Ovidius Clinical Hospital este singurul spital privat din Dobrogea care a aderat la Programul Național de Ortopedie prin care pacienții asigurați beneficiază de:
– tratamentul prin endoprotezare al pacienților cu patologie articulară,
– tratamentul instabilității articulare cronice.
Programul Național de Ortopedie acoperă costurile materialelor sanitare specifice acestor tratamente, respectiv protezele articulare, implanturile de fixare a neoligamentelor și kit-uri pentru leziuni cronice, degenerative de la nivelul genunchiului, umărului și gleznei.
Conform cerințelor programului, la OCH se îndeplinesc criteriile stricte impuse pentru aderarea la program precum echipamente medicale moderne, medici cu experiență în endoprotezare de șold, genunchi și în tratarea instabilității articulare prin implanturi de fixare, serviciu de terapie intensivă, linii de gardă și alte elemente de infrastructură medicală.
Ortopedie – traumatologie – artroscopie la OCH
La Ovidius Clinical Hospital, fiecare pacient este diagnosticat rapid, apoi i se oferă un tratament personalizat, cu ajutorul unei echipe medicale multidisciplinare, din care fac parte medici ortopezi supraspecializați, cu o experiență vastă în protezarea sau stabilizare articulațiilor. La OCH, pacienții beneficiază de servicii medicale complete, pornind de la diagnostic, continuând cu tratamentul chirurgical și apoi cu recuperarea medicală și cu fizioterapia.
Pacienții OCH, care au asigurare de sănătate, beneficiază acum de un preț mai bun atât pentru artroplastii, cât și pentru tratarea instabilității articulare, contribuția lor personală fiind semnificativ redusă, deoarece costurile pentru dispozitivele medicale (proteza sau implanturi de fixare) și pentru materialele sanitare specifice tratamentului sunt decontate prin Programul Național de Ortopedie.
Pentru informații despre toate serviciile medicale și chirurgicale ale spitalului OCH, inclusiv cele cu contribuție personală redusă, și pentru obținerea de programări, sunați la telefon 0241 480 400.