OCH Pediatrie își completează echipa multidisciplinară prin colaborarea cu psihologul clinician și psihoterapeutul cognitiv-comportamental Silviana Adam, specialist cu competență în evaluarea psihologică și intervenția terapeutică pentru copii, adolescenți și familiile acestora.
Activitatea sa se concentrează pe sprijinirea copiilor și adolescenților care se confruntă cu dificultăți emoționale, probleme de adaptare, anxietate, schimbări comportamentale sau provocările specifice pubertății și adolescenței.
În același timp, consilierea parentală ocupă un loc important în abordarea terapeutică, părinții fiind parteneri esențiali în procesul de dezvoltare și recuperare.
În cadrul OCH Pediatrie sunt disponibile:
• evaluări psihologice pentru copii și adolescenți;
• psihoterapie cognitiv-comportamentală;
• intervenții pentru anxietate și dificultăți emoționale;
• managementul stresului școlar și al anxietății de performanță;
• dezvoltarea stimei de sine și a abilităților sociale;
• suport pentru adaptarea la pubertate și adolescență;
• consiliere parentală.
„Copiii și adolescenții au nevoie, înainte de toate, de un spațiu în care să se simtă în siguranță, ascultați și înțeleși. Rolul psihologului este de a construi o relație terapeutică bazată pe încredere, care să ofere un cadru de susținere și explorare. Procesul de psihoterapie devine astfel o resursă prin care copiii și adolescenții își pot înțelege mai bine experiențele, își pot dezvolta resursele personale și pot găsi modalități sănătoase și funcționale de a face față provocărilor fiecărei etape de dezvoltare. În același timp, părinții beneficiază de sprijin și repere pentru a-i însoți cu mai multă încredere în acest proces.” – psiholog Silviana Adam
La OCH Pediatrie, sănătatea emoțională este privită ca parte integrantă a sănătății copilului. Prin colaborarea dintre pediatri, psihologi și familie, ne propunem să oferim fiecărui copil sprijin adaptat nevoilor sale și fiecărei familii încrederea că nu este singură în fața provocărilor dezvoltării.
OCH Pediatrie – Creștem viitorul împreună.
Informații și programări la: 0241 480 400
