Echipa Farul Constanța își pregătește noul sezon și, în primul rând, a verificat starea de sănătate a fotbaliștilor săi. Partenerul de încredere al echipei campioane la capitolul sănătate este Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare spital privat din Sud-Estul României.
La Centrul de Medicină Maritimă și Sportivă, de la Policlinica OCH Constanța, fotbaliștii constănțeni au trecut toate testele necesare care să le confirme forma perfectă pentru un viitor sezon în care vizează iarăși rezultate de top. La OCH, fotbaliștii constănțeni au parcurs întregul circuit medical obligatoriu pentru sportivii profesioniști și au trecut testele unor echipamente performante, de ultimă generație, prevăzute cu softuri special adaptate pentru verificarea rezistenței la efort.
Deocamdată, pentru campioni urmează perioada de cantonament care nu ar fi posibilă și sigură fără avizul medicului.
„Așteptările membrilor echipei Farul Constanța, ale staff-ului, dar și ale noastre, ale suporterilor, sunt mari. Mă bucur de fiecare dată că OCH contribuie la succesul fotbaliștilor constănțeni, certificându-le forma bună și asigurând suportul necesar în efectuarea periodică de verificări și asistență medicală. Le ținem pumnii în sezonul următor și le urăm succes!”, a declarat dr. Georgeta Grindei, medic specialist medicină internă și medicină maritimă.