedicat, cu un spirit creativ și de echipă, cu abilități excelente de comunicare și competențe organizatorice.

Pentru informații și programări, ne puteți suna la 0241 480 400.

Centre unde activează

Ovidius Clinical Hospital