och-loader

"Cupa de Tenis Samtronic – Ovidius Clinical Hospital" dă startul noului sezon

2018-04-18

"Cupa de Tenis Samtronic – Ovidius Clinical Hospital" dă startul noului sezon de competiții la Constanța pentru anul 2018.

La turneu vor juca 120 de tenismeni cu vârste între 10–16 ani la categoria masculin și feminin, în perioada 21–25 aprilie în cadrul complexului de tenis Samtronic din Mamaia, ce cuprinde 10 terenuri de tenis în aer liber. Competiția se află la cea de-a patra ediție și sunt așteptate noi competiții pentru anul 2018.

Jucătorii se bucură de sprijinul sponsorului principal, Ovidius Clinical Hospital oferindu-le câștigătorilor vouchere valorice pentru achiziționarea de echipamente sportive, pentru a le sprijini cariera sportivă.

Pentru a fi alături de sportivi, Ovidius Clinical Hospital asigură pe toată durata turneului asistență medicală de specialitate pentru ușoare accidentări.

Competiția se bucură de sprijinul sponsorilor, care le oferă jucătorilor facilități, produse și servicii care să le sprijine activitatea sportivă pe perioada desfășurării turneului.

Pentru mai multe informații despre desfășurarea competiției, vizitați pagina turneului de tenis.